Federaţia Română de Fotbal (FRF) vrea să plafoneze numărul de jucători străini din loturile echipelor româneşti şi încearcă să fenteze normele europene privind libertatea pieţei muncii urmând modelul UEFA.
Comitetul Executiv al FRF a decis, săptămâna trecută, ca echipele ce activează în Liga I să înscrie la fiecare meci, începând cu sezonul 2009-2010, cel puţin opt jucători de cetăţenie română sau formaţi la nivel naţional. „Prin «jucători formaţi la nivel naţional» se înţeleg jucătorii care, indiferent de cetăţenie, au figurat ca legitimaţi şi au participat la competiţii pentru un club din România timp de minimum 3 ani în perioada cât au fost în vârstă de 15-21 de ani“, a anunţat FRF.

Discriminare pe piaţa europeană a muncii
La prima vedere, forul condus de Mircea Sandu are toate şansele de a fi acuzat că introduce restricţii discriminatorii, bazate pe naţionalitate, pe piaţa europeană a muncii. Asta pentru că decizia FRF este în bună măsură similară celei pe care preşedintele FIFA, Sepp Blatter, se străduieşte s-o implementeze de mai mult timp la nivel mondial, potrivit căreia, la începutul meciurilor, fiecare club trebuie să introducă în echipa de start cel puţin şase jucători eligibili pentru a juca în echipa naţională a ţării de provenienţă a clubului.
Deşi a fost votată la congresul FIFA din iunie, această măsură nu a fost încă aplicată, întrucât Comisia Europeană (CE) a catalogat-o ca discriminatorie şi contrară normelor UE. „Fotbaliştii profesionişti sunt muncitori ca toţi ceilalţi. Ca atare, principiul non-discriminării şi dreptul la liberă circulaţie li se aplică şi lor. Dacă statele membre UE vor permite aplicarea regulii propuse de FIFA, acest lucru ar însemna încălcarea legislaţiei comunitare, iar jucătorii discriminaţi în acest fel vor putea da în judecată statele şi vor câştiga cu siguranţă procesele“, declara, anul trecut, un purtător de cuvânt al CE.

Sandu şi Platini - gemenii driblingului... legislativ
Tocmai pentru a evita o astfel de acuzaţie, FRF foloseşte, în formularea deciziei sale, expresia „jucători formaţi la nivel naţional“, nu „jucători autohtoni“, şi precizează că această sintagmă nu se referă la cetăţenia, ci la vârsta jucătorilor. Acelaşi subterfugiu pe care preşedintele UEFA, Michel Platini, încearcă să-l folosească pentru a promova o variantă „îndulcită“ a proiectului Blatter, care să nu pericliteze relaţiile dintre UEFA şi autorităţile europene.
Platini a afirmat, în mai multe rânduri, că împărtăşeşte ideea preşedintelui FIFA, însă nu o poate sprijini, întrucât ar pune UEFA în conflict cu comunitatea politică europeană. În schimb, a sugerat o soluţie de compromis, care să fie în acord cu legislaţia europeană: un club să poată folosi oricât de mulţi străini, cu condiţia ca aceştia să fie formaţi în interiorul cluburilor. Este exact ceea ce a făcut şi FRF când a definit jucătorii formaţi la nivel naţional ca fiind aceia care, „indiferent de cetăţenie, au figurat ca legitimaţi şi au participat la competiţii pentru un club din România timp de minimum 3 ani în perioada cât au fost în vârstă de 15-21 de ani“. Surprinzător sau nu, comisarul pentru sport al Uniunii Europene, Jan Figel, declara, anul trecut, referitor la varianta Platini, că „după discuţii intense şi o analiză a Comisiei Europene, pot spune că iniţiativa UEFA, care propune creşterea jucătorilor străini tineri în cadrul cluburilor, este compatibilă cu legile UE cu privire la libertatea muncii“.
Legislaţia UE cu privire la discriminarea bazată pe criterii de vârstă pe piaţa europeană a muncii este ambiguă. Pe de o parte, Directiva Consiliului 2000/78/CE stipulează că orice discriminare directă sau indirectă bazată pe vârstă în domeniul ocupării forţei de muncă trebuie să fie interzisă în statele membre. Pe de altă parte, aceeaşi directivă spune că „statele membre pot să prevadă că un tratament diferenţiat pe criterii de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv şi rezonabil, în cadrul dreptului naţional, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forţei de muncă, a pieţei muncii şi a formării profesionale“. Evident, limitele până la care un „obiectiv“ poate fi considerat „legitim“ nu pot fi definite cu precizie, ceea ce lasă loc arbitrariului.

FRF blochează accesul nou-veniţilor pe piaţa de impresariat
FRF a anunţat, la începutul lunii aprilie, că va mări, din septembrie anul acesta, taxa de înscriere la examenul pentru obţinerea licenţei de agent de jucători, de la 1.000 de euro la nu mai puţin de 25.000 (douăzeci şi cinci de mii) de euro. În raportul comisiei pentru acordarea licenţei de agent de jucător, aprobat de membrii Comitetului Executiv al FRF pe 9 aprilie, se precizează că, la acea dată, existau 47 de agenţi activi, dintre care 39 au avut, în 2008, activitate documentată cu contracte de reprezentare. „În doi-trei ani, numărul agenţilor ar putea ajunge la peste 100, ceea ce e prea mult pentru potenţialul pieţei de transferuri de jucători din România“, a anunţat FRF, ca justificare a măsurii de majorare a taxei.

Sepp Blatter, preşedintele FIFA:
„Tratatul de la Lisabona al UE poate fi modificat, astfel încât sportului să i se confere un statut special, care să le permită jucătorilor de fotbal să fie exceptaţi de la legile europene privind ocuparea forţei de muncă“