Preşedintele BCR: Economia se va îmbunătăţi semnificativ în ultimul trimestru

de Vasile Pop-Coman in Banci pe 26 August 2009, 13:49

  • print
  • rss

 Economia României va începe să-şi revină „semnificativ” începând cu ultimul trimestru al acestui an, odată cu apariţia efectelor măsurilor de stimulare economică adoptate de instituţiile internaţionale şi de guvern, consideră preşedintele BCR, Dominic Bruynseels.
 
“Din perspectivă macroeconomică, singura tendinţă a economiei româneşti este de creştere…Cifrele din ultimul trimestru al acestui an şi din primele luni ale anului viitor vor fi semnificativ mai bune”, a declarat ieri, la CNBC, şeful BCR. El a precizat că îmbunătăţirea stării economiei se datorează măsurilor adoptate la nivel european şi internaţional, precum şi cele luate de autorităţile din România.
 
„Multe dintre măsurile de stimulare economică adoptate iniţial în ţările europene au fost aplicate şi în România, prin semnarea acordului de 20 de miliarde de euro cu FMI şi Comisia Europeană. Aşa încât acum trebuie să aşteptăm ca acest <medicament> să-şi facă efectul”, a precizat preşedintele BCR.
 
Acesta a spus că după încheierea acordului cu FMI, care a dus la o stabilitate a cursului de schimb, s-a observat şi o stabilitate a evoluţiei creditelor neperformante acordate persoanelor fizice. „În ceea ce priveşte creditele acordate companiilor, situaţia este mult mai dificilă, pentru că economia trece printr-o ajustare uriaşă: de la o creştere de 7% în 2009 la o scădere de 8% în acest an. Încă trebuie să mai aşteptăm ca măsurile de stimulare a economiei să-şi producă efectele, începând cu ultimele trei luni din acest an”, a precizat Bruynseels. În aceste condiţii, se aşteaptă ca volumul restanţelor la creditele pentru companii să-şi continuă creşterea şi în prima parte a anului viitor.
 
În privinţa modului cum este afectată economia în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie, şeful BCR consideră că nu va avea loc o destrămare a coaliţiei de guvernământ înainte de alegeri, astfel că vom avea parte de stabilitate. „Ce se va întâmpla după alegeri, nimeni nu poate spune, de aceea este mai bine să aşteptăm să vedem atunci”, crede acesta.
 
Încrederea, elementul critic pentru ieşirea din criză
 
 Încrederea este elementul critic în această perioadă de criză, consideră preşedintele BCR. El a dat ca exemplu programul guvernamental „Prima Casă”, care a reuşit să revigoreze şi să aducă încrederea în piaţa imobiliară. Bruynseels consideră că încă mai există puţin loc de scădere a preţurilor imobilelor, după o majorare puternică pe parcursul ultimelor ani.
 
„Cred că programul Prima Casă a început să construiască bazele pentru reluarea tranzacţiilor imobiliare, iar cel puţin pentru casele mai ieftine, preţurile au început să se stabilizeze, acestea devenind acum mult mai accesibile”, adaugă preşedintele BCR.
 
În condiţiile reducerii veniturilor din comisioanele percepute pentru acordarea de credite, pentru bănci a devenit acum esenţial randamentul din operaţiuni. „Administrarea foarte atentă a marjelor de dobândă (câştigul obţinut din diferenţa între dobânzile percepute pentru credite şi cele plătite pentru depozite n.r.), în condiţiile reducerii substanţiale a veniturilor din comisioanele aferente creditelor, precum şi administrarea atentă a costurilor este ceea ce facem acum”, spune Bruynseels. El precizează că profitul operaţional obţinut de bancă a fost foarte bun, cu o creştere de 13% faţă de anul trecut, în timp ce Erste a reuşit să-şi majoreze cu 20% acelaşi indicator.
 
Pe de altă parte, banca trebuie să constituie tot mai multe provizioane de risc aferente creditelor neperformante. Cu toate acestea, apreciază preşedintele BCR, din a doua parte a anului viitor banca va începe să-şi reducă nivelul provizioanelor, fapt care se va reflecta şi în profitul instituţiei de credit.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: banci, criza economica, BCR, guvern


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net