Un documentar realizat în 2006 de o televiziune internaţională demonstra cum, în România, eşti nevoit să dai şpagă toată viaţa, de când te naşti şi până eşti îngropat. Reportajul a sesizat bine problema, dar a scăpat din vedere esenţa sistemului corupt, care a contaminat chiar şi... programele anticorupţie.
În România, lupta împotriva corupţiei s-a transformat într-o adevărată industrie de tocat bani. Se cheltuiesc sume importante pe diferite programe, care includ servicii de consultanţă, promovare şi instruire, plus indemnizaţii pentru politicieni şi funcţionari care fac parte din comitete şi comisii. Toate acestea adunate înseamnă sume de zeci de milioane de euro - nemonitorizate de nimeni - furnizate atât de la bugetul de stat, cât mai ales de diverse organisme internaţionale. Despre eficienţa acestor acţiuni şi campanii nu se poate spune mare lucru. Corupţia este în continuare o problemă acută în România.

DNA, DGA şi ONG-urile de casă
Lupta anticorupţie se derulează pe toate fronturile, de la instituţii publice de stat ce înfiinţează direcţii anticorupţie, servicii teritoriale, comisii şi comitete parlamentare sau locale la organizaţii neguvernamentale care îşi propun prin statut să lupte cu „coruptul”. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) are numai pentru acest an un buget de 58.492.000 lei, din care două milioane sunt fonduri externe pentru lupta anticorupţie. DNA are de hrănit în lupta anticorupţie procurori şi judecători de la 42 de servicii teritoriale, astfel că avem din start o organigramă foarte stufoasă.
O altă structură care se luptă cu corupţia şi este la fel de stufoasă se află în curtea Ministerului Administraţiei şi Internelor: Direcţia Generală Anticorupţie. Aceasta a fost înfiinţată în 2002, printr-un program PHARE, menit să lecuiască ţara de poliţişti corupţi. Direcţia are şi un comitet, aşa cum stă bine oricărui lucru românesc. Acesta se compune din 31 de membri permanenţi şi un preşedinte. Pe lângă secretari de stat din MAI şi directori, mai fac parte din comitet şi Asociaţia Română pentru Transparenţă (de utilitate publică prin HG 1.661/07.10.2004), Societatea Academică Română, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (declarată de utilitate publică în mandatul lui Călin Popescu-Tăriceanu), Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare (declarată de utilitate publică prin HG 1.584/30.09.2004), Asociaţia Tineretul Român pentru Naţiunile Unite, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (recunoscută de utilitate publică prin HG 20/2004), Asociaţia „George C. Marshall - România” (de utilitate publică prin HG 14/08.01.2004) şi Liga Apărării Drepturilor Omului (de utilitate publică prin HG 971/ 19.10.2000).
Declararea unei organizaţii neguvernamentale de utilitate publică oferă acesteia prioritate la acordarea de facilităţi, cum ar fi fonduri de la buget sau sedii pentru desfăşurarea activităţii, fiind în strânsă legătură cu decizia politică.

Politicienii luptă din inerţie, nici ei nu ştiu cu ce
Alte două comisii importante funcţionează în subordinea Parlamentului, iar un „mare” comitet a fost înfiinţat la Guvern pentru monitorizarea Strategiei Naţionale Anticorupţie. Este de-a dreptul comic faptul că politicienii habar nu au că fac parte din aceste comitete. Spre exemplu, Vladimir Alexandru Mănăstireanu este secretar general adjunct la Secretariatul General al Guvernului şi ar fi trebuit să ştie, la două săptămâni de la numirea sa în „Comitetul de monitorizare a Strategiei Naţionale Anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pe perioada 2008-2010”, că, în urma deciziei prim-ministrului nr. 560/2009, are şi nişte responsabilităţi. „Este clar că eu sunt persoana de care spuneţi că a fost numită, dar, sincer vă spun, habar nu am de acest comitet. Nici nu ştiam că există. Acum aud pentru prima dată. O să mă interesez şi o să vă spun”, a declarat Vladimir Alexandru Mănăstireanu.
La Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senat, lucrările nu au nicio legătură cu corupţia, ci doar cu nişte sesizări legate de anumite nereguli din sistemul administrativ. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, unde nici măcar nu s-a semnalat vreun caz de corupţie în actualul mandat al noii legislaturi. „De când sunt eu în această comisie nu a fost niciun caz de corupţie... în şase luni. Majoritatea sunt petiţii, în special din penitenciare. Cât priveşte asociaţiile, parcă sunt tot mai absente ca discurs şi tot mai abundente ca număr. În mod cert, este o problemă pe care ar trebui să o recunoaştem: majoritatea ONG-urilor se comportă ca nişte firme în goană după venituri, nu după nişte idealuri, uitând astfel rolul pentru care s-au constituit”, a spus deputatul PD-L William Brînză.

