Cât pe ce să dea în foc, săptămâna trecută, oala politicii româneşti! Ameninţări, mai voalate sau mai fără perdea, mişcări sindicale, asumarea răspunderii, discurs prezidenţial, moţiune de cenzură. Plus declaraţiile inflamate şi inflamante din jurul acestor evenimente. Şi totuşi, niciuna dintre aceste reprezentaţii politice nu a atins România profund. Am făcut o mică cercetare calitativă şi am constatat că oamenii cu care am vorbit au fost mult mai interesaţi de jaful din Maramureş, de meciurile din cupele europene şi de perspectiva scumpirilor decât de spectacolul de la Palatul Parlamentului.
Aş face o singură observaţie asupra consecinţelor evenimentelor politice de săptămâna trecută. Aceea că guvernanţii au supralicitat într-atât discursul politic în defavoarea acţiunii concrete, încât, pe viitor, va fi foarte greu pentru un guvern, oricare ar fi acela, să-i mai convingă pe cetăţeni că o lege este imperativ necesară şi urgentă sau că dezbaterea în Parlament mai are vreun rost. Cu alte cuvinte, Guvernul actual şi-a consumat răspunderea şi, ce e mai rău, a consumat şi o mare parte din răspunderea viitoarelor guverne. Va fi foarte greu pentru clasa politică să recâşti-ge încrederea profundă a electoratului.

Poporul sunt eu!
Părtaş la acest consum de răspundere a fost şi preşedintele Băsescu, al cărui discurs a amestecat jumătăţi de adevăruri şi jumătăţi de minciuni. Motivul pentru care preşedintele a rostit un discurs de bilanţ odată cu asumarea răspunderii Gu-vernului este limpede: cele trei legi sunt unul dintre puţinele realizări concrete ale mandatului său. Mesajul implicit al preşedintelui este: „Facem reformă cu orice preţ şi trecem cu ea peste toate obiecţiile!”. Dacă adăugăm aici şi ideea că „numai poporul mă va judeca”, rezultă o imagine cumplită în care indivizii (profesori, medici, magistraţi şi alte categorii) sunt sacrificaţi în numele „poporului”. Oare cine e „poporul”? „Poporul sunt eu!”, pare a răspunde preşedintele. Paradoxul este că acest „consum de răspundere” nu se decontează electoral. Reacţia electoratului nu are loc în momentul de maximă presiune mediatică, ci în momentul în care cel care exercită presiunea face un pas înapoi. Aşa s-a întâmplat şi cu Ceauşescu acum 20 de ani, dar şi cu Năstase în intervalul dintre cele două tururi de scrutin în 2004.
Din punctul de vedere al acţiunii politice, acest moment confirmă strategia lui Traian Băsescu. Punctele sale tari sunt charisma (care îi aduce simpatia maselor) şi maşinăria de partid. Pentru mase funcţionează vizitele în teritoriu (cu tunsul oilor şi horele ţigăneşti), iar pentru activul de partid contează indexarea adversarului şi strigătul de mobilizare la luptă. Acestea sunt elemente pe care le-am anticipat încă din iunie. Trebuie să recunosc însă că preşedintele îşi face temele mult mai bine decât contracandidaţii (de) până acum. Prezenţa publică şi mesajele pozitive ale lui Traian Băsescu le depăşesc cu circa o treime pe cele ale lui Mircea Geoană. Îndrăznesc să dau deja un pronostic. Alegerile din 2009, din România, vor semăna cu cele din 2000 din Statele Unite. Preşedintele în funcţie va câştiga la o diferenţă de scor mai mare decât cea din 2004. Acest lucru se va întâmpla pentru că electoratul este prea obosit pentru o schimbare. Asta, bineînţeles, dacă în scurtul timp care a rămas până pe 22 noiembrie nu se va petrece un eveniment care să răstoarne inerţia mentală a electoratului. 

Triadometrul - o încercare de cuantificare a muncii politice
În cele ce urmează voi prezenta pe scurt un studiu realizat împreună cu colegii de la agenţia Triada Vision. Studiul, denumit relativ provizoriu „Triadometru”, poate fi consultat in extenso pe Internet (http: //www.triadavision.ro/uploads/Triadometru%20pdf.pdf). Documentul  măsoară activităţi ale parlamentarilor desfăşurate în cursul sesiunii ianuarie-iulie 2009. Măsurătoarea s-a făcut prin acordarea de puncte pentru funcţiile deţinute şi pentru activităţile consemnate oficial, pe trei paliere: experienţă/activitate administrativă, experienţă/activitate politică şi activitate legislativă.
În rezultatele cercetării se regăsesc doar parlamentarii din actualul Legislativ. Acestora li s-au adăugat însă, cumulativ, şi punctele corespunzătoare activităţii de parlamentar în mandatele trecute.
