Biserica Ortodoxă nu iroseşte niciun leu depus în cutia milei, ci investeşte în afaceri menite să-i crească puterea financiară. Chiar dacă e „ochiul dracului”, banul îi face pe trimişii lui Dumnezeu pe pământ să găsească mijloacele cele mai bune pentru a-l înmulţi. Preoţii s-au transformat în adevăraţi businessmeni în sutană, făcând din religie un instrument aducător de arginţi. Slujitorii lui Dumnezeu şi-au dat seama că nu mai pot sta doar la mila Celui de Sus şi au trecut la acţiune. Cât de curând îşi vor pune casca de constructor şi se vor urca pe schele.
Chivotul Mare, societatea pe care Arhiepiscopia Bucureştilor se pregăteşte să o arunce pe piaţă, se va împărtăşi din toate contractele pe care acum Biserica Ortodoxă se vede obligată să le cedeze unor constructori „amatori”. Lucrările de reabilitare a clădirilor de cult vor fi executate profesionist de muncitori controlaţi de preoţime care, după spusele vicarului Ion Iordache, „vor trudi în smerenie şi umilinţă fără prea multă laudă, dar cu binecuvântarea Celui de Sus”.
O astfel de afacere este mină de aur pentru constructor, reabilitarea bisericilor consumând fonduri mari. Multe dintre lăcaşurile de cult de la noi sunt înscrise pe lista monumentelor istorice, şi statul are obligaţia să suporte mare parte din costurile necesare procesului de reabilitare. În plus, a crescut numărul  credincioşilor care încearcă să-şi cumpere un loc în Rai participând financiar la ridicarea de biserici şi ar fi păcat ca banii să ajungă în altă pungă decât cea a slujitorilor lui Dumnezeu. Şi cum Domnul a dat, preoţii au luat!

Cu binecuvåntare de la Patriarh
Reprezentanţii Eparhiei Bucureşti se feresc să dea prea multe amănunte legate de noua afacere în care se implică, dar recunosc faptul că firma are viitor frumos şi poate reprezenta o sursă de venit considerabilă. „Suntem la început, din acest motiv nu vă pot spune prea multe. Ultimul cuvânt în cazul acestei societăţi îl are Înalt Preasfinţitul Daniel, care trebuie să-şi dea binecuvântarea. Lucrurile încep să se schimbe peste tot. Implicarea în construcţii nu trebuie privită ca fiind ceva necurat, este doar o cale prin care specialiştii ajung să-şi facă treaba”, ne-a declarat vicarul Iordache, unul dintre iniţiatorii acestui proiect.
Amestecul Bisericii în afaceri nu este o noutate. Descentralizarea a obligat parohiile să găsească soluţii de salvare, donaţiile enoriaşilor fiind insuficiente pentru a ajuta preoţimea să supravieţuiască. În plus, a crescut foarte mult numărul construcţiilor religioase noi şi automat s-a mărit şi numărul slujitorilor bisericeşti. Potrivit datelor furnizate de preotul Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al BOR, la ora actuală sunt aproximativ 20.000 de preoţi. Nu trebuie uitat nici personalul neclerical, care ajunge cam la 15.000 de angajaţi. Sunt oameni care au nevoie de salarii şi, cum este an de criză, iar punga Guvernului e cam strânsă la baiere, slujitorii Domnului au fost obligaţi să se descurce după posibilităţi.
Nu doar Biserica Ortodoxă are firme în administrare. Şi celelalte 17 culte recunoscute de statul român au dezvoltat tot felul de societăţi menite să le ajute să-şi gestioneze bunurile. Multe dintre ele deţin imobile şi terenuri obţinute în urma retrocedărilor şi încearcă să câştige cât mai mulţi bani din închirierea lor.

Firma dă de lucru „civililor”
Anunţul că Biserica se implică în construcţii poate stârni zâmbetul multora, dar trebuie văzută şi partea plină a paharului. În primul rând, vor apărea locuri de muncă noi, ceea ce înseamnă o şansă pentru cei care vor să se angajeze, firma oferind slujbe pentru ingineri, proiectanţi, muncitori etc. E clar că nu purtătorii de sutană vor fi cei care vor face munca fizică, ei având nevoie de sprijinul „civililor”. De asemenea, societatea va aduce bani atât la bugetul statului, cât şi în vistieria Bisericii. Fondurile adunate astfel pot creşte gradul de implicare socială a preoţilor, care pot dezvolta mai multe proiecte destinate să ajute enoriaşii.
„Astfel de societăţi nu pot apărea decât la nivelul Eparhiilor, pentru că Patriarhia nu are voie să se implice în programe de acest gen. Noi doar supraveghem ceea ce se întâmplă în teritoriu, suntem asemeni unui guvern care coordonează totul. Mai avem şi alte firme care funcţionează pe lângă noi. Lumânările sunt fabricate de unităţi deţinute de noi. De asemenea, avem tipografii unde apar cărţi religioase, dar şi calendarele bisericeşti. Mai scoatem bani şi din închirierea unor spaţii unde cazăm pelerini. Sunt activităţi care ne sprijină pentru a ne putea dezvolta. Bisericile nu primesc prea mulţi bani de la stat şi din această cauză sunt obligate să se gospodărească singure”, ne-a explicat părintele Stoica.

