A plecat în afaceri când nu intrase în clasa a XII-a de liceu, iar acum, după 13 ani, dictează multe din regulile jocului pe una dintre cele mai dinamice şi mai performante zone din economicul românesc: sectorul IT&C. Conduce un grup de firme care generează anual o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de euro, se gândeşte la expansiune când alţi jucători îşi închid afacerile, face achiziţii de zeci de milioane de euro şi îşi permite să pună la zid statul, pe care îl acuză că prin măsurile fiscale recent adoptate omoară văcuţa care dă lapte.

În urmă cu o lună spuneaţi că vă uitaţi după achiziţii şi dădeaţi ca termen de finalizare a primelor preluări semestrul doi al anului. Săptămâna trecută aţi cumpărat însă pachetul de control la Emag, după ce, în prealabil, aţi anunţat finalizarea operaţiunii de preluare a diviziei de distribuţie de la Flamingo. Cât de mult aţi fost implicat în aceste tranzacţii şi de când lucraţi la ele?
Suntem la începutul lui mai, dar discuţiile privind achiziţia celor două companii, Emag şi Flamingo Distribution, s-au desfăşurat pe parcursul a şase luni, cu o intensitate mai mare sau mai mică. Într-adevăr, am implementat foarte repede planul pe care ni l-am propus la începutul acestui an, astfel că am finalizat mai devreme decât preconizam cele două mişcări pe care le-am făcut pe această piaţă: preluarea Flamingo Distribution şi consolidarea distribuţiei prin susţinerea unui partener important pentru noi, Emag, cea mai mare platformă de vânzări online din România. Mulţi se gândesc la Emag doar ca la un retailer, însă lumea se deschide şi se dezvoltă spre noi paradigme, care ţin de tehnologii de tipul business to business, de tehnologii care să permită Emag-ului să nu funcţioneze doar ca un retailer.

Care a fost preţul de achiziţie?
Amândouă tranzacţiile, atât preluarea Emag, cât şi achiziţia Flamingo Distribution, au avut un grad mare de complexitate, fiind suma mai multor componente care nu pot fi lesne cuantificate bănesc. Pentru că deal-urile au diverse componente, care se mişcă în timp, în funcţie de cifrele de afaceri care urmează să fie atinse, de importanţa influenţei pe care o vom pune noi în activitatea firmei, de tipul de management, de nivelul de implicare etc. Noi am cumpărat Emag la preţul corect, cel care se oferă unei instituţii solide, serioase. Ca şi în cazul preluării Flamingo Distribution, nu criza a fost motivul achiziţiei, ci nevoia de sinergie. Pentru că este evident că grupul Asesoft are în componenţă multe divizii care pot da Emag-ului foarte mult, astfel încât afacerea să explodeze. Sunt opt componente majore care privesc deal-ul achiziţiei Emag: acţionarii, managementul, momentele de exit, momentele de pierdere, relaţiile cu băncile, tipurile de cogarantare, stocurile etc. Este ca şi cum am aduna mere cu pere, cu cărămizi şi am avansa un total. De aceea nu pot da o sumă exactă a tranzacţiei. Vorbim de o cifră de afaceri la care se adaugă alte sume implicate şi care dau un total de peste 80 de milioane de euro. Dar nu asta a fost valoarea tranzacţiei.

Nu aţi finalizat afacerea Curiero... Vă mai uitaţi după o asemenea achiziţie?
Toată piaţa are nevoie de firme de curierat puternice, însă acum nu este timpul potrivit pentru o tranzacţie în acest sector. Nu am ratat achiziţia Curiero, ba dimpotrivă. Am avut-o în mână tot timpul, dar am renunţat la ea, iar viaţa ne-a arătat că am avut dreptate. Subliniez faptul că noi urmăream doar cumpărarea unui pachet reprezentând 25% din acţiunile Curiero, şi nu obţinerea controlului asupra companiei. La vremea respectivă, am vrut să facem deal-ul nu din dorinţa de a intra singuri şi pe această linie de business, ci pentru că era cu adevărat o oportunitate de afacere. O tranzacţie care nu implica foarte mult capital şi care ne dădea ocazia să intrăm în managementul unei afaceri care pe noi ne „enervează“ foarte tare, respectiv livrarea echipamentelor către clienţii noştri. Noi facturăm bine, strângem banii bine, facem marketing bine, dar transportăm prost. Precizez că nu am ratat afacerea Curiero şi nici nu suntem interesaţi de preluarea unei astfel de companii în perioada următoare.

La ce vă uitaţi când aveţi în vedere o achiziţie?
Noi avem stilul nostru când ieşim la cumpărături. Ne uităm în primul rând la potenţialul companiei şi apoi cântărim managementul. Sincer, urmărim ca societăţile să aibă doar managementul prost... Nu trebuie decât să curăţăm ceea ce este bolnav în actul managerial şi, cu puţină curăţenie financiară, putem pune business-ul pe picioare.

Criza economică va aduce disponibilizări în cadrul grupului de firme Asesoft?
Categoric nu vom face concedieri. Resursele umane sunt principalul asset al nostru şi nu se poate pune problema să ne devalorizăm prin disponibilizare capitalul companiilor din grupul nostru.

Schimbând cursul discuţiei, cum apreciaţi măsurile fiscale pe care le-a luat Guvernul în ultima perioadă? Am în vedere noile reglementări privind introducerea impozitului forfetar, nedeductibilitatea cheltuielilor făcute cu flotele auto, a TVA-ului la achiziţia de maşini etc...
Dacă ne gândim la economie în întregul ei, ca la o văcuţă care trebuie să dea lapte, măsuri de tipul impozitului forfetar sau de tipul nedeductibilităţii cheltuielilor făcute cu maşinile sunt rele... Nu fac decât să omoare văcuţa şi să închidă robinetul cu lapte. Nicidecum să o ţină în viaţă. Practic, noi nu mai avem grijă ca văcuţa noastră să fie bine hrănită şi îngrijită, să fie adăpostită corespunzător, ca să dea cât mai mult lapte. Noi tăbărâm cu toporul pe ea, pentru că este criză, şi tăiem o halcă de carne cât mai mare cu care fugim apoi acasă.