Evident, este greu de realizat o echivalare riguroasă între punctele acordate pe dimensiuni diferite. De exemplu, faptul că pentru mandatul de  ministru şi cel de preşedinte de CJ s-a acordat acelaşi număr de puncte poate fi considerat subiectiv sau arbitrar. De aceea, cele mai relevante comparaţii sunt cele care privesc ierarhiile în cadrul unei dimensiuni şi compararea acestor ierarhii pe dimensiuni diferite. În aceste cazuri, factorul arbitrar de care vorbeam mai sus se compensează.
După acordarea punctelor s-a ajuns la clasamentul ai cărui fruntaşi şi codaşi sunt prezentaţi în tabel.
“Podiumul absolut” este ocupat de PD-L. Pe podium avem doi parlamentari cvasi-necunoscuţi, Mircia Giurgiu (deputat de Cluj) şi Alexandru Pereş (senator de Alba), şi un politician mai cunoscut, Valeriu Tabără (deputat de Timiş), ajuns în PD-L de la fostul PUNR.
Mircia Giurgiu, campionul absolut al sesiunii parlamentare trecute, este un fenomen. Lipsit complet de experienţă administrativă şi cu un punctaj politic extrem de modest (7 p), Mircia Giurgiu acumulează 398 (!!!) de puncte din legi, iniţiative legislative şi luări de poziţie în plen. Ecartul uriaş între acest punctaj şi cel următor (tot la Cameră, Valeriu Tabără are numai 203 puncte din activitatea legislativă) ne duce la o dilemă: fie Mircia Giurgiu este un diamant politic ignorat de partidul său, fie Parlamentul nu ştie să normeze activitatea aleşilor.
Câteva cuvinte despre ultimii clasaţi. Şi aici, “campionul absolut” este un membru PD-L, senatorul Ioan Sbîrciu (Bistriţa-Năsăud). O circumstanţă atenuantă pentru “codaşi” este aceea că aproape toţi se află la primul mandat. Excepţiile negative: senatorii Valentin Rusu (PD-L) şi Daniel Savu (PSD). Surprinde neplăcut numărul foarte mare de parlamentari care, practic, n-au făcut nimic de-a lungul sesiunii parlamentare, cu atât mai mult cu cât, evaluaţi după punctajul global, aceştia nu au nici (măcar) scuza unei activităţi anterioare în administraţie sau în structurile de partid.
Punctajul general nu trebuie să ne înşele. Studiul intră în profunzime şi demonstrează că statura poli-tică a aleşilor nu concordă cu munca legislativă. Cu alte cuvinte, cei care se văd la televizor nu sunt (de regulă) şi cei care muncesc în Parlament. O altă descoperire interesantă este aceea că unii parlamentari „dau aspect muncii”, adică inundă comisiile cu proiecte, unele de-a dreptul hazlii, care nu ajung niciodată să vadă lumina Monitorului Oficial. Dintre parlamentarii harnici, a căror activitate este concordantă cu numărul de legi promulgate, pe primele locuri se află, la Cameră, Kelemen Attila, Anghel Stanciu, Valeriu Tabă-ră, Kerekes Karoly, Florin Iordache şi Ioan Munteanu şi, la Senat, Gheorghe David, Lia Olguţa Vasilescu, Ecaterina Andronescu, Alexandru Pe-reş, Doina Silistru şi Puiu Haşotti.
Studiul face un pas mai departe şi calculează o „eficienţă prezumată” prin raportarea numărului de legi promulgate la numărul de iniţiative legislative. Adică arată care sunt parlamentarii a căror activitate a fost „punct ochit, punct lovit”. La Came-ră, primii sunt, în ordine: Mihai Radan, Varujan Pambuccian, Viorel Hrebenciuc, Kelemen Attila, Seres Denes şi Anghel Stanciu. Iar la Senat: Mihai Stănişoară, Miron Mitrea, Ilie Sârbu, Gheorghe Marcu, Valentin Calcan şi Ecaterina Andronescu.
Punctarea parlamentarilor face posibilă şi o evaluare a activităţii pe ansamblul partidelor. Studiul normează această activitate, în sensul că punctajul total obţinut de parlamentarii unui partid se împarte la numă-rul de parlamentari ai acelui partid. Cu această corecţie, clasamentul partidelor este, la Cameră: PC, UDMR, PNL, Minorităţile, PSD, PD-L, iar la Senat: PC, PNL, UDMR, PSD şi PD-L. De unde se vede că partidele mari îşi bagă în Parlament mulţi „ridicători de mână”.
Punctajul permite şi un clasament al hărniciei parlamentarilor pe judeţe. Dacă facem un clasament global, agregând cele două Camere, rezultă podiumul judeţelor cu cea mai intensă activitate legislativă:
1. Alba, 2. Cluj, 3. Vâlcea. şi “codaşele”: 40. Caraş-Severin şi 41. Tulcea.
Dincolo de aceste statistici, unele amuzante, altele întristătoare, o asemenea cuatificare permite actualizări la sfârşitul fiecărei sesiuni, adică permite elaborarea unui „barometru” al politicienilor fără interferenţa factorilor subiectivi. În timp, o serie de puncte se adună, altele se scad (iniţiative respinse, traseism politic etc.). Dar despre Triadometru cu siguranţă vom mai vorbi.