A fost utilă întâlnirea organizaţiilor neguvernamentale din coaliţia „Opriţi codurile!“ cu preşedintele Băsescu. Chiar dacă părţile s-au despărţit în termeni conflictuali, am aflat şi noi cam ce cred guvernanţii că ar fi dezbaterea publică a proiectelor de acte normative. Concluziile nu sunt deloc încurajatoare. Pentru preşedintele ţării, dezbaterea publică se plasează undeva între discuţiile de la televizor şi şezătorile organizate în sălile ministerelor. Este adevărat că textele legilor sunt mai întotdeauna destul de tehnice, dar efectele lor le resimţim toţi, indiferent de nivelul nostru de educaţie sau de cultură. Aşa că, la nivelul valorilor, principiilor şi limitelor pe care textele legislative le conţin sau le impun libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi intereselor cetăţenilor, părerea noastră ar trebui să fie foarte importantă. Şi dezbaterea publică ar fi putut să fie organizată profesionist. Din păcate, un soi de elitism primitiv şi toxