Precum fiecare om, şi fiecare guvern are preţul lui. Preţul guvernului Boc este un miliard de euro. În încercarea sa disperată de a face rost de bani la buget, Executivul a decis să renunţe la orice prejudecată şi să încalce orice principiu de drept pentru un miliard de lei în 2009 şi trei miliarde de lei în 2010. Drept urmare, Ministerul Administraţiei şi Internelor a iniţiat un proiect de lege, care urmează a fi adoptat, după cum se mândreşte premierul, prin asumarea răspunderii Guvernului, prin care proprietarii de case naţionalizate care au achiziţionat o locuinţă prin Legea 112/1995 sunt obli-gaţi să cumpere şi terenul aferent, deţinut de primării. Textul are un conţinut imperativ - de obligativitate. Respectivilor cetăţeni nu li se oferă posibilitatea cumpărării de tere-nuri, nu li se oferă dreptul de a cumpăra terenul, ci sunt constrânşi prin lege să o facă. Prin această lege, Guvernul intenţionează să suspende consimţământul ambelor părţi în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare şi să elimine necesitatea acordului de voinţă între părţi.

Teren la preţ de apartament
Potrivit proiectului de lege aprobat în primă lectură, Legea 112/1995 ar uma să se modifice, fiind introdus un nou articol format din patru alineate. „Chiriaşii care au dobândit sau dobândesc proprietatea apartamentelor cumpără de la unităţile administrativ-teritoriale terenurile din proprietatea privată a acestora, aferente apartamentelor respective. În cazul în care unitatea locativă este compusă din mai multe apartamente, face obiectul vânzării şi cota-parte de teren aferentă spaţiilor cu destinaţie comună“, precizează primul alineat al noului articol.
De aici rezultă şi caracterul imperativ al legii. În cazul caselor aparţinând unui singur proprietar, probabil că legea (nu în sensul actual imperativ) este bine venită, acesta săturându-se să plătească anual autorităţii locale dreptul de folosinţă a terenului. În cazul unor blocuri cu mai multe apartamente însă, deci mai mulţi proprietari, care beneficiază şi de un teren, de multe ori de sute de metri pătraţi, nimeni nu are niciun interes să achiziţioneze o cotă-parte din acesta. Mai ales că, deşi preţurile la terenuri au scăzut, un metru pătrat în centrul Bucureştiului, unde se află multe astfel de blocuri, se învârte încă în jurul sumei de 1.000 de euro. În zona Unirii, de exemplu, există două blocuri, cu 18 apartamente, care au un teren de 1.000 de metri pătraţi, adică 55,5 metri pătraţi de proprietar. Dacă legea ar intra în vigoare (slabe speranţe totuşi, la câte inepţii conţine), fiecare proprietar de apartament ar trebui să plă-tească statului 55.500 de euro (?!) pentru terenul aferent, adică mai mult decât preţul de piaţă al unui apartament cu două camere. Pentru că alineatul 4 al noului articol prevede că „preţul de vânzare al terenului va fi stabilit la valoarea de piaţă, pe baza unui raport de evaluare întocmit de evaluatori autorizaţi şi aprobat de consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti”.

