Deşi premierul Boc s-a lăudat că a redus cu 38,5% numărul de biruri nefiscale, ele au fost doar comasate
La presiunea mediului de afaceri, Guvernul a desfiinţat 42 de taxe parafiscale, alte 142 fiind reduse sau comasate. Potrivit premierului Emil Boc, contribuabilii ar beneficia astfel de un „credit“ parafiscal de 75 de milioane de euro. Numai că la baza deciziei Executivului nu a stat interesul cetăţenilor, ci un calcul cost-beneficiu: taxele eliminate sunt cele ale căror costuri de administrare depăşeau veniturile aduse statului.
Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea, se plânge din ce în ce mai des că România este statul european cu cea mai redusă pondere a veniturilor publice în Produsul Intern Brut (PIB) - o pondere ce an de an se învârte în jurul procentajului de 31-32%. Numai că analiza Guvernului se referă la veniturile din principalele taxe şi impozite, pentru că veniturile nefiscale, în pofida faptului că statul încasa peste 491 de biruri parafiscale, au staţionat an de an la un nivel de numai 3% din PIB. În plus, pe 2008 aceste venituri nefiscale au fost nerealizate, cu un minus de 1,3% din PIB.
Foarte probabil, fiind în principal venituri ale unor instituţii publice care se autofinanţează, neauditate din diverse motive, în special pentru faptul că sunt conduse de oameni numiţi politic, situaţia financiară a acestor instituţii scapă controlului Executivului, iar ponderea veniturilor nefiscale colectate în baza unor acte normative ale Guvernului sau Parlamentului este mult mai ridicată decât cea pe care ne-o prezintă Executivul.
Unul din trei bugetari - plătit din parafiscalitate
„Se apreciază că, prin reducerea celor 189 de taxe şi tarife, practic cetăţeanul economiseşte o sumă cuprinsă în jurul a 75 de milioane de euro pe un an întreg“, a spus premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de guvern de săptămâna trecută. Rămâne de văzut cât de adevărată se va dovedi profeţia premierului, cu atât mai mult cu cât aceste taxe erau principala sursă de plată a salariilor unor angajaţi ai statului. În România există 351.000 de posturi de bugetari în instituţii finanţate integral din venituri proprii (dintre care ocupate 318.000) şi alte 102.000 de posturi de bugetari în instituţii finanţate din venituri proprii şi care primesc şi subvenţii (ocupate 85,9 mii). Numărul ridicat de angajaţi ai statului care se hrănesc din taxe parafiscale se explică prin faptul că, în ultimii 4 ani, angajările din aceste instituţii au bătut recordul în cadrul angajărilor din sectorul bugetar. Numărul de posturi ocupate în administraţie a crescut cumulat, în perioada 2005-2008, cu aproximativ 162,5 mii de posturi (13%), ajungând la 1,4 milioane salariaţi, cea mai ridicată dinamică fiind înregistrată în instituţiile finanţate din venituri proprii şi subvenţii, care au avut o creştere a numărului de posturi ocupate de 28%. A crede că, în pofida comasării acestor taxe, respectivii bugetari vor renunţa la beneficiile câştigate în ultimii patru ani, e pură naivitate. Probabil că noile taxe comasate vor impune o povară fiscală similară celei vechi, reducerea numărului find compensată de majorarea respectivelor tarife.
Eliminări În funcţie de baza de impozitare
Faptul că Executivul nu are de gând să renunţe la venituri reiese şi din exemplele de taxe eliminate pe care le-a prezentat: taxa de autorizare din domeniul inspecţiei în construcţii (150 lei), pentru evaluarea documentaţiei tehnice aferente dispozitivelor medicale (30-210 euro/aparat), de avizare sanitară a substanţelor şi produselor noi (10 lei) şi de emitere de atestate operatorilor de măsurare a energiei electrice (1.000-2.500 lei). Acestea sunt taxe cu o aplicabilitate limitată şi, cel puţin în cazul dispozitivelor medicale şi al energiei electrice, sunt achitate în principal tot de instituţii ale statului.
Taxele cu bază de impozitare largă au fost însă comasate, şi nu eliminate. Printre taxele comasate într-un tarif unic sunt cele pentru eliberarea certificatului privind stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, a adeverinţelor care atestă calitatea şi/ sau venitul asigurat (câte 10 lei/certificat) şi a adeverinţelor care conţin informaţii necesare executării silite (100 lei/persoană/adeverinţă), administrate de Ministerul Muncii. Pe listă mai figurează trei taxe şi tarife proprii activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, trei taxe şi tarife privind cărţi de identitate, paşapoarte şi date din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, o taxă de expertizare bunuri culturale mobile şi o taxă pentru efectuarea de operaţiuni în registrul cinematografiei.
Pe lista taxelor şi tarifelor parafiscale care vor fi comasate au mai fost incluse trei tarife de eliberare documente de către casele teritoriale de muncă, două tarife pentru servicii din domeniul inspecţiei muncii, un comision pentru efectuarea de reţineri din pensii de către casele teritoriale, cinci taxe de servicii furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi cinci tarife pentru utilizarea drumurilor, podurilor şi autostrăzilor de interes naţional.
În urma acestui proces, taxele şi tarifele totale vor fi reduse la Ministerul Mediului (de la 102 la 42), Ministerul Administraţiei şi Internelor (de la 55 la 33), Secretariatul General al Guvernului (de la 47 la 22), Ministerul Economiei (de la 41 la 25), Ministerul Transporturilor (de la 40 la 32), Ministerul Agriculturii (de la 31 la 20), Ministerul Justiţiei (de la 30 la 27), Ministerul Muncii (de la 24 la 18), Ministerul Comunicaţiilor (de la 20 la 12), Ministerul Culturii (de la 11 la 9) şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (de la 37 la 26).