O mână de ajutor
Dintotdeauna, pe timp de criză banii devin tot mai puţini şi mai scumpi. Accesul la o sursă de finanţare care ar putea să aducă liniştea unui cămin este aproape blocat, creditarea încetineşte, condiţiile se înăspresc şi incertitudinea îngheaţă toate proiectele. Dacă nu există un impuls care să repornească pompa ce împinge banii în economie, multe speranţe mor.
Vândut de guvernanţi ca „motor” al unei viitoare creşteri economice, proiectul „Prima Casă” nu va aduce probabil nimic în plus unora dintre noi. Nici avantaje directe - câţi dintre cei care au trecut de 35-36 de ani nu s-au dat peste cap pentru a avea acum un acoperiş? -, nici indirecte. Motorul pornit de la Palatul Victoria nu are forţa de a pompa bani în toate venele economiei. Dar aduce speranţa în sufletul unor tineri pentru care prima casă a fost mereu doar un vis.
Pentru ei am adunat şi pus laolaltă toate informaţiile despre acest program social. Am realizat un ghid complet, ce le va uşura drumul spre banii mai ieftini şi spre sufrageria propriului cămin. Le arătăm, în paginile revistei, paşii de parcurs pentru obţinerea creditului, le uşurăm alegerea, îi învăţăm să întocmească documentaţia. Le punem, una lângă alta, toate ofertele bancare, le arătăm dobânzile, facem comparaţii între „Prima Casă” şi creditul ipotecar clasic. Răspundem la cele mai frecvente întrebări şi le dezvăluim costurile sau riscurile ascunse ce pot să apară. Pentru că „Prima Casă” aduce şi cheltuieli suplimentare, despre care prea puţin s-a discutat până acum.
Cei care vor parcurge acest ghid vor avea, cu siguranţă, imaginea completă a demersului juridic şi eforturilor financiare ce presează la achiziţia unei locuinţe. Se vor înarma cu tot ce le va fi necesar înainte de a porni spre bancă. Vor şti pe ce pot miza, ce trebuie să facă, ce capcane ar trebui să evite. Vor fi mai puternici.
Chiar dacă banii sunt mai puţini şi mai scumpi, şi pe timp de criză poate răsări soarele în viaţa cuiva. Bucuria achiziţiei unei case în aceste condiţii nu poate fi comparată cu nimic. Noi am pus pe masă toate piesele acestui puzzle complicat, iar cei care au nevoie de informaţii trebuie să construiască.
Abonează-te
la newsletter
Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!