Intră şi Băsescu în Cartea Recordurilor?

de Gabriela Vranceanu Firea in Editoriale pe 17 Iulie 2009, 18:40

Ştirea săptămânii care a trecut este, de fapt, cea care marchează ultimele două decenii economice ale României. Mugur Isărescu a fost inclus în World Records Academy drept cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume. Acesta se află la conducerea BNR de 19 ani, cu o scurtă întrerupere în perioada 22 decembrie 1999-28 noiembrie 2000, când a fost numit prim-ministru.
Potrivit World Records Academy, „datorită funcţiei sale, Mugur Isărescu a coordonat politica economică a României din 1990, fiind considerat premierul «ascuns» al ţării. Mulţi analişti consideră că guvernatorul BNR a salvat economia României de o criză similară celei cu care s-a confruntat Bulgaria, majorând rezervele de aur şi pe cele în euro peste nivelul necesar, prin aducerea inflaţiei la un nivel de o singură cifră şi introducerea leului nou”.
Pe viitor, Mugur Isărescu este interesat de un nou mandat, cel actual urmând să expire în toamnă. Iar din 2006 este membru titlular al Academiei Române. De subliniat şi faptul că 2000 este primul an de creştere economică, după trei ani de stagnare, în guvernarea CDR. Tot în mandatul lui Mugur Isărescu s-a produs şi denominarea - tăierea zerourilor din coada leului mult prea „umflat”, faţă de valoarea sa. De aceea ar fi cum nu se poate mai inspirat pentru viitorul economic al ţării ca tot Mugur Isărescu să fie guvernatorul băncii centrale şi când vom trece la moneda euro, în 2014, dacă nu se mai întâmplă ceva negativ, astfel încât să ni se anunţe o amânare a termenului de aderare la moneda unică europeană.
Se nasc, firesc, întrebări. De ce nu avem realizări notabile şi în plan politic? De ce persoanele care activează în domeniul deciziei politice nu reuşesc să devină personalităţi, nu-şi impun un program, un mod de gândire? De ce acestea administrează cu chiu, cu vai ţara şi cam atât? Guvernele care s-au succedat după Revoluţie au început toate în forţă şi au finalizat în dezamăgire şi eşec.
Gogoaşa campaniilor electorale îi creşte pe politicieni în sondaje pentru că aceştia au, într-adevăr, o mare calitate, demnă şi ea de Cartea Recordurilor: inventivitatea în privinţa amăgirii publicului, a seducerii sale cu promisiuni care nu pot fi realizate, pentru că, în ultimii 20 de ani, nimeni dintre cei care au avut pâinea şi cuţitul ţării în mână nu şi-a bătut capul pentru ţară, ci pentru interesul prosperităţii familiei politice şi a celei de acasă.
De ce în România nu vom vedea, în ministere, academicieni, profesori de economie adevăraţi, de anvergură, nu din cei făcuţi pe bandă rulantă, după ’90, pe modelul „Spiru Haret”? Răspunsul este simplu: în România, inteligenţa deranjează, şiretenia e ridicată la rang de management inteligent, cultura generală e o crimă, superficialitatea este cea fără de care nu poţi accede la mai mult de consilier al demnitarului, buna creştere şi buna-cuviinţă, politeţea, diplomaţia, continua informare, recunoaşterea greşelilor sunt noţiuni de care cei care au intrat în politică, dacă le-au avut, la debut, s-au debarasat repede, pentru a nu face impresie proastă în timpul chermezelor de la Golden Blitz, Doina ori Casa Ardelenească sau pe unde îşi mai stropesc politicienii noştri măruntele lor succese în mazilirea unuia sau a altuia.
„Mamă, ce i-am tras-o!” a fost lozinca după care ne-am condus în toţi aceşti ani. Excepţiile le cunoaştem, însă din păcate sunt prea puţine pentru a deveni relevante în peisajul nostru politic pestriţ. Numai că această stratagemă s-a întors împotriva noastră, astfel încât europenii care au pornit cam din acelaşi punct economic cu noi, şi acum o duc infinit mai bine, se amuză de pe margine şi ne citează: „Mamă, ce şi-au tras-o ăştia singuri!”.
Din această perspectivă, longevitatea guvernatorului BNR a fost, de fapt, colacul de salvare a economiei noastre, singurul reper şi punct de sprijin, ţărmul care a potolit toate apele învolburate venite dinspre politicieni, sindicalişti, reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale. Şi să nu uităm că, dacă acum suntem într-o criză cât de cât controlată, asta nu se datorează ideilor măreţe ale ministrului Pogea şi nici luminii de la Cotroceni, ci Băncii Naţionale. Şi avem toate motivele să ne punem nădejdea tot în ea, cu politicieni precum Ridzi, Plăcintă, Udrea, Paleologu etc. Cu astfel de lansări la „apă” ministerială, chiar şi Traian Băsescu ar putea intra în Cartea Recordurilor. La capitolul „Cele mai mari ţepe date unei ţări de către şeful statului”.

Comentarii (2)

TREBUIE SA RECUNOSC CA AUTOAREA ARTICOLULUI (F. BUN) A DAT GRAI GANDIRILOR MELE. In sfarsit cineva ia taurul de coarne si desvaluie, in scris, ce merita subliniat. Multumesc dna. Gabriela, si keep the good work.

De uri adar aderca pe 20.07.2009 la 10:24

Excelent !

De cristi pe 19.07.2009 la 21:53

SFIN ÎŢI OFERĂ

Cele mai proaste decizii din istorie

Din 30 august, Săptămâna Financiară vă propune cartea „Cele mai proaste decizii din istorie”, un veritabil catalog al greşelilor care au marcat istoria omenirii din cele mai vechi timpuri şi până în prezent. Scriitorul Stephen Weir vă invită într-un periplu incitant printre tragediile şi catastofele generate de decizii arbitrare ale unor conducători, pentru a le înţelege cauzele şi, mai ales, pentru a nu le mai repeta.

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Euroexpo Trade Fairs
Seed Consultants
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP