Criză? Doar pentru săraci...

de Alessandra Stoicescu in Editoriale pe 11 Septembrie 2009, 19:00

Bugetarii ameninţă în premieră cu o grevă comună. 800.000 de oameni promit că vor paraliza activitatea în şcoli, spitale, la ghişee... Speriaţi de sărăcie, românii slujbaşi la stat se bat cu pumnii în piept că vor transforma ziua de 5 octombrie într-un soi de Crăciun - vorba unui coleg care se întreba cu ce va diferi ziua grevei de una de sărbătoare când, la fel, bugetarii stau acasă, iar cei din sistemul privat lucrează cu spor. Dar, de-şi respectă promisiunile, nu greva bugetarilor îi va lovi pe guvernanţi în plex, cât ameninţarea că vor boicota prezidenţialele. Mai greu de controlat decât participarea la o grevă, boicotul votului în masă ar fi totuşi o chestiune pe care candidaţii care au capacitatea de a decide ceva vor încerca să o respingă cu forţă. Iată de ce mă tem că în locul unor măsuri anti-criză vom avea parte de măsuri încurajatoare de vot. Adică bani din nou aruncaţi aiurea pentru a închide gura oamenilor care, de altfel, pe bună dreptate acuză Guvernul că nu face nimic real pentru a ne scoate din prăpastie. Râpă în care însă doar unii dintre români simt că se prăvălesc. În aceeaşi zi cu anunţul grevei a avut loc şi lansarea în premieră mondială a unei maşini de lux în România. Atenţie, ţara noastră nu a fost trasă la sorţi, ci a contat faptul că de aici au fost deja comenzi importante pentru noul Porsche Panamera şi că, în general, la Bucureşti maşinile de lux încă se vând bine. Cine le cumpără? Exact aceia care ştiu să facă afaceri cu statul - acest izvor nesecat de bani pentru băieţii abili şi cu mână largă la dăruit comisioane către cei care manevrează licitaţiile. Setea de lux de pe malurile Dâmboviţei şi mai ales faptul că unii chiar au banii să şi-o potolească e dovada clară că statul a strâns corect baierele pungii bugetului. A sugrumat bine sacul din care se adapă bugetarii, dar a uitat să verifice şi fundul care are colţurile sparte şi ascunse în buzunare bine alese…

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

SFIN ÎŢI OFERĂ

Cele mai proaste decizii din istorie

Din 30 august, Săptămâna Financiară vă propune cartea „Cele mai proaste decizii din istorie”, un veritabil catalog al greşelilor care au marcat istoria omenirii din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Scriitorul Stephen Weir vă invită într-un periplu incitant printre tragediile şi catastofele generate de decizii arbitrare ale unor conducători, pentru a le înţelege cauzele şi, mai ales, pentru a nu le mai repeta.

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Euroexpo Trade Fairs
Seed Consultants
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP