Turkish delight

Istanbulul e foarte tare. Foarte tare! După o scurtă vacanţă în Turcia, un coleg mi-a repetat asta aproape obsesiv. S-a îndrăgostit. De străzi, de magazine, de hotel. De tot! Cucerit definitiv a rămas însă de spiritul întreprinzător al turcilor. A fost o provocare continuă de tipul: te fac sau mă faci. Ajuns acolo cu maşina, tânărul a întrebat candid, în faţa unei clădiri din apropierea hotelului, dacă poate parca acolo. Siiigur! Aici e perfect, i s-a răspuns. Vine valet parking de la hotel, best hotel, five star! Omul a plecat liniştit către recepţie să se cazeze şi abia acolo a realizat că a uitat paşaportul în maşină. No problem! S-a întors, dar minunatul său autoturism roşu dispăruse. Cu tot cu omul care îi promisese valet parking five star. Un alt individ l-a liniştit însă că acolo nu sunt hoţi, zonă bună! Doar că poliţia ridicase maşina pentru că era parcată ilegal. Păi, n-aţi zis că e bine aici, că vă ocupaţi de tot?...Cu un gest, omul l-a calmat, n-avea de ce să se impacienteze. La recepţie se rezolvă totul. Cale întoarsă la hotel şi o nouă discuţie cu recepţionerul. No problem, maşina o aducem noi, dar trebuie să plătiţi o taxă. Fie. Cât e? 60 de lire turceşti. Adică, în euro? 40 - răspunde surâzător turcul. Păi, zice al nostru, mie îmi ies 30 de euro. E, no problem, 30 de euro. Zis şi plătit. Urmează cazarea şi plata garanţiei pentru cameră: 200 de euro. Tânărul nostru dă banii şi aşteaptă. Have a nice stay, sir!, i se spune după câteva secunde de aşteptare. Lasă asta, zice românul printre dinţi. Chitanţa? Receipt? Aaaa. Doriţi chitanţă? DA! No problem. Imediat. După două zile minunate, vine plecarea şi întâlnirea cu o nouă recepţioneră. O tânără care îi mulţumeşte că a ales hotelul şi îi întinde factura pentru cameră. Păi am plătit la sosire! OK. Deci aţi plătit, aşadar nu mai plătiţi. A încercat fata! Un zâmbet şi o nouă aşteptare de câteva secunde. Garanţia? - întreabă al nostru. Garanţie…?! Da, am lăsat la sosire 200 de euro. Ok, No problem! V-o returnăm.
Şi domnişoara scoate 120 de euro şi îi intinde. 200, nu 120, rânjeşte românul. Sigur, dar trebuie să vă oprim taxa pentru piscină. Păi scrie că e gratis?! Piscina, da, dar casca pe care aţi luat-o, nu. Şi cât costă? 2 euro de persoană. Bine, dar mi-aţi oprit 80 de euro! Păi nu am mărunt în euro. Vă dau în lire restul, dacă doriţi.
Nu doresc! Vă dau eu euro mărunt şi îmi daţi 200. Fie! Banii odată daţi, reîncepe aşteptarea. Acum recepţionera privea întrebător. Iar românul dă lovitura. Cât spuneaţi că e camera? 197 de euro pe noapte. Păi eu am rotunjit la 200 când am plătit. Deci vă rămân de acolo banii pentru cască. Mulţumesc mult! A urmat un zâmbet ca între profesionişti. Respect. Nu degeaba ne-au ocupat turcii. Ne-au lăsat şi nouă ceva din spiritul lor!