Amor ghebos

Dacă a călcat o dată strâmb, o va face şi a doua oară! E vorba românească menită să avertizeze pe cel înşelat că iubitul care a fost infidel o dată o va mai face dacă va fi iertat. E o regulă simplă pe care, desigur, o ignoră majoritatea îndrăgostiţilor, convinşi că persoana dragă lor se va schimba, a greşit, dar se va învăţa minte... iar lista de scuze folosite de iertători poate continua. Avertismentul nu se aplică doar erorilor în relaţii de iubire, ci şi celor la serviciu, în prietenie şi… parcă mai abitir în politică. Relaţia dulce-amăruie, de dragoste şi ură, pe care o au politicienii noştri cu alegătorii şi cu presa a ajuns acum exact în stadiul în care ultimele două categorii, sătule să-şi tot prindă politicienii cu mâna în borcanul cu dulceaţă, au ajuns să închidă ochii. Exact ca o nevastă care ştie că nu-l mai poate schimba pe soţul cu privire alunecoasă, alegătorul merge pe cărările ştiute. Votează tot cu ăia de acum 4 ani, că măcar le ştie năravurile. Ce-i drept, nici politicienii nu se mai obosesc să se arate altfel decât ca un soţ cu amante multiple. Nici măcar nu îşi mai pun problema să mai joace teatru, să pară cuceritori. În campanie electorală mai măresc pensiile şi salariile aşa cât să nu zică oamenii că nu au venit şi ei cu flori acasă. După scrutin însă, mai bine nu-i mai stă în cale poporul ăsta plictisitor, cicălitor şi mereu văicăreţ că politicianul nu mai are timp de el. Presa e puţin altă poveste. E amanta aceea oficială care, dacă e zâmbitoare şi parfumată, primeşte bomboane şi exclusivităţi, dacă e băgăcioasă şi iscoditoare, nu îl mai vede pe potentul politician cu zilele şi îşi mai primeşte şi un „marş de aici” aruncat peste umăr dacă stă pe la porţile lui şi îl sâcâie cu întrebările. Politicianul nostru e burtos, îngălat şi convins că nu mai are pentru cine să se dea cu parfum: nu mai are pe cine cuceri şi nici nu-l mai interesează. Ba, mai mult, mai dă şi cu papucul în cap către alegători ori presă, supărat că mâncarea nu e destul de caldă ori praful e neşters. A, şi să nu uit… abecedarul politicienilor noştri începe cu I de la instigare. Asta face, de fapt, presa de câte ori îi prinde că au călcat strâmb: Instigă! Cam asta e democraţia pe care am înţeles-o noi după cei 20 de ani prevestiţi de Brucan. Se împlinesc anul ăsta, dar nu ştiu cine o să sufle în lumânări.