Louis Vuitton, cel mai notoriu brand de lux, a început o campanie susţinută de extindere în Orientul Mijlociu. În afară de lansarea unui magazin de proporţii în Dubai, programată pentru octombrie 2009, compania a declarat că se află “pe ultima sută de metri” şi pentru extinderea în Liban, anunţă Reuters.
Damien Vernet, director general pentru operaţiunile din Orientul Mijlociu şi India, a anunţat că harta extinderii cuprinde, de altfel, şi ţări ca Egiptul, Siria şi Iordania.
Grupul LVMH, care are în proprietate brandul Vuitton, a reuşit să compenseze o parte din pierderile cauzate de criza financiară prin succesul repurtat pe pieţele emergente. În cel de-al doilea trimestru din 2009, 30% din veniturile grupului au provenit din asemenea pieţe, China fiind cel mai mare contribuitor la bugetul grupului.
“Global store”-ul pe care Louis Vuitton îl va deschide va fi amplasat în cadrul Dubai Mall, cel mai mare mall din lume în prezent, deschis “de probă încă din August”, dar care va avea inaugurarea oficială abia în octombrie.