După şocul cursului valutar asupra celor care au contractat credite în valută, normele de creditare ale băncilor, aprobate de BNR, includ acum restricţii majore cu privire la condiţiile în care persoanele fizice se pot împrumuta în moneda europeană. Astfel, gradul de îndatorare este substanţial mai redus decât în cazul unei finanţări în moneda naţională, ceea ce permite obţinerea unui credit cu o valoare mai mică. În acelaşi timp, unele bănci au scăzut substanţial perioada de creditare în cazul finanţărilor în valută, ceea ce avantajează creditele în lei.
Primul impact asupra creditelor de consum după izbucnirea crizei a fost scumpirea substanţială a acestora. În vara anului trecut, băncile erau dispuse să împrumute populaţia în schimbul unei dobânzi medii (DAE - costul total al împrumutului) de 18,5%, în timp ce în luna iunie din acest an dobânda a ajuns la aproape 25% pe an. Şi asta în ciuda faptului că dobânda de politică monetară a BNR este acum mai mică decât anul trecut (9,5% în iunie 2009 faţă de 9,75% în iunie 2008). Costul împrumuturilor a scăzut uşor în iunie, ca urmare a măsurilor de relaxare a politicii monetare, însă „declinul ratelor dobânzilor la credite a fost mai puţin pronunţat decât în cazul depozitelor, inclusiv ca efect al persistenţei unui nivel ridicat al riscului perceput de bănci”, potrivit BNR. Costul creditelor în lei se menţine astfel dublu în comparaţie cu cele în euro, la fel ca pe parcursul ultimilor ani, ceea ce a favorizat creşterea substanţială a finanţărilor în va-lută, în ciuda avertismentelor reprezentanţilor băncii centrale cu privire la riscul valutar. Dar abia acum, după ce s-au văzut efectele, normele de creditare ale băncilor, vizate de BNR, impun restricţii severe cu privire la împrumuturile în euro.

Credite mai mari în lei decåt în euro
Comparând un credit de nevoi personale în lei cu unul în euro, clienţii băncilor ajung la concluzia că împrumutul în moneda naţională este mai avantajos în orice situaţie, în ciuda diferenţei mare de dobândă. Astfel, băncile mari, precum BRD sau BCR, impun din start restricţii cu privire la accesul la un împrumut de consum în monedă europeană. În cazul BRD, doar cei cu venituri mai mari de 500 de euro lunar pot obţine o astfel de finanţare.
În cazul BCR, perioada maximă de creditare este limitată la vechimea în muncă a solicitantului de credit, astfel încât puţini se califică pentru un credit avantajos. În cazul altor instituţii de creditare, precum Raiffeisen Bank, finanţările în euro sunt descurajate prin aplicarea unor dobânzi mai ridicate decât la lei (18,94% în euro, faţă de 17,5% în lei, în cazul unui credit în valoare de 5.000 de euro). În plus, gradul de îndatorare acceptat de toate băncile în cazul unui împrumut în valută este mai mic, ceea ce înseamnă că solicitantul unui împrumut poate obţine o sumă mai mică de bani. De exemplu, la UniCredit Ţiriac Bank, rata lunară maximă în cazul unui credit în euro nu poate fi mai mare de 30% din veniturile nete ale beneficiarului, faţă de maximum 40% pentru un împrumut în moneda naţională. Drept urmare, un client cu un venit net de 1.500 de lei lunar (salariul mediu pe economie) poate accesa un credit în valută în valoare de 4.000 de euro, faţă de 4.700 de euro în varianta în lei, perioada de rambursare fiind de 7 ani. La Bancpost, diferenţa dintre un împrumut în lei şi unul în euro este mai puţin accentuată, datorită faptului că gradul de îndatorare mai mic pentru finanţarea în euro e compensat de dobânda semnificativ mai redusă decât în lei: 12,5% faţă de 17,5%. Ceea ce înseamnă că se pot împrumuta maximum 3.400 de euro în moneda europeană sau echivalentul a 3.100 de euro în lei, credit ce trebuie rambursat în 5 ani.