Programe de tocat banii
Ministerul Justiţiei a iniţiat mai multe campanii împotriva corupţiei în sistemul judiciar, printre care „Justiţia este un stâlp al societăţii. Nu o corupe şi nu te lăsa corupt”. Campania a fost lansată în noiembrie 2006 şi a inclus un spot TV, unul radio şi postere. SC Mercury Promotions SRL a prestat servicii de consultanţă pentru promovarea campaniei media de informare în domeniul anticorupţiei, preţul prestării acestor servicii fiind de 129.099,75 lei, cu TVA. În proiectul PHARE 2004/016-772.01.05, cu finanţare de 1,6 milioane euro de la PHARE, respectiv 0,1 milioane euro cofinanţare, pentru „Îmbunătăţirea luptei împotriva corupţiei”, se dorea conştientizarea opiniei publice asupra fenomenului de corupţie. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Institutul HAUS Finlanda. În cadrul acestei componente a fost organizată şi „Caravana Anticorupţie”.
Campania „Fără şpagă” a fost derulată în perioada octombrie 2007-februarie 2008 de către Ministerul Justiţiei în parteneriat cu un consorţiu internaţional format din Ramboll Management, Transparency International Romania, Concept Foundation şi SC Cap SRL. Campania fost finanţată în cadrul programului PHARE 2004/016-772.01.05.03 cu 1,6 milioane euro de la PHARE, respectiv 0,2 milioane euro cofinanţare. Efectele acestor acţiuni au fost atât de răsunătoare încåt monitorizările instituţiilor europene plasează în continuare România pe ultimele locuri în UE la lupta anticorupţie, deşi fondurile au fost cheltuite şi s-au raportat succese deosebite.

ONG-ul pentru orice
În Registrul ONG sunt înscrise peste 60 de organizaţii nonguvernamentale care au ca scop lupta anticorupţie, iar la nivel naţional sunt sute de comitete şi comisii pe lângă prefecturi, primării sau consilii judeţene care au ca scop combaterea corupţiei. „ONG-urile fac orice să funcţioneze. Au o paletă foarte largă de desfăşurare, pentru a atinge cât mai multe programe. Acum programele şi fondurile sunt mult mai puţine, deci lupta este şi mai mare. Este foarte bine să existe un ochi public care să privească spre fenomenul corupţiei şi derularea fondurilor, dar cele mai multe organizaţii sunt nontipic neguvernamentale. Ca să poţi să urmăreşti acest fenomen, trebuie să te profesionalizezi, or, dacă ne uităm atent unde ajung banii din aceste proiecte, unele derulate chiar în colaborare cu autorităţile publice, observăm că ei se întorc exact la cei suspectaţi de corupţie. Este nevoie de o viziune şi de strategii precise, ceea ce acum nu există”, a declarat europarlamentarul Renate Weber.

Anticorupţia - o industrie mondială
Programele anticorupţie organizate de diferite instituţii internaţionale sunt de mult timp subiect de cărţi, anchete şi analize. Unul dintre foştii economişti de la Banca Mondială, Bryane Michael, susţine că BM, UE, OECD, USAID,  donatori bilaterali şi guverne participă activ la promovarea unei adevărate industrii, care nu produce nimic, ci doar consumă servicii şi resurse, de la evaluări ale nivelului corupţiei, statistici pe indivizi şi afaceri, rapoarte şi proiecte juridice, campanii de publicitate până la o serie de servicii de consultanţă: de audit, juridice, judiciare şi altele. Fostul angajat al BM subliniază că aceste organizaţii doar lasă impresia că fac ceva.

Renate Weber, membră a Parlamentului European:
"Este foarte bine să existe un ochi public care să privească spre fenomenul corupţiei şi derularea fondurilor, dar cele mai multe organizaţii sunt nontipic neguvernamentale. Ca să poţi să urmăreşti acest fenomen, trebuie să te profesionalizezi, or, dacă ne uităm atent unde ajung banii din aceste proiecte, unele derulate chiar în colaborare cu autorităţile publice, observăm că ei se întorc exact la cei suspectaţi de corupţie. Este nevoie de o viziune şi de strategii precise, ceea ce acum nu există“