Adrian Chichiţă: „Programul de protecţie a debitorilor are doi câştigători - clienţii şi banca”

de Ada Stefan in Banci pe 25 Septembrie 2009, 21:06

La aniversarea celor cinci ani de prezenţă pe piaţa românească, OTP Bank şi-a atins scopul de a demonstra că este o instituţie stabilă şi de încredere nu numai prin prisma profitabilităţii şi a creşterii organice, ci şi prin cea a responsabilităţii faţă de client. Astfel, prin programul de protecţie a debitorilor, sprijinit şi de o acţiune foarte bine pusă la punct de colectare a datoriilor, OTP Bank România şi-a arătat grija faţă de problemele financiare ale clienţilor, care întâmpină în această perioadă de criză dificultăţi în rambursarea creditelor.
Şi pentru OTP Bank România criza economică a afectat portofoliul de credite de retail atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ. Blocajul de pe piaţa imobiliară, pe de o parte, dar şi scăderea cererii de împrumuturi din partea populaţiei, pe de alta, au condus la acordarea de către bancă a unui volum mult mai mic de credite decât în anii anteriori. „Cu toate acestea, am reuşit să ne atingem ţintele proiectate pentru acest an, în ceea ce priveşte soldul împrumuturilor, pentru că am ştiut să ne revizuim planurile încă din trimestrul trei al anului trecut, când ne-am dat seama că ne vom confrunta cu o criză”, explică Adrian Chichiţă, directorul executiv adjunct al Diviziei Retail a băncii. Reorientarea strategiei a însemnat concentrarea eforturilor pe limitarea efectelor crizei, adică a creditelor restante, şi direcţionarea către economisire.

Strategia de limitare a creşterii restanţelor
În acelaşi timp, Adrian Chichiţă arată că şi calitatea împrumuturilor a fost afectată, ca urmare a creşterii semnificative a volumului creditelor restante. Iar pentru limitarea efectelor acestui fenomen, OTP Bank România a fost printre primele bănci de pe piaţa locală care şi-a construit în acest scop o strategie coerentă. Astfel, banca a lansat programul de protecţie a debitorilor, ce constă în eşalonarea şi rescadenţarea creditelor acelor clienţi care se află în dificultate de plată. Până acum, programul a fost aplicat unui volum de împrumuturi ce reprezintă 6% din portofoliul total de retail. „OTP Bank s-a dovedit o bancă responsabilă, care îşi orientează acţiunile spre nevoile clienţilor, dar este cinstit să arătăm că şi banca beneficiază de pe urma acestui program, pentru că îşi limitează, practic, pierderile”, spune directorul executiv adjunct al Diviziei Retail.
Campania a avut succes şi pentru că programul de protecţie a debitorilor a fost dublat de o acţiune de colectare foarte bine pusă la punct la nivelul unităţilor teritoriale. „Elementul-cheie al acestei acţiuni reuşite de colectare a fost comunicarea”, arată Adrian Chichiţă. „Deşi există la nivel central un departament specializat, odată ce problemele au devenit atât de sensibile, a fost nevoie de un contact mai apropiat cu clienţii, unul la nivel local. Iar în condiţiile în care această colectare nu face parte din activităţile curente ale unei unităţi teritoriale, efortul echipei noastre a fost considerabil şi trebuie apreciat la adevărata sa valoare”, conchide directorul executiv adjunct al Diviziei Retail.

Banci

Cum ne micşorăm rata la credit fără să dăm banca în judecată

Negocierea unei dobânzi mai mici sau refinanţarea creditului la aceeaşi bancă sau la alta, cu o ofertă mai bună, reprezintă alternative la care pot apela cei care plătesc în prezent rate...

Impozitele şi comisioanele mari seacă economiile din bănci

Reintroducerea de către stat a impozitului pe dobândă, atât pentru depozitele la termen, cât şi pentru conturile curente, majorarea TVA şi scăderea salariilor bugetarilor, la care se...

