O ţară bipolară

România respiră acum aerul înalt, rarefiat, al speranţei. Cu voci puternice şi tonuri grave,  premierul Boc şi guvernatorul Isărescu ne-au asigurat că greul crizei a trecut, iar noi am sărit hopul cu o mare uşurinţă. Micul nostru premier ne-a povestit cum declinul economic vertiginos a devenit istorie, iar şeful BNR îndeamnă băncile să deschidă larg baierele pungii cu credite. Trăim, aşadar, un mai al speranţei, o speranţă clădită însă exclusiv pe încrederea în beneficiile pe care ni le aduc miliardele împrumutate de la FMI şi Uniunea Europeană. Sincer, aplaud aceste cuvinte liniştitoare chiar dacă sunt venite în mai, la multe, prea multe luni după începerea crizei şi când încă impasul financiar mondial este departe de a fi trecut. Le aplaud însă doar prin prisma faptului că până acum Guvernul a tăcut şi l-a lăsat doar pe Mugur Isărescu să fie vocal şi realist, să dea direcţii şi să şi lucreze. Tăcutul specialist de mare fineţe a devenit, paradoxal, singura voce în această perioadă. Poate şi pentru că a fost singurul conştient de amploarea blocajului, dar şi preocupat de a construi pas cu pas o breşă în zidul ce pare că ne strânge pe fiecare între cărămizile lui, făcându-ne să ne simţim asemenea Anei lui Manole. Zidiţi fără să ştim de cine şi de ce. Puţinele declaraţii ale Guvernului au fost până acum haotice, neclare şi pe alocuri alarmiste. Acţiunile, asemenea. Iar acum premierul ne linişteşte că va fi bine. Şi asta la mică distanţă de momentul în care însuşi preşedintele ne-a buimăcit văicărindu-se public că pe el nu l-a anunţat nimeni că e criză şi abia zilele astea a înţeles că e grav. E clar că şeful statului nu a mai intrat de mult într-o bancă să observe feţele lungi, lipsa oricăror oferte ori lista lungă a românilor care, rămaşi şomeri, nu-şi mai pot plăti ratele. Dar nici la CNN nu s-o uita? Că toacă subiectul de 9 luni… Precis au întârziat consilierii cu traducerea… Rezultatul este o ţară întreagă împinsă către o tulburare bipolară. E atât de simplu să devenim maniaco-depresivi! În ultimele luni ne copleşea depresia: Guvernul mai mult tăcea, nu comunica aproape nimic coerent ori vorbea doar ca să ne anunţe că abia, abia mai are cu ce să achite pensiile şi salariile. Noroc cu instituţiile financiare internaţionale care ne-au îndatorat pe noi ca să-şi salveze băncile lor şi, astfel, ne-au asigurat intrarea în faza maniacală: bucurie exagerată şi optimism naiv. Dar Uniunea Europeană ne pregăteşte şi revenirea la depresie: dacă nu ne facem treaba în justiţie suntem pedepsiţi prin tăierea fondurilor. Dar poate mai rămâne ceva pentru antidepresive..