Nu mai puţin de şase restaurante au primit ori au pierdut în 2009 mult doritele stele Michelin, după ce doar două asemenea lăcaşuri gourmet au fost reclasate anul trecut. Numărul total de restaurante de trei stele Michelin - categorie ce descrie perfecţiunea întruchipată - a ajuns, la nivel global, la 72 (de la 42 în 2002). Chef-i noi, restaurante vechi şi noi, reţete fusion, de-ale casei sau tradiţionale, totul dublat de servicii excepţionale, liste lungi de vinuri alese „pe sprânceană“, eleganţă şi (mai ales!) exclusivitate - acesta ar fi portretul unui restaurant de minimum o stea Michelin. Însă mai multe schimbări nu înseamnă neapărat şi „mai bine“.
Ceaţa care pare că înconjoară criteriile după care criticii Michelin acordă note diverselor restaurante pe care le testează se va mai îngroşa  un pic după decizia de anul acesta de a acorda trei stele restaurantului Bristol din Paris, local care, în afară de faptul că se află în exclusivista zonă Rue Faubourg Saint-Honoré şi că cere sume impertinent de mari pentru vinuri disponibile şi în retailul nespecializat (o gafă enormă pentru orice restaurant respectabil!), pare a nu avea prea multe argumente spre a se regăsi printre marii campioni ai restaurantelor. Că este un restaurant de top, nu neagă nimeni: Andy Hayler îi acordă 8 puncte din 10, iar ghidul Gault Millau consideră că merită 18 puncte din 20. Hayler menţionează chiar că serviciul este „eficient, aşa cum te-ai aştepta din partea unui loc de un asemenea calibru, însă în niciun caz nu a fost un serviciu cald“. S-ar zice că 800 de euro pentru o masă de două persoane, cu o sticlă de vin alb şi două pahare de vin roşu incluse, ar putea „cumpăra“ puţină amabilitate, dar se pare că nu doar românii suferă la acest capitol.
O altă problemă care va fi, mai mult ca sigur, discutată aprig între criticii culinari este declasarea restaurantului Heinz Winkler (fără nicio legătură cu gigantul Heinz) de la trei la două stele, în condiţiile în care acelaşi restaurant primeşte 19 puncte de la Gault Millau, 10 puncte din 10 de la Andy Hayler, 9 „tigăi“ din zece de la Gusto, cinci „bonete de bucătar“ din cinci de la Der Große Restaurant & Hotel Guide, cinci tacâmuri din cinci de la Schlemmer şi 19 puncte din 20 de la Varta. Cu alte cuvinte, restaurantul din Aschau Im Chiengau (80 de kilometri de München) este perfect pentru tot restul lumii, numai pentru criticii Michelin nu.
De parcă deciziile nu ar fi fost suficiente pentru a ridica vreo câteva sprâncene de experţi, Michelin a decis să acorde trei stele şi restaurantului Masa din New York (cu specific japonez), după trei ani de clasare la nivelul de două stele. În noiembrie 2008, deci cu maximum două-trei luni înainte de decizia finală a celor de la Michelin, Andy Hayler îi acorda 7 puncte din 10 (echivalentul a 1,5 stele). Dintre lucrurile de reproşat: meniurile de degustare sunt la discreţia bucătarilor, pentru că nu există meniu (ci doar posibilitatea de a preveni chelnerii asupra alergiilor, dacă faceţi rezervare); puteţi găsi şi aici vinuri din retail, la preţuri de 4-5 ori mai mari decât în magazine şi, în cele din urmă, nimic nu impresionează, în afară de nota de plată de minimum 450 de dolari de persoană (fără băuturi), pentru mâncăruri aflate la limita superioară a lui „mediocru“. Mai mult, pentru păstrarea secretului profesional, probabil, clienţii nu au voie să fotografieze mâncarea, deşi este, cu siguranţă, una dintre cele mai scumpe mese de pe faţa pământului.

Şi veŞti de bine…
Pe de altă parte, un chef care îşi aştepta de multă vreme confirmarea, Sven Elverfeld, a primit, în sfârşit, cea de-a treia stea Michelin, cu doar un an după prima apariţie în ghidul Michelin (2 stele în 2008, pentru restaurantul Aqua din incinta Ritz Carlton din Wolfsburg). Elverfeld mai cucerise deja premiul „Chef of the year“ din partea Der Feinschmecker, luase al doilea loc în concursul „Germany’s Avantgardist“ (un vot online organizat de Gourmet-Portal.com) şi câştigase titlul „Chef of the year“ al Gault Millau în 2004 (după ce fusese declarat „Debutantul anului“ încă în 2002). Un CV impresionant pentru un bucătar care şi-a câştigat diploma în 1998, la zece ani după ce s-a angajat ca tăietor de aluat de tăiţei la Stadtbäckerei Schadeberg.
O altă veste bună este urcarea în top a restaurantului Ishikawa din Tokyo, un alt loc care a primit două stele în 2008, în primul an în care a fost luat în considerare pentru Michelin.
După lansarea Michelin 2009, cei mai fericiţi vor fi fost, cu siguranţă, cei de la restaurantul Parkheuvel, din Rotterdam, unul dintre primele restaurante olandeze care au câştigat trei stele Michelin (în 2002, după ce a primit două stele în 2001). O lovitură dură a venit în 2007, când restaurantul a fost declasat brusc la o singură stea, decizie considerată extremă de toţi criticii culinari, dar reconfirmată de Michelin în 2008. Anul acesta însă, Parkheuvel face primul pas spre redobândirea statutului de odinioară, recâştigând a doua stea. Pe site-ul lui Andy Hayler, Parkheuvel pare să sufere de aceeaşi problemă cu Nadia Comăneci la Montreal: are nota 0 din 10, deşi descrierea mâncărurilor se termină extrem de des cu nota 10. Notele sunt însă din 2004, iar Gault Millau pare să evite astăzi restaurantul. Deci cei care sunt curioşi asupra perspectivelor acestuia vor fi obligaţi să mai aştepte măcar un an. Până atunci, e de bine…