Comunitatea Africii de Est (EAC) a decis să creeze, cu ocazia reuniunii de la Dar es Salaam dintre membrii Secretariatului organizaţiei şi reprezentanţi ai Băncii Centrale Europene (BCE), o zonă monetară comună după modelul Uniunii Monetare Europene.
Reprezentanţii EAC, organizaţie internaţională formată din Kenya, Burundi, Rwanda, Tanzania şi Uganda, desfăşoară consultări pe parcursul a două săptămâni în toate statele membre privind crearea acestei zone monetare comune în estul Africii. Ea va fi modelată după zona euro şi se va face cu asistenţa directă a BCE care a întocmit deja un studiu preliminar şi va prezenta un raport final la reuniunea EAC care se va ţine la Arusha, Tanzania, în ianuarie 2010.
Cea dintâi dintre cele şase reuniuni de lucru EAC pe această temă s-a ţinut la Dar es Salaam, între 7-8 septembrie, iar ultima va avea loc la sediul organizaţiei, în Arusha, pe 24-25 septembrie.
Comunitatea Africii de Est (EAC) a fost creată iniţial în 1967, dar s-a dezintegrat în 1977. A fost reconstituită oficial în anul 2000. EAC a devenit o uniune vamală în 2005, deşi conform acordului bunurile keyniene continuă să fie supuse la tarife vamale în celelalte state până în 2010. Obiectivul pe termen lung al EAC este transformarea organizaţiei într-o Federaţie a Africii de Vest.