Ştiri pe scurt

Banca Comercială Română (BCR) lansează un program de 75 de milioane de euro pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii din fonduri ale Băncii Europene de Investiţii (BEI). Astfel,...

Cum se poate rezolva problema dobânzilor la creditele vechi

Dincolo de neclarităţile şi disputele cu privire la aplicarea noii legislaţii privind alinierea contractelor de credit la normele europene, competiţia tot mai mare stimulată de eliminarea...

Dobânzile la depozite, în pericol de a fi doborâte de inflaţie

Chiar dacă, din cauza „gâlmei inflaţiei fiscale“, după cum se exprimă guvernatorul Mugur Isărescu, dobânzile la depozitele în lei riscă să devină real negative, ceea ce...

Adaptarea ofertei de produse
Responsabilitatea faţă de clienţi a OTP Bank România este reflectată şi prin adaptarea ofertei de produse. Odată cu încetinirea creditării, banca s-a orientat către economisire. Astfel, a lansat o serie de produse noi sau a dezvoltat o paletă de variaţiuni aferente celor deja existente, cum ar fi depozitul cu plata anticipată a dobânzii, depozitul aniversar, depozitul pentru pensionari sau depozitul cu maturitate flexibilă.   
În plus, anticipând că dificultăţile inerente unei perioade de criză vor fi depăşite până la urmă, OTP Bank România şi-a îndreptat atenţia şi către dezvoltarea segmentului cardurilor de debit. „În condiţiile în care a devenit clar faptul că relansarea creditării va fi un proces de durată, acordăm o atenţie mărită unor produse şi servicii care pot fi interesante pentru populaţie. Un exemplu în acest sens îl constituie cardurile de salarii, care oferă posibilităţi foarte bune de cross-selling cu alte produse şi servicii bancare, precum Internet banking, direct debit, produse de economisire şi, nu în ultimul rând, produse de creditare”, explică Adrian Chichiţă. Pe de altă parte, acesta consideră că „se va acumula şi o bază importantă de clienţi de pe acest segment al cardurilor de debit şi astfel va fi pregătit terenul pentru perioada următoare, când se vor mai relaxa condiţiile de creditare, iar apetitul populaţiei pentru împrumuturi va creşte”.
Directorul executiv adjunct al Diviziei de Retail anticipează că în ultima perioadă a acestui an va avea loc o scădere a dobânzii la împrumuturi, în paralel cu relaxarea condiţiilor de creditare, ca urmare a nevoii de sti-mulare a consumului.


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Radu Preda

Trei nesimţiţi

Motto: Subsemnatul Popescu sunt ziarist şi cred că d-nii Vlădescu & comp. merită medaliaţi cu o flegmă pe rever Faptul că o seamă de artişti şi jurnalişti au cochetat timid, pe reţelele sociale, cu o grevă fiscală nu înseamnă că îi va lua ci­ne­va în seamă. Nici gesturile eroice de frondă ale „intelectualilor lui Băsescu“ nu vor clinti cu niciun milimetru deciziile gu­ver­nului Boc. Nici măcar anunţul făcut de Mircea Diaconu, cum că renunţă la a mai urca vreodată pe scenă, nu-i va impresiona pe Boc sau Şeitan care, cel mai probabil, vor spune că actualul senator liberal este un actor prost şi, prin urmare, măsurile lor au determinat un gest care de fapt este o binefacere pentru public.

»continuare

SFIN ÎŢI OFERĂ

Cele mai proaste decizii din istorie

Din 30 august, Săptămâna Financiară vă propune cartea „Cele mai proaste decizii din istorie”, un veritabil catalog al greşelilor care au marcat istoria omenirii din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Scriitorul Stephen Weir vă invită într-un periplu incitant printre tragediile şi catastofele generate de decizii arbitrare ale unor conducători, pentru a le înţelege cauzele şi, mai ales, pentru a nu le mai repeta.




Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Euroexpo Trade Fairs
Seed Consultants
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP