Dobânzile la credite scad, DAE rămâne ridicată

de Vasile Pop-Coman in Banci pe 7 Iulie 2009, 16:33

  • print
  • rss

Două bănci mari, BCR şi Raiffeisen Bank, au anunţat scăderi semnificative, de până la patru puncte procentuale, a dobânzilor aferente creditelor în lei. Şi costul împrumuturilor în euro este în scădere, însă amploarea este mult mai atenuată.
 
Cu toate acestea, dobânzile în lei aferente unui împrumut rămân încă la niveluri destul de ridicate, ce ajung la 25-30% pe an în cazul creditelor de consum fără garanţii.
 
De exemplu, un credit în lei în valoare de peste 7.000 de euro de la Raiffeisen Bank are acum o dobândă de 17% pe an, în timp ce dobânda anuală efectivă (DAE), care implică toate costurile împrumutului, ajunge la peste 25%.
 
Raiffeisen Bank a anunţat că a scăzut semnificativ dobânzile pentru creditele noi, acordate persoanelor fizice. Cele mai mari scăderi sunt la creditele în lei, unde dobânzile au scăzut în medie cu 4% (pentru cele cu dobândă variabilă) şi 1% (pentru cele cu dobândă fixă), iar la creditele în euro dobânzile au scăzut în medie cu 0,5 procente.
 
„Raiffeisen Bank face pentru a doua oară anul acesta o reducere semficativă a dobânzilor la credite, pentru a veni în sprijinul populaţiei şi pentru a mai face un pas pentru o normalizare a activităţii de creditare. Nu ne aşteptăm însă să ne întoarcem la exuberanţa creditării din ultimii ani, ci cel mai probabil creditarea va creşte într-un ritm anual mult mai temperat”, a declarat Răzvan Munteanu, vicepreşedintele Diviziei Retail Raiffeisen Bank.
 
„Suntem conştienţi că oamenii care doresc să ia un credit acum aşteaptă acest semnal de scădere a dobânzilor din partea băncilor. Raiffeisen Bank a decis să mai facă un pas în acest sens, mai ales pentru creditarea în monedă naţională”, a spus Radu Topliceanu, directorul Ariei Credite Persoane Fizice din cadrul băncii.
 
Şi BCR a anunţat că a redus cu până la 3,25 puncte procentuale dobânzile la creditele cu dobândă fixă în lei. Astfel, dobânda fixă pentru un împrumut pe o perioadă de maxim 10 ani este acum de 16,50%, în timp ce DAE ajunge la peste 25% pe an.
 
„BCR reduce dobânda la creditele pentru persoanele fizice aproape concomitent cu scăderea la creditele pentru persoanele juridice, ceea ce întăreşte semnalul pe care îl transmite ca formator de piaţă. Înregistrăm, în ultima perioadă, o creştere a cererii de credite şi suntem convinşi că scăderea dobânzilor va accentua această tendinţă în contextul unor prognoze încurajatoare pe termen mediu la nivel macroeconomic,” a declarat Ştefan Coroianu, director executiv Direcţia Credite Retail din BCR.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: banci, dobanzi, credite, raiffeisen, bcr


Comentarii (2)

As dori sa-mi iau un credit de circa 5000 euro (sau echivalentul in lei) pt a-mi achizitiona o masina. De la ce banca ma sfatuiti sa iau acel credit? Care are cea mai mica DAE (reala) si cele mai bune conditii de acordare? Astept raspuns la adresa sacalu_uz2@yahoo.com Va multumesc!

De Andrei pe 31.07.2009 la 13:47

Bancile , niste sisteme rigide departe de a se putea mula pe cerintele clientului si sfirsind prin a fi jecmanitoare . Creditul acordat salbatic , oricui il cere nu mai constituie motorul economiei , mai ales daca e acordat pentru consum , asa cum au facut bancile astea ordinare ....

De Adrian Popescu pe 11.07.2009 la 00:23

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net