Marile companii producătoare de tuburi de fontă stau la coadă la Ministerul Economiei pentru a pune mâna pe turnătoria societăţii comerciale Uzina Mecanică Orăştie (UMO). Ultima ofertă, care conţine şi estimarea costurilor, aparţine unui investitor german care susţine că bugetul de stat a pierdut 81 de milioane de euro din taxe şi impozite prin faptul că nu a pus în funcţiune societatea. La această sumă se adaugă şi datoriile UMO, care au ajuns la aproape 51 de milioane de euro în numai şase ani.
Investitorii străini dau târcoale societăţii de mai bine de şase ani, iar firma germană H.S. Vertrieb GmbH a făcut propuneri concrete, creionând şi un plan de afaceri pentru a face profitabilă UMO şi a angaja aproape 350 de oameni. Ultima tentativă de a cumpăra fabrica a fost în urmă cu trei luni, dar „specialiştii” în privatizare de la Ministerul Economiei s-au pierdut în faxuri şi nu au dat niciun răspuns. „Domnule Videanu, referitor la scrisoarea din 24 martie 2009, reiterăm preocuparea noastră faţă de faptul că nu s-a făcut niciun progres până astăzi (09.07.2009). În principal am vrea să vă anunţăm că vom accepta decizia, dacă ne veţi spune că acest activ nu va mai fi privatizat într-o perioadă de 2-5 ani. Din punctul nostru de vedere, nu este acceptabil să primim promisiuni de mai bine de trei ani şi jumătate, iar stadiul afacerii să rămână neclar pentru că nimeni nu vrea să ia o decizie. Domnul Gramm a fost în Bucureşti de opt ori şi a avut discuţii detaliate cu diferite persoane responsabile din Ministerul Economiei sau de la AVAS”, arăta partea germană în corespondenţa transmisă ministrului Videanu. Degeaba însă, structura care se ocupă de privatizare în minister nu-şi asumă nicio răspundere.
Conducerea firmei germane a tras linie după şase ani de când şi-a manifestat intenţia de a prelua societatea şi a arătat că statul român a pierdut în tot acest timp în jur de 81 de milioane de euro. După calculele făcute de experţii firmei, numai în primul an de repunere în stare de funcţionare, câştigul ar fi fost de 6 milioane de euro, în al doilea an - de 9 milioane, iar în al treilea an - de 12 milioane. Astfel, în doar trei ani, ar fi rezultat un plus de 27 de milioane de euro care, coroboraţi cu taxele şi impozitele aferente, ar fi adus economiei naţionale în ultimii şase ani aproape 81 de milioane de euro.
Pentru a se pune societatea în funcţiune, firma care cumpără pachetul majoritar trebuie să pregătească revizia tehnică, operaţiune ce costă în jur de 1,5 milioane de euro. La această sumă se adaugă materia primă de 3 milioane de euro, salariile personalului ce trebuie angajat şi preţul cerut de Ministerul Economiei.

Sceptici din cauza datoriilor
Noua conducere a societăţii este sceptică în privinţa reluării activităţii, deşi discuţii pe această temă au avut loc chiar la finele săptămânii trecute. Motivul pesimismului sunt datoriile de 51 de milioane de euro pe care niciun investitor nu vrea să le preia. „Ultima întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Economiei a avut ca temă dezlipirea turnătoriei de Uzină şi privatizarea ei. Altă soluţie nu există pentru a scăpa de datoriile foarte mari. În momentul de faţă, avem datoria de 21 de milioane de euro pentru creditul garantat de stat şi în jur de 30 de milioane de euro penalităţi şi dobânzi. La ora actuală, mai sunt 32 de oameni care asigură producţia de confecţii metalice. Din această activitate reuşim să asigurăm paza şi menţinerea societăţii astfel încât să poată fi preluată. Este un interes foarte mare din partea marilor investitori străini, dar, din păcate, toţi investitorii se lovesc de această datorie”, afirmă directorul UMO, Octavian Sângeorzan. În numai câteva luni de la auzul veştii că se va deschide turnătoria UMO s-au înregistrat aproape 200 de cereri de angajare.
Preluarea uzinei de la Orăştie ar putea fi realizată concomitent cu societatea Carfil Braşov, a cărei divizie de fitinguri a fost închisă în anul 2006, după ce iniţial s-au făcut investiţii pentru producţie. Atât UMO, cât şi Carfil Braşov au fost filiale ale societăţii Romarm la care s-au realizat investiţii masive prin care UMO trebuia să producă ţevile de fontă folosite în infrastructură, iar Carfil fitingurile ce fac parte integrantă din lucrările cu ţevi de dimensiuni mici, folosite în special la interioare şi la conexiuni cu reţeaua exterioară.

Banii nemţilor nu sunt buni
SC Uzina Mecanică Orăştie SA, fostă filială a Companiei Naţionale Romarm SA, a beneficiat de o investiţie realizată cu garanţia statului. Prin Hotărârea Guvernului nr. 254/1996 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Implementarea fabricaţiei de tuburi din fontă cu grafit nodular” la SC UMO SA, cu o capacitate de 40.000 tone/an. Finanţarea acestei investiţii s-a realizat prin credit extern cu garanţie guvernamentală pentru achiziţionarea utilajelor din import şi din alocaţii bugetare pentru lucrările de construcţii montaj şi instalaţii. Conform contractului extern, termenul pentru punerea în funcţiune a capacităţii de producţie respective era 27 iulie 2000. Termenul a fost depăşit din cauza ne-asigurării fondurilor de finanţare de la bugetul de stat la nivelul necesar. Pentru finalizarea investiţiei şi punerea în funcţiune a capacităţii s-au cheltuit încă 12 milioane de lei.
Specialiştii firmei germane susţin că perspectivele pieţei mondiale pentru următorii 25 de ani în privinţa ţevilor de fontă, utilizate atât pentru transport de apă, cât şi de petrol, sunt de creştere. „Numai în România vor fi necesare peste 600.000 tone de ţevi pentru lucrările din infrastructură, iar în aceste condiţii punerea în funcţiune a Secţiei de Turnătorie din UMO şi a fabricii de fitinguri de la Braşov - Carfil - ar putea aduce beneficii imense economiei româneşti, indiferent cine va fi cumpărătorul. Pentru noi este straniu cum aceste obiective performante nu sunt valorificate”, apreciază reprezentanţii companiei germane.
Răspunsul este la Ministerul Economiei. După ce a fost reînfiinţat, la începutul anului, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, sub directa îndrumare a unui apropiat al ministrului Videanu, bate pasul pe loc. Investitorii sunt puşi pe drumuri, iar la bugetul peticit al ministrului Pogea se agaţă doar datoriile firmelor ce ar trebui privatizate.