„Săptămâna Financiară“ - liderul incontestabil al presei economice

de Radu Preda in Actualitate pe 10 Mai 2009, 18:00

Ultimele rezultate ale Studiului Naţional de Audienţă atestă supremaţia publicaţiilor Intact Media Group

Foto
Potrivit măsurătorilor din ultimul val al SNA Focus, revista „Săptămâna Financiară“ se află pe prima poziţie în clasamentul publicaţiilor economice realizat în funcţie de audienţă. De asemenea, „Jurnalul Naţional“ şi „Gazeta Sporturilor“ conduc detaşat segmentele de piaţă pe care activează, iar pe piaţa revistelor pentru femei, „Felicia“ a înregistrat cea mai mare creştere faţă de măsurătorile precedente.
Deşi din punctul nostru de vedere cifrele furnizate de SNA nu sunt relevante decât într-o mică măsură, ele fiind departe de a reprezenta numărul de cititori ai unei publicaţii, aşa cum declară realizatorii studiului, important este faptul că poziţia de lider pe piaţa publicaţiilor economice deţinută de „Săptămâna Financiară“ nu mai poate fi contestată cu nicio găselniţă de marketing de către principalul competitor direct, respectiv revista „Capital“.
Indicatorul cel mai fidel al performanţelor unei publicaţii este numărul de exemplare vândute, cifrele de difuzare fiind auditate, iar rezultatele - foarte lesne de verificat. În ce priveşte „audienţa“, lucrurile se complică foarte mult, metodologia prin care se stabileşte „numărul de cititori“ fiind mai mult decât discutabilă, iar cea mai bună dovadă o reprezintă multiplele anomalii generate de rezultate. Amintim doar audienţele de sute de mii de cititori înregistrate de publicaţii care vând doar câteva mii de exemplare.
Desigur, dat fiind că instrumentele de măsurare sunt aceleaşi pentru toate publicaţiile, se poate vorbi de o ierarhizare a acestora, potrivit unui indice care ţine însă mai mult de expunerea brandului respectiv decât de impactul conţinutului acestuia asupra cititorilor. Din păcate, alături de cifrele de difuzare oferite de BRAT, această „audienţă“ este un criteriu important în procesul de alocare a publicităţii de către agenţiile de media, aşa că nicio publicaţie care contează pe încasările din publicitate nu-şi permite să iasă din acest club select, preferând să accepte această minciună oficială care uneori ajută, iar alteori dimpotrivă. Dacă autorii Studiului Naţional de Audienţă ar admite faptul că ce măsoară ei nu reprezintă numărul de cititori ai publicaţiilor auditate, ci altceva, indiferent cum s-ar numi, ar pierde imediat de clienţi agenţiile de publicitate, pentru care este vital să calculeze impactul reclamelor pe care le plasează cu ajutorul acestui indice. Iar în acest caz, ar dispărea o afacere de circa 3 milioane de euro pe an din care au de câştigat o mulţime de entităţi ce realizează profituri importante pe seama muncii jurnaliştilor.
În concluzie, indiferent ce ar măsura SNA Focus, „Săptămâna Financiară“ a detronat revista „Capital“ şi la acest capitol, după ce în decembrie 2007 a devenit cea mai vândută publicaţie cu profil economic.


„Jurnalul Naţional“ şi GSP, lideri autoritari
În ceea ce priveşte cotidienele, rezultatele SNA Focus, valul de măsurare ianuarie 2008-ianuarie 2009 atestă faptul că tabloidele şi ziarele de sport sunt în creştere de audienţă, iar cotidienele quality sunt în scădere, cu două excepţii - „Cotidianul“ şi „Adevărul“. La tabloide, „Libertatea“ rămâne lider detaşat, cu peste 1,4 milioane de cititori, urmat de „Can-Can“ (783.000) şi „Click“ (776.000), iar la cotidiene de calitate, pe primul loc se află „Jurnalul Naţional“, cu 688.000 de cititori, urmat la mare distanţă de „Evenimentul zilei“ (536.000) şi „Adevărul“ (418.000). „Gazeta Sporturilor“ este în continuare cel mai apreciat ziar de sport din România, cu 776.000 de cititori pe zi, în timp ce „ProSport“ înregistrează doar 624.000.

„Felicia“, cea mai spectaculoasă creştere
Pe segmentul revistelor săptămânale pentru femei, „Felicia“, publicaţie a Intact Media Group, a înregistrat cea mai consistentă creştere de audienţă faţă de măsurătorile precedente, respectiv 311.000 cititori, cu 30.000 (10%) mai mulţi decât la valul anterior. De la publicarea primelor date de audienţă - valul SNA Focus aprilie 2007-aprilie 2008 -, când „Felicia“ avea 218.000 cititori, revista a reuşit să cucerească încă aproape 100.000 de cititori până în prezent, adică un plus de 43% de încredere acordată.


Comentarii (1)

asteptati sa vina Brat-ul. Jurnalul National si Libertatea se duc la fund...

De Luci pe 11.05.2009 la 15:58

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Gabriela Vranceanu Firea

A doua, mai încurcată decât prima?

Vestea că Guvernul are de gând să relan­se­ze Programul „Prima Casă“ a stârnit spe­ran­ţ­ă în rândul celor care au de vân­za­re apartamente şi al celor care îşi doresc cu ardoare o lo­cuinţă. În special al celor care erau interesaţi, dar nu au reuşit să be­neficie­ze de prima etapă a programului. Doar 14.000 de credite pentru „Pri­ma Casă“ au fost acor­da­te la nivelul într­e­gii ţări, din care 80% sunt apartamente vechi, cu două ca­mere. Aşadar, ideea de relansare economică a picat din start, date fiind condiţiile programului şi adre­sanţii.

»continuare

SFIN ÎŢI OFERĂ

Istoria codurilor secrete

Din 1 februarie, Săptămâna Financiară şi Editura Litera vă provoacă să pătrundeţi în universul criptologiei şi al spărgătorilor de cifruri, prin intermediul „Istoriei codurilor secrete”.

Prima Casă - Ghid complet

Cele mai bune oferte bancare pentru programul Prima Casă, dar şi informaţii pertinente despre actele necesare, paşii ce trebuie parcurşi sau opţiunile de locuinţe, toate pot fi regăsite acum în ghidul complet „Prima Casă”, ediţia online.

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Clir Media
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP