Jurnalul succesului

Dau deoparte ziarele în care prima pagină are obligatoriu măcar într-un titlu strecurat cuvântul „criză”. Închid şi televizorul din acelaşi motiv şi mă întreb în ce adormire trebuie să fi intrat instinctul nostru jurnalistic de folosim amintitul substantiv cu atâta savoare. E ca o scuză pentru pana noastră de inspiraţie. Îmi amintesc o discuţie pe care am avut-o cu managerul unuia dintre ziarele importante. Omul era îngrijorat că e blocaj, că nu intră publicitate… iar totul se desfăşura la o somptuoasă petrecere organizată la Clubul Diplomaţilor, unde eram înconjuraţi de domni şi doamne, fiecare purtând haine care valorau cam cât salariul mediu pe economie pe un an. O bucurie pentru ochi şi o evadare din spaima de criză. L-am îndemnat, aşadar, pe preocupatul manager să privească în jur şi să observe că blocajul financiar e departe tare de locul în care ne aflăm, să se relaxeze măcar câteva ore. Tânărul mi-a replicat amuzat că aici vezi numai oameni care, chiar dacă nu au avut ce mânca, tot au găsit ascuns printr-un ungher ceva vintage şi un accesoriu Chanel, Louboutin sau Dior…
În aceeaşi notă începe şi Regata Mării Negre. Chestionat de jurnalişti în legătură cu sentimentele ce-l străbat acum, aflat faţă în faţă cu păcătoasa criză, un proprietar de velier răspunde relaxat că pe barcă nu ai nici televizor, nici ziare, deci nici criză!
La polul opus din punctul de vedere al moralului e o doamnă pe care am întâlnit-o la intrarea unui salon de înfrumuseţare. Era vizibil marcată şi dornică să-şi împărtăşească spaimele. Pe braţ îi odihnea un Hermes, degetul inelar era aproape acoperit de o piatră cu strălucire pură şi discretă, iar pantofii reprezentaseră testamentul unui piton. Şi totuşi, doamna părea înspăimântată. Stătea de vorbă cu o cosmeticiană şi îi povestea cum nu-şi mai permite foarte multe lucruri dintre cele pe care şi le-ar fi putut cumpăra cu 7 luni în urmă. Relaxata domnişoară angajată în salon i-a răspuns ferm că nu e chiar aşa. Ea nu simte deloc criza pentru că are acelaşi număr de lucruri la care doar visează şi pe care nu le va avea niciodată. În rest, ce cumpăra ea acum 7 luni îşi permite şi azi. Puţin debusolată, doamna s-a decis să încheie conversaţia, să conducă Hermesul până în salon şi să se apuce de un tratament cu caviar. Măcar pe ăsta şi-l mai poate permite…
Criza există. O arată numărul mare de afaceri ce dau faliment şi târgurile de joburi unde şomerii fac cozi. Dar eu vă propun să nu o mai numim aşa, ci pandemie de spaimă. Potrivit legii junglei, cei slabi sunt cei care suferă cel mai mult, deşi cei puternici pierd mai mulţi bani. Unii bogaţi doar stagnează, dar pentru ei asta reprezintă ceva cumplit. Şi tocmai peste aceştia pluteşte frica, paralizantă, un nor ce-i face să pară zgribuliţi, dar totuşi mai însetaţi să-şi demonstreze succesul şi glam-ul.