Traian Băsescu e promoterul filmului lui Cristian Mungiu. După ieşirea de joi nu mai am niciun dubiu. În timp ce Mungiu îşi curăţa costumul pentru premieră, pr-istul său de top izbea în Parlament cu propunerea lui de a face referendum în ziua prezidenţialelor ca să ştergem din ecuaţie una dintre Camerele Parlamentului. Până azi, când citiţi acest articol, se vor fi pronunţat cu siguranţă toţi analiştii disponibili în legătură cu „binele” pe care ni-l poate face împuţinarea parlamentarilor ori cu „răul” pus la cale de Băsescu prin această stratagemă menită să distragă atenţia de la greşelile lui şi, totodată, să-i aducă voturi pentru un nou mandat la Cotroceni. Dar deliciul, după părerea mea, îl face tot ieşirea sa demnă de „Epoca de aur”, în care El venea în faţa Marii Adunări Naţionale şi decreta… Şi acum, ca şi atunci, dacă preşedintele a zis, se face. O mişcare de mână şi o Cameră a Parlamentului se face nevăzută, zeci de parlamentari se evaporă, Constituţia se modifică… nimic nu-i stă în cale. Mungiu, cu ale sale amintiri, trebuie că a avut o viziune. Un singur lucru scârţâie la „introducerea în atmosferă” gândită de Băsescu - filmul premiatului la Cannes este o comedie şi se vrea tratat ca atare: cu râs şi amuzament. Or, primul promoter al ţării nu a prea stârnit zâmbete, nici măcar condescendente. Ce se face însă preşedintele cu faptul că, din cauza ieşirii lui, spectatorii nu prea mai surâd la poantele din vremea aceea… prea izbitoare e asemănarea unui ieri visat trecut cu acest azi. Mă tem că, cu ajutorul şefului statului, Mungiu pierde pariul pe care l-a pus cu el însuşi. Regizorul a spus că, dacă nu reuşeşte să readucă oamenii în sălile de cinema la film românesc şi dacă spectatorii nu râd, el pleacă din ţară. Chiar dacă filmul nu e despre comunism ori despre Ceauşescu, septembrie al lui 2009 nu mai pare deloc luna în care să râzi detaşat pe seama îndobitocirii la care eram supuşi acum 20 de ani ori a situaţiilor hilare în care singuri ne puneam din dorinţa de a „ieşi bine” la o vizită de sus. Visez să râd cu poftă la amintiri din epoca de aur, dar arta lui Mungiu şi a actorilor zău că nu e suficientă ca să-l ajute pe regizor să învingă în rămăşag şi să rămână aici. Drept consolare, se poate pune în fruntea oştilor sale formate din cei care şi-au declarat deja intenţia de a pleca în bloc din ţărişoara dragă. Acum, repede, cât mai au drept la paşaport, buletin şi alte acte care le permit să treacă frontiera…