Vestea arestării lui Polanski a electrocutat Europa. Cum a fost posibil, de ce acum, după mai bine de 30 de ani, ce conjuraţie politică este în spatele acestei mari drame? Cum poate fi aruncat după gratii un om atât de valoros ca Polanski, un geniu al cinematografiei - titrau ziarele europene. Ministrul francez de externe s-a revoltat, Elveţia a fost mustrată pentru inabilitatea, lipsa de diplomaţie de a-l aresta când cineastul venise să-şi ridice un premiu pentru întreaga activitate. După câteva zile şi reamintirea cazului - a drogat şi a făcut sex cu o fetiţă de 13 ani, apoi a fugit din Statele Unite -, declaraţiile politice s-au mai nuanţat, în schimb s-au înmulţit cele ale colegilor. Tăcut, evident, m-am alăturat celor care nu înţelegeau ce a apucat-o pe neutra Elveţie de l-a arestat pe Polanski, deşi omul intrase de nenumărate ori în această ţară din momentul în care a devenit un fugar în 1978. Şi eu, la fel ca majoritatea, i-am găsit scuze în tragedia trăită în momentul uciderii soţiei sale însărcinate şi, peste toate, consideram că, după atâţia ani, nu mai avea niciun rost toată tevatura juridică. Cui îi mai foloseşte, comentam, în condiţiile în care până şi victima l-a iertat?! Şi ce dacă? - mi-am spus într-o altă secundă. Cu ce drept mă mai revolt eu faţă de justiţia română care nu pedepseşte decât micii potlogari şi se face că nu-i vede pe peştii mari? Iată că în acest caz funcţionam după un dublu standard: violatorul de minore Polanski era în mintea mea mult mai puţin vinovat decât un anonim de Dâmboviţa care ar fi făcut acelaşi lucru şi, la fel ca regizorul, ar fi fugit din ţară ca să scape de pedeapsă. Mai mult decât atât, mă amintesc vorbind cândva despre stupiditatea prescrierii unei fapte de o astfel de gravitate. Şi uite cum, luată de val şi eu, ca mulţi dintre europeni, am considerat că azi nu mai are niciun rost pedepsirea unei fapte din vremea naşterii mele. Oricum, nu pentru domnul Polanski! Nu intru acum în jocurile politico-financiare care probabil se ascund în spatele acestei bruşte arestări, dar cred că, dacă Europa nu ar fi fost atât de tolerantă cu Polanski, ar fi văduvit cu siguranţă cinematografia, dar ar fi făcut ca acest continent să fie unul cu principii. Nu ştiu cum se va termina scandalul, dar ştiu că, dacă America este încă pe urmele lui Polanski în anii 2000, America e mult mai sănătoasă din punct de vedere moral. Mulţi vor sări în apărarea vechiului continent cu a sa istorie şi ale sale tradiţii. Din păcate însă, Europa se dovedeşte azi mai mult o bătrână matroană pe care nimic nu o mai şochează şi unde legea nu trebuie aplicată dacă deranjează persoane importante. Mai trist e că acesta este şi singurul capitol unde România este profund europeană.