Băncile suflă şi-n iaurt înainte de a aproba un credit
După cum specifică şi reprezentanţii BNR, înăsprirea condiţiilor de creditare din partea băncilor a apărut pe fondul creşterii semnificative a riscurilor de creditare. Astfel că unele bănci „suflă şi în iaurt” când vine vorba de a acorda un împrumut. Acum sunt analizate în amănunt bonitatea clientului şi garanţiile de care acesta dispune, precum şi starea de sănătate a companiei la care este angajat. În analiza tip scoring, pe baza căreia se stabileşte valoarea împrumutului şi, ulterior, în cadrul analizei dosarului în vederea acceptării împrumutului, sunt luate în calcul, printre altele, studiile clientului, proprietăţile (imobiliare sau alte tipuri) de care dispune, mărimea societăţii la care este angajat şi domeniul de activitate al acesteia. În cele mai multe cazuri, muncitorii necalificaţi sau cei cu meserii expuse riscului economic, precum construcţiile, sunt respinşi din start de bancheri, chiar şi în cazul refinanţării unui împrumut mai vechi.
În plus, unele bănci solicită clienţilor cărora le acordă sume de bani mai mari de 3.000 de euro să dovedească şi modul în care cheltuiesc banii împrumutaţi, cu toate că este vorba de un credit de nevoi personale nenominalizat. De exemplu, un client care a obţinut un împrumut de 5.000 de euro a fost nevoit să aducă la bancă mai multe chitanţe prin care a demonstrat că a cumpărat din banii împrumutaţi diverse materiale de construcţie pentru renovarea locuinţei. În acest fel, băncile îşi iau măsuri suplimentare de precauţie, încă înainte de acordarea finanţării, în vederea recuperării mai facile a banilor, în cazul în care împrumutul se dovedeşte neperformant.

Restanţele, prima grijă a bancherilor
De altfel, restanţele la credite au devenit acum principala preocupare a bancherilor, aceştia fiind nevoiţi să restructureze tot mai multe împrumuturi pe care clienţii nu le mai pot rambursa în întregime. Astfel, aceştia obţin fie o reducere a ratei lunare prin reeşalonarea creditului sau prelungirea perioadei de creditare, fie o perioadă de graţie la plata ratei. Facilităţi taxate însă substanţial de bănci. Astfel, la BRD se percepe un comision de analiză a prelungirii duratei creditelor în lei în sold de 1%, maximum 500 de lei. De asemenea, analiza dosarului de credit în valoarea reeşalonării împrumutului, la solicitarea clientului, este taxată cu 1% din valoarea creditului. Iar clienţii băncii care doresc să-şi modifice data de scadenţă a creditului, pe parcursul derulării contractului, trebuie să plătească 35 de euro. Şi pentru modificarea valutei creditului unele bănci, precum UniCredit Ţiriac Bank, percep un comision de 1% din soldul împrumutului, minimum 50 de euro.
Bancherii încep să recunoască faptul că o parte din vina pentru creşterea restanţelor o poartă chiar ei, prin adoptarea unor condiţii de creditare prea relaxate, adică prea riscante. „Am ajuns la concluzia că am mers prea jos cu venitul minim necesar pentru obţinerea unui credit de consum, motiv pentru care acum plătim prin faptul că respectivii clienţi cu venituri reduse, primii afectaţi de criză, nu-şi mai pot plăti creditele”, spune Albert Roggemans, director general adjunct în cadrul ING Bank.
Pentru a preveni situaţiile în care clienţii împrumutaţi nu-şi mai pot achita ratele pe timp de criză, băncile au început să lanseze credite care au ataşate asigurări ce acoperă diverse riscuri de neplată, inclusiv şomajul. Astfel, GarantiBank a lansat recent un nou credit pentru nevoi personale căruia îi este ataşată o asigurare care protejează clientul în cazul pierderii involuntare a locului de muncă sau în caz de incapacitate temporară de muncă, poliţa oferind acoperire pentru o perioadă de maximum 18 luni. Şi BCR pune la dispoziţia celor care contractează un credit de consum posibilitatea să-şi protejeze veniturile prin achiziţionarea unei asigurări complexe care acoperă, printre altele, şi riscul de a rămâne şomer. Firma de asigurări plăteşte, în cazul incapacităţii temporare de muncă, valoarea a şase rate lunare.