Valoarea tranzacţiilor imobiliare s-a redus cu 90% în primul semestru

de Adrian Mosoianu in Piata imobiliara pe 7 August 2009, 12:41

  • print
  • rss

Valoarea tranzacţiilor imobiliare de pe piaţa românească a scăzut, în primul semestru din 2009, cu 92% faţă de perioada similară din 2008, de la 815,3 milioane euro la doar 62 milioane euro, după ce, în al doilea trimestru al acestui an, volumul tranzacţiilor din real estate s-a comprimat cu 98%, la 12 milioane euro, faţă de 696 milioane euro în intervalul aprilie-iunie 2008, aceste evoluţii reflectând blocajul de pe piaţă, potrivit informaţiilor companiei de consultanţă Cushman&Wakenfield România.
„Incertitudinile privind stabilitatea economică a României şi scăderea ratingului de ţară au condus la scăderea interesului investitorilor internaţionali”, a declarat, într-un comunicat, Costel Florea, reprezentant al Departamentului Investiţii al companiei de consultanţă.
În Europa, în prima jumătate a acestui an, au avut loc tranzacţii imobiliare în valoare de 23,6 miliarde euro, volum cu 66% mai redus decât cel din semestrul I din 2008. Al doilea trimestru al anului a adus o uşoară revenire a pieţei, faţă de perioada ianuarie-martie 2009, volumul tranzacţiilor imobiliare crescând cu 2,5%, până la 11,97 miliarde euro.


Scad chiriile

În România, chiriile au scăzut pe toate segmentele, dar în special pe cel industrial. În general, au fost înregistrate scăderi ale valorii chiriilor cuprinse între 10% şi 30%, în funcţie de sectorul pieţei imobiliare şi de valoarea de referinţă la nivelul anului 2008. Cele mai mari scăderi sunt raportate în sectorul spaţiilor comerciale stradale, unde diminuarea semnificativă a cererii a dus la diminuări de 20-30% ale valorii chiriilor. Şi pe piaţa rezidenţială chiriile sunt mai reduse, cu 10% -15%.
În Europa, randamentele proprietăţilor de calitate superioară au crescut cu şapte puncte de bază pe trimestru, cea mai mică creştere trimestrială de la sfârşitul anului 2007. Piaţa rezidenţială a rămas la valori negative mari, chiriile scăzând în 26 din cele 32 ţări examinate de companie. Totuşi, în Europa, ritmul de scădere a chiriilor a încetinit, valorile în cazul proprietăţilor de calitate superioară înregistrând o scădere de 1,9% pe trimestru – jumtate din pierderea din primele trei luni ale anului.

Cinci ani pentru a reveni la randamentele din 2007


„Singurul lucru atractiv pentru piaţa din România îl poate constitui preţul în scădere al proprietăţilor (randamentele crescute ale proprietăţilor). Cu toate acestea, ţinând cont că exista proprietăţi care oferă randamente de 8% pe an în ţări precum Germania sau Anglia, atenţia investitorilor rămâne orientată preponderent spre aceste ţări”, a spus Florea.
Acesta a adăugat că revenirea pieţei imobiliare locale va fi foarte lentă şi că, probabil, va fi necesară o perioadă de minim cinci ani pentru a mai ajunge la randamentele înregistrate în 2007. Un avantaj major al pieţei imobiliare, în opinia expertului companiei, poate fi reprezentat de valoarea scăzută a stocului de spaţii existent pentru toate segmentele.
„Odată cu revenirea cererii de spaţii, este posibil să asistăm la o creştere a activităţii de dezvoltare, însă acest lucru nu se va întampla înainte de a doua jumătate a anului 2010”, a mai spus directorul Departamentului de Investiţii al Cushman&Wakefield România.



 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (2)

le vor vinde la pret scazut ... chiar daca nu le convine pretul ... cat crezi ca ii mai pasuiesc bancile? .... o sa inceapa executarile ... preturile vor scadea cel putin cu 50% .... la fel ca in restul europei ... cand pretul va fi corect ... in jur de 300e/mp va incepe sa se mai faca si cateva tranzactii ... pana atunci vorbe si atat ...

De matei pe 09.08.2009 la 12:02

Adevarul este ca cei care au case de vinzare refuza sa le vinda la actualele preturi.O vila in Mogosoaia cu teren,proiect,executie,tot finisajul a costat acum mai bine de un an circa 200000 euro.Cum sa o vinzi acum la 150000.Asa ca cele 56 vile de vinzare acum 6 luni au disparut la vinzare,dar nu s-au vindut.

De grig pe 08.08.2009 la 07:34

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net