Care vor fi consecinţele mişcărilor de la nivelul deconcentratelor asupra mediului de afaceri de la nivel local?
Bramburirea administraţiei are două componente care influenţează negativ mediul de afaceri şi societatea în ansamblul ei. Prima ţine de descentralizarea administraţiei în condiţiile în care statul român nu a reuşit să construiască sisteme informaţionale şi sisteme informatice moderne. În al doilea rând, o administraţie veşnic schimbătoare, în care totdeauna vârfurile instituţiilor - practic, oamenii cei mai capabili - trebuie să plece la schimbarea curentului politic, este o chestiune impredictibilă pentru mediul de afaceri. De aceea eu cred că rolul statului trebuie să fie în sensul generării de stabilitate, prin reglementare, normare şi impunere de reguli. Apoi, prin mecanismele instituţionale astfel create, să aibă grijă să controleze să fie respectate aceste norme şi reguli acceptate de toţi. Aceasta este de fapt treaba statului: să reglementeze şi să controleze respectarea normelor.
Este foarte greu de acceptat faptul că statul vrea să mai fie jucător în economie şi motivul pentru care majoritatea oamenilor de afaceri nu mai acceptă acest rol este că statul e un jucător prost. Poate că vârfurile statului sunt bune, dar capacitatea sa de a selecta şi de a angaja oameni pregătiţi şi performanţi este foarte slabă. În general, acest tip de oameni pleacă în zonele private sau părăsesc ţara, pentru joburi mult mai bine plătite. Asta este o altă problemă a statului. În loc să protejeze funcţionarii şi să dea o şansă celor care vor să-şi facă o carieră în administraţie, emite această inepţie cu care le transmite acestora că cea mai înaltă poziţie pe care o pot atinge în administraţie este aceea de şef de serviciu sau de birou. Pentru că în poziţiile de director sau director adjunct ajung doar cei care sunt înscrişi în partidul de guvernământ. Adică doar funcţionarii care au carnet politic.

Legarea mandatelor directorilor de deconcentrate de mandatul Guvernului nu facilitează o mai bună aplicare a politicilor guvernamentale, fie ele sociale sau economice? Nu dau astfel o mai mare transparenţă actului de guvernare, scurtând şi perioada în care în instituţii este vid de putere?
Despre ce politici este vorba? Ce nu fac actualii şefi ai instituţiilor deconcentrate şi ce trebuie să facă aceia care vor fi numiţi doar pentru că au carnetul de culoarea potrivită? Avem nişte reguli şi norme de urmat. Statul trebuie doar să se asigure că acestea sunt respectate, iar acolo unde apar derapaje să ia măsurile stipulate în aceste legi. Dar nu se pot lua măsuri aprioric, doar pentru că directorii nu sunt în partidul politic care a emanat Guvernul. Această chestiune de promovare a relaţiei de partid înaintea capacităţii profesionale este greşită. Realitatea este că neputinţa factorului politic de a-şi impune politici publice bine gândite, bine urmărite, bine articulate, a ajuns să fie decontată acum de către funcţionari.

Care vor fi consecinţele aplicării acestor politici?
Va ieşi o brambureală. Iar, pentru a ne întoarce la obiectul meu de activitate, o descentralizare a deciziei, o descentralizare instituţională fără o centralizare informaţională, fără a şti ce fac directorii în actul de management, fără a avea informaţii rapide despre activitatea lor, este o chestiune vecină cu dezarticularea statului român.

Vorbiţi despre o descentralizare centralizată electronic...
Despre asta vorbesc. Acest tip de descentralizare este unica soluţie care trebuie avută în vedere de guvernanţi. Este soluţia găsită de toate statele dezvoltate. Practic, interconectarea instituţională ar permite urmărirea regulilor impuse de normele create de stat, ceea ce ar duce în final la aprecierea la justa valoare a actului de management al unui director sau altul. Şi atunci nu s-ar mai putea vorbi despre subiectivism când se va hotărî o schimbare. Dar cum noi nu avem sisteme informatice care să absoarbă aceste informaţii din administraţie, îmi este teamă că, dacă nu le construim foarte repede, vom trăi o mare insularizare informaţională. Şi de unde ne temeam de apariţia feudelor, a baronilor, vom trăi să vedem micii burghezi de instituţie deconcentrată. Se va crea specia de luptător de partid care a fost împroprietărit, pe perioadă limitată, ce-i drept, cu o mică instituţie. Care ne va prinde foarte rău nouă, în mediul de afaceri.

În cât timp ar putea fi creată structura care să permită interconectarea informaţională şi care ar fi costurile presupuse de această operaţiune?
România a cheltuit până acum între două şi trei miliarde de euro pentru descentralizare şi crearea de magistrale de interconectare informaţională. Dar nu se vede nimic care să justifice cheltuirea acestor bani. Nu avem o evidenţă generală a stării civile, nu avem o evidenţă centralizată a taxelor şi impozitelor, nu avem servicii publice electronice, nu avem nimic. Generaţia noastră, a celor de 30 de ani, nu mai are voie să rateze în zona IT&C, aşa cum a ratat generaţia pe care Revoluţia a prins-o angajată la ICI (Institutele de Calcul Informatic - n.r.). Iar pentru crearea acestei structuri ar fi nevoie de cel puţin cinci ani şi de un buget de minimum un miliard de euro.