Băncile lansează credite pentru Prima Casă

de Vasile Pop-Coman in PRIMA CASĂ pe 16 Iunie 2009, 18:55

  • print
  • rss

 
BCR şi UniCredit Ţiriac Bank au anunţat lansarea de noi produse de creditare destinate programului „Prima Casă”, precum şi pentru finanţarea IMM-urilor sau a proiectelor din fonduri europene nerambursabile.
 
Astfel, BCR pregăteşte un nou tip de credit ipotecar, conform cerinţelor programului „Prima Casă”, care va permite familiilor tinere să finanţeze achiziţia primei locuinţe.
 
În acelaşi timp, banca urmează să implementeze produse concepute special pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), un segment grav afectat de scăderea activităţii economice de la începutul anului. Oferta de produse va cuprinde linii de creditare pe termen scurt şi credite de investiţii pe termen mediu, ambele prezentând condiţii atractive, însoţite de garanţii puse la dispoziţie de instituţii financiare publice (Fondul Naţional de Garantare pentru IMM-uri). Şi Banca Transilvania a lansat, săptămâna trecută, un astfel de împrumut pentru micii întreprinzători, garantat integral de stat, ceea ce permite băncii să aplice dobânzi mai reduse decât în cazul creditelor standard (15% în lei).
 
Reprezentanţii BCR spun că dobânzile aferente împrumuturilor vor fi reduse, ca efect al scăderii randamentelor plătite pentru depozitele clienţilor, mai mici cu 1,75 puncte începând cu această săptămână. Noile dobânzi standard bonificate la depozitele în lei ajung până la maximum 12% pe an, iar la cele în euro până la cel mult 4,25% pe an. „Aceste reduceri ale dobânzilor bonificate la depozite se vor reflecta ulterior în scăderea dobânzilor la credite”, a declarat Sorin Mititelu, director executiv Direcţia Dezvoltare Produse şi Afaceri Retail din cadrul BCR. La rândul său, Intesa Sanpaolo Bank a anunţat astăzi că reduce dobânzile aferente depozitelor în lei la termen de trei luni până la 11,50% pe an şi până la 4,75% în cazul economiilor în euro.
 
Şi UniCredit Ţiriac Bank a anunţat astăzi lansarea unei game complete de soluţii de finanţare pentru proiectele care beneficiază de fonduri europene nerambursabile. Banca pune la dispoziţia beneficiarilor scrisoarea de garanţie bancară pentru avans, creditul punte, creditul de investiţii şi facilitatea pe termen scurt. În prima etapă de implementare, clienţii băncii vor putea accesa fonduri europene prin măsurile 121, 123, 312, 313 din Programul Naţional care sprijină investiţiile în Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNDR).
 
Printre proiectele care pot beneficia în prezent de finanţare nerambursabilă se numără modernizarea fermelor agricole (vegetale şi zootehnice), cele încadrate în industria de procesare agro-alimentară şi în industria uşoară, activităţile meşteşugăreşti, serviciile pentru populaţia rurală, sprijinirea turismului rural.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: Prima Casa, bcr, unicredit


Comentarii (10)

Credite pentru prima casa se ofera doar pentru tinerii casatoriti. M-ar interesa mai multe despre acest program . Daca se poate va multumesc

De Eny pe 10.07.2009 la 23:46

daca ai contractat un credit,,ptr.nevoi personale"te mai poti inscrie la cel ,,ptr.prima casa"?contract de munca din alta tara este valabil ptr.imprumut? va multumesc

De lili_nechita pe 03.07.2009 la 12:09

Cred ca BNR ar trebui sa fie mai aspra cu orice fel de banca .In plus , reclamele sunt mincinoase!Contractarea unui credit se face sub presiune psihologica.Nu stiu cate banci iti ofera contractul de creditare acasa sa-l studiezi!Bancile practica dobanzi astronomice pe piata romaneasca pentru ca le merge si indirect inantam prin costuile creditelor economiile tarilor de unde vin aceste banci

De amabil pe 20.06.2009 la 23:22

Am avut si eu credit luat prin BCR.A doua oara nu mai iau.Nu sunt nici prea amabili si( In plus au cele mai mari dobanzi pin cazul meu) cam incompetenti.Daca gresesc ei tot tu platesti ca nu ai ce face! Feriti-va de BCR!!! In plus au si cele mai mari dobanzi la credite.

De elena pe 18.06.2009 la 07:52

am incercat opt luni sa-mi fac un depozit la bcr . am renuntat pentruca am constatat ca ei au clientela lor sau se uita la tinuta...

De emanoil pe 17.06.2009 la 19:22

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net