Şantajul şi etajul
Dar inepţiile juridice ale textului proiectului de lege nu se opresc aici. Alineatul al doilea al noului articol prevede că se supun obligaţiei de a achiziţiona terenul aferent locuinţei şi moştenitorii foştilor chiriaşi care au achiziţionat casa pe Legea 112, şi cumpărătorii subsecvenţi. Cu alte cuvinte, un cetăţean a cumpărat o casă (sau un apartament), neinteresându-l terenul, şi acum află că, potrivit logicii juridice a guvernanţilor, a achiziţionat odată cu aceasta, fără să ştie, şi obligaţia de a cumpăra un teren la preţul pieţei. Teren cu care, în cele mai multe dintre cazuri (al locuinţelor cu mai multe apartamente), nu are ce face, nici măcar nu poate construi un garaj. Şi nu numai proprietarul fost chiriaş la stat, care poate a cumpărat casa în condiţii financiare favorabile, ci şi actualul proprietar. Între timp, poate că locuinţa a trecut prin mâinile mai multor proprietari, iar ultimul a achiziţionat-o în 2008, la un preţ mult mai mare decât cel actual. În plus, legea nu conţine nici sancţiuni. Ce va păţi cel care refuză să cumpere terenul pe care primăria vrea să i-l vândă? Statul are mâinile legate - accesul la proprietate îi este garantat proprietarului prin lege. Singura soluţie, la care autorităţile locale ar putea apela în condiţiile în care legea va fi aprobată, însă ca drept, nu ca obligaţie, este majorarea sumei pe care proprietarul o plăteşte primăriei pentru dreptul de folosinţă până la un nivel care face a-tractivă opţiunea de cumpărare a terenului. Dar asta su-nă mai mult a şantaj!
Probabil că la aceste întrebări vor trebui să răspundă consiliile locale, cărora Gu-vernul le-a delegat sarcina ca, în termen de 45 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, „să aprobe prin hotărâre un regulament privind procedura vânzării tere-nurilor aflate în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale, supuse înstrăinării”. Dovadă amatorismului cu care a fost redactat textul proiectului mai stă şi faptul că autorii au uitat să abroge articolul 26 din Legea 112/1995 care prevede că „suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juri-dice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia aces-tora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului”.

E foame de bani
Dar care este motivaţia invocată de Executiv pentru adoptarea acestui act normativ? „În actuala situaţie de criză, vânzarea acestor terenuri reprezintă o sursă de venit care ar echilibra balanţa bugetară a unităţilor administrativ-teritoriale. Prin proiect se urmăresc rezolvarea unei probleme sociale (care?! - n.r.), precum şi creşterea veniturilor bugetare”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de act normativ. Iniţiativa aparţine politicienilor din cele două partide de guvernământ, PD-L şi PSD, procedura fiind discutată la nivel politic şi introdusă în programul anticriză, pentru creşterea veniturilor bugetare. Se pare că propunerea a venit din partea autorităţilor locale, aflate în foame de bani şi care, potrivit expunerii de motive a proiectului, „nu au altă posibilitate practică (în afara obligării proprietarilor de locuinţe să achiziţioneze şi terenul aferent - n.r.) de a utiliza terenurile în cauză în folosul comunităţii”. Şi asta pentru că „terenurile aferente unităţilor locative dobândite în condiţiile Legii 122/1995 sunt în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale şi în folosinţa proprietarilor clădirilor”.

ANRP: ştim că nu ştim nimic!
Deşi este trecută prima la instituţiile ce trebuie să semneze respectivul proiect de act normativ (alături de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor şi cel al Justiţiei), Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) susţine că nu are cunoştinţă de acesta. „Un punct de vedere avizat cu privire la interpretarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ va putea fi formulat numai după ce instituţia noastră va lua la cunoştinţă de întreg textul proiectului de lege, inclusiv expunerea de motive, ce constituie instrumentul de prezentare şi motivare a noii reglementări propuse. În absenţa informaţiilor cuprinse în expunerea de motive şi care ne-ar permite să stabilim care au fost voinţa iniţiatorului şi raţiunea care a stat la baza elaborării proiectului de lege, putem conchide doar că s-a dorit să se dea posibilitatea pentru dobânditorii de apartamente în temeiul Legii 112/1995 de a cumpăra terenurile aferente acestor apartamente şi care se află în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale“, afirmă reprezentanţii ANRP, citaţi de Mediafax. Aceştia susţin că dispoziţia legală vine în consonanţă cu dispoziţiile Legii 1/2009, care, la punctul 5, prevede că „nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii 112/1995“ şi că, potrivit art. 42 din Legea 10/2001, imobilele care nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor actuali şi pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune.
„Cu privire la nuanţa imperativă a textului, precizăm că, potrivit dreptului comun în materia contractelor civile, contractul de vânzare-cumpărare se încheie prin consimţământul părţilor, acordul de voinţă între părţi fiind întotdeauna necesar, cu excepţiile prevăzute de lege. Neputând cunoaşte, în acest moment, motivele care au stat la baza elaborării propunerii legislative, nu putem preciza dacă s-a dorit să se instituie dreptul dobânditorilor construcţiilor în temeiul Legii 112/1995 de a cumpăra terenul aferent acestora sau obligaţia de a le cumpăra“, mai arată reprezentanţii ANRP.