Preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul pe care de facto îl conduce au identificat soluţia ieşirii din criză: majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA). Soluţia însă nu scoate din criză economia, ci doar bugetul statului. Buget din care se plătesc contractele clienţilor politici, salariile bugetarilor şi pensiile sau, cu alte cuvinte, sacul fără fund din care se redistribuie resurse sponsorilor campaniilor electorale şi categoriilor celor mai disciplinate de votanţi.
Nota de plată a actualei crize economice a fost plătită integral de sectorul privat. Aceasta este concluzia pe care o trage orice individ, de la vlădică la opincă, după analizarea efectelor crizei. Atât rata şomajului, cât şi salariile angajaţilor din sectorul privat au avut de suferit, spre deosebire de situaţia înregistrată în sectorul public. O singură categorie de contribuabili nu este afectată de recesiune, cel puţin din punctul de vedere al veniturilor: cea formată din angajaţii statului - fie că sunt politicieni sau simpli bugetari. În timp ce economia a scăzut cu 8%, cheltuielile statului român nu doar că nu s-au diminuat, ci chiar s-au majorat, inclusiv cele cu plata salariilor şi a pensiilor. Criza se vede de la Palatul Victoria doar la nivelul veniturilor bugetare, care s-au diminuat cu 6,6% pe primele opt luni faţă de perioada similară a anului trecut. Capitolul cheltuieli bugetare a rămas însă imun. La data de 31 august 2009, valoarea cheltuielilor bugetului general consolidat era de 125,6 miliarde de lei, înregistrând o creştere de 8,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile de personal pe primele opt luni ale anului în curs înregistrau o creştere de 10,8%, (2,9% în cazul salariilor plătite din bugetul de stat, 15,3% - al celor achitate din bugetele locale şi 15% - al lefurilor angajaţilor instituţiilor finanţate integral din venituri proprii). Majorarea punctului de pensie în octombrie 2008 şi acordarea pensiei sociale minim garantate, începând cu aprilie 2009, au dus la majorarea cheltuielilor cu asistenţa socială cu 8,3 miliarde de lei. Cum a fost posibilă această beţie a cheltuielilor pe timp de criză? Prin împrumuturile la care statul a apelat pentru a-şi plăti contribuabilii favoriţi. Dovadă: cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 53,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Numai că această situaţie nu poate continua la infinit fără ca statul să nu intre în incapacitate de plată. O treime din deficitul bugetar de 4,5% înregistrat la opt luni (care va sări la 9%, şi nu la 7,3% cât speră Executivul la finalul anului) se datorează bugetului asigurărilor sociale. Fapt logic, de altfel, atât timp cât pensiile au fost majorate, iar sursele de venit ale acestui buget, numărul de angajaţi, au fost diminuate. Echilibrarea acestui buget poate fi făcută doar prin reducerea numărului de pensionari sau a pensiilor sau prin majorarea CAS. Numai că România se află, din acest punct de vedere, deja în plutonul fruntaş al UE, comunitate cunoscută pentru ataşamentul ei faţă de protecţia socială. O majorare suplimentară a taxelor pe muncă, nu numai a contribuţiilor, ci şi a impozitului pe venit, nu ar conduce, în aceste con-diţii, decât la şomaj şi muncă la negru. Aşa că şeful de facto al Executivului, preşedintele Traian Băsescu, neputând pleda pentru reducerea cheltuielilor bugetare în an electoral, a găsit soluţia salvatoare. „Prefer majorarea TVA majorării cotei unice de impozitare”, le-a spus preşedintele, într-o discuţie cu uşile închise, oamenilor de afaceri străini. El le-a explicat acestora că autorităţile de la Bucureşti „renunţă mai repede la cota TVA de 19% decât la majorarea cotei unice de 16%”. Imediat, ministrul finanţelor (şi, mai nou, şi al muncii), Gheorghe Pogea, a explicitat prompt enunţul şefului său. „Cota unică, impozitul pe profit, impozitul pe venit vor fi păstrate. Dacă nivelul de deficit angajat este sustenabil cu actualul nivel de taxare nu se va majora. Dar trebuie să păstrăm (pentru 2010 - n.r.) deficitul de 5,9% din PIB pentru că nu ne permitem să lucrăm cu un deficit de 7-8% din PIB. Vom analiza, la calcularea bugetului pe anul viitor, o eventuală majorare a TVA”, a spus Pogea la finalul şedinţei de guvern de săptămâna trecută.

Majorarea TVA amplifică recesiunea
Este această măsură o parte a unei strategii fiscale menite să mute povara fiscală de pe impozitele pe forţa de muncă pe cele indirecte pe consum? Puţin probabil. Nu avem de-a face decât cu un calcul contabil, efectuat după logica: „Ce taxă aduce cele mai multe venituri la buget? TVA! Atunci pe-asta o majorăm!”. Până în luna august, Finanţele colectaseră 22,2 miliarde de lei din TVA (o pătrime din totalul încasărilor), cu 19,9% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. Prin cele două rectificări bugetare, Guvernul a tăiat deja peste 9 miliarde de lei din contul sumelor pe care se aşteaptă să le încaseze din TVA, stabilite iniţial, prin legea bugetului de stat, la 44,4 miliarde de lei. În condiţiile unei cereri perfect inelastice (consumul nu se va reduce deloc odată cu majorarea TVA) şi raportând la un nivel al veniturilor din actuala cotă de 19% de 34 de miliarde de lei, o majorare a TVA la 22% ar conduce la o creştere a veniturilor cu 5,3 miliarde de lei. Numai că reducerea încasărilor din TVA pe primele 8 luni cu 19,9% arată că cererea nu este în niciun caz perfect inelastică, dimpotrivă chiar. O creştere suplimentară a TVA va conduce la o prăbuşire şi mai accentuată a consumului, şi implicit la atenuarea efectului bugetar estimat, dacă nu chiar diminuarea veniturilor statului. Iar cum economia României este bazată pe consum, pentru anii următori nu numai că n-am putea vorbi de o reluare a creşterii economice, ci am putea înregistra o accentuare a recesiunii. Un alt efect inevitabil ar fi majorarea ratei inflaţiei. Şi aşa, în pofida scăderii dramatice a consumului, România nu se confruntă cu ameninţarea deflaţiei, ci are în continuare o rată a inflaţiei care o plasează în topul statelor UE. Creşterea TVA va conduce inevitabil la majorarea preţurilor şi deci la creşterea ratei inflaţiei. Iar cei care vor plăti vor fi consumatorii şi firmele producătoare de bunuri şi servicii private care, în funcţie de elasticitatea cererii, îşi vor împărţi costurile. Angajaţii din sectorul public şi pensionarii vor plăti şi ei costul inflaţiei, însă se vor bucura de acelaşi nivel real al salariilor, indexate probabil, în urma negocierilor sindicale, cel puţin cu rata inflaţiei. Nu de alta, dar tocmai acesta este rolul majorării TVA: de a asigura resursele necesare plăţii salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Angajaţii din sectorul privat nu numai că ar trebui să se teamă de şomaj, ci vor primi şi salarii nominale mai reduse. Pentru că firmele, estimând o cerere mai mică, în urma majorării preţurilor cauzată de creşterea TVA, şi confruntate cu un cost mai mare de producţie, din acelaşi motiv, îşi vor restructura procesul de producţie. Vor micşora producţia şi vor încerca să-şi reducă şi costurile, în special cele cu salariile. Adică vor produce mai puţin şi vor diminua fie numărul de salariaţi, fie salariile acestora, fie ambele. În rezumat: majorarea TVA reprezintă o metodă prin care resursele vor fi distribuite violent (prin coerciţie, şi nu prin acordul ambelor părţi) din sectorul privat în cel public, iar nota de plată plătită de primul va fi umflată suplimentar!

Soluţia: Simplificarea, şi nu majorarea TVA
Există soluţii alternative la majorarea TVA? Avocatul Gabriel Biriş, partener în cadrul firmei Biriş Goran, susţine că da. „În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, cred că o măsură cu efect pozitiv imediat ar fi introducerea măsurilor simplificate la TVA. În acest fel, TVA n-ar mai circula în tranzacţiile între plătitori de TVA, deci va scădea semnificativ numărul de companii intermediare care pur şi simplu dispar cu TVA colectată (practic, riscul se restrânge la retaileri). De asemenea, va dispărea riscul rambursărilor ilegale de TVA pentru că va dispărea sursa acestor cereri (TVA plătită), compensarea TVA de plată cu cel deductibil făcându-se doar contabil”, susţine Biriş. Cu alte cuvinte, TVA va fi plătită doar de consumatorul final şi încasată în numele statului de retaileri. Vor fi şi costuri, dar când evaziunea din domeniu este de aproximativ 8 miliarde de euro, potrivit unor estimări neoficiale ale ANAF, costurile apar ca fiind derizorii. Biriş susţine, pentru a evita costurile, ca încasarea de bani fără emiterea în prealabil a unui document fiscal să fie interzisă. „Coroborată cu reglementări în domeniul evaziunii şi cu sancţiuni materiale dure, inclusiv confiscarea bunurilor folosite la comiterea de evaziune, evaziunea din multe sectoare va dispărea pur şi simplu”, afirmă Biriş.
Într-un interviu acordat SFin, ministrul finanţelor Gheorghe Pogea pare că este conştient de oportunitatea acestei măsuri: „Industria, care are cea mai mare bază de impozitare, contribuie cu 22-23% la valoarea adăugată brută (VAB), este cea mai vulnerabilă din două perspective: din cauza competitivităţii, dovadă că avem o pondere a exporturilor de doar 30% în PIB, şi o zonă unde evaziunea fiscală este ridicată - rambursări ilegale de TVA”. Introducerea măsurilor simplificate la TVA ar face şi mai competitivă industria din România şi ar elimina şi rambursările ilegale de TVA. O majorare a TVA, în schimb, ar conduce la amplificarea ambelor probleme.

Gabriel Biriş, partener Biriş Goran:
Nu e nevoie să se mărească impozitele, este doar nevoie să se îmbunătăţească legile şi să se asigure aplicarea lor!