Veniţi de luaţi lumină!
Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai bogate instituţii din România, fiind deţinătoarea unei averi impresionante, estimată la câteva miliarde de euro. Este însă şi una dintre cele mai închise caste, de unde cu greu răzbat informaţii legate de partea financiară. Pe lângă banii donaţi de enoriaşi, în conturile preoţilor intră fonduri însemnate rezultate din administrarea imobilelor aflate în patrimoniul Eparhiilor. Şi fondul forestier retrocedat slujitorilor Domnului este o sursă de bani. De asemenea, monopolul deţinut de culte pe piaţa lumânărilor înseamnă câteva zeci de milioane de euro care se varsă anual în buzunarul Bisericii. Afacerea este una cu atât mai profitabilă cu cât nu există nicio taxă pe care statul să o perceapă clericilor din vânzarea şi fabricarea de lumânări. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul tipăriturilor religioase care se comercializează fără ca la bugetul central să fie vărsat vreun leu.
Există însă afaceri cu mai puţină legătură cu cele sfinte care atrag tot mai mult preoţimea din România. Un exemplu ni-l oferă Mitropolia Olteniei, care deţine un pachet de 13% din acţiunile unei firme din Cernavodă care tranzacţionează energie electrică. Cum au ajuns slujitorii Domnului să ne vândă lumina pământească ne-a explicat părintele Stoica. El susţine că acţiunile respective au intrat în posesia Bisericii în urma unei donaţii făcute de un bun creştin. Purtătorul de cuvânt al BOR a subliniat că banii rezultaţi din acest mic business nu au altă destinaţie decât cauzele sociale.
Şi statul câştigă de pe urma firmelor dezvoltate de preoţi. Acum doi ani a fost emisă o hotărâre de guvern prin care facilităţile fiscale acordate până atunci cultelor au fost eliminate. Singurele venituri care au rămas neimpozitate sunt cele obţinute din producerea şi distribuirea obiectelor de cult (lumânări, calendare, icoane).

Managerul cu sutană de la Patriarhie
Însuşi Patriarhul Daniel încurajează astfel de activităţi, dovedind spirit întreprinzător de pe vremea în care era în fruntea Mitropoliei Moldovei. Instituţia pe care a condus-o ani întregi s-a implicat în afaceri dintre cele mai profitabile, reuşind să realizeze venituri însemnate. Au fost dezvoltate pe lângă biserică societăţi cu legături în industria alimentară, comerţ sau turism. Atunci când piaţa imobiliară era în top, Biserica lui Daniel făcea tranzacţii cu terenuri, profitul direcţionându-l către alte sectoare. Astfel a ajuns să deţină mijloace mass-media care l-au ajutat să-şi facă publice realizările şi poate chiar să ajungă astăzi în fruntea Ortodoxiei din România. Acum, din câte se pare, doreşte să aplice o politică similară şi din poziţia de Patriarh, fiind unul dintre susţinătorii iniţiativelor economice.
Un astfel de comportament n-ar mai trebui să mire pe nimeni, religia fiind de mult timp un mijloc de înmulţire a banilor. Dacă este să facem o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în cazul Bisericii Catolice, atunci trebuie să recunoaştem că Ortodoxia mai are mult până să ajungă la nivelul afacerilor controlate de Vatican. Uşor-uşor însă, Biserica de la noi se implică tot mai mult în zona economică, încercând în acest fel să atragă fonduri. Frenezia aceasta poate fi pusă şi pe seama invaziei altor culte care „au furat” o parte din enoriaşii bisericilor ortodoxe tocmai datorită faptului că au dispus de resurse. Preoţii şi-au dat seama că, în mare parte, credinţa unora dintre cei care calcă pragul bisericilor este alimentată şi de o serie de interese. Aşa s-a ajuns ca pe lângă parohii să se dezvolte adevărate reţele sociale construite cu sprijinul banilor.
În plus, Biserica Ortodoxă nu vrea să renunţe la poziţia câştigată în societatea de la noi, unde de ani întregi apare în toate sondajele ca fiind instituţia în care populaţia are cea mai mare încredere. Părintele Patriarh Daniel joacă un rol important în viaţa publică din România, fiind văzut ca un conducător de seamă, „armata” sa fiind formată din aproape 20 de milioane de români. Însemnătatea Bisericii este recunoscută şi de politicienii de la noi, care au ajuns să se gudure pe lângă sutanele preoţilor doar pentru a le câştiga sprijinul.
Firma de construcţii pe care Arhiepiscopia Bucureştilor o pregăteşte este doar un prim pas. În viitorul apropiat trebuie să ne aşteptăm la noi afaceri în care Biserica se va implica utilizând resursele de care dispune. Spiritul întreprinzător al preoţilor poate fi luat şi drept lecţie de economie de cei care astăzi nu sunt în stare să facă mare lucru în acest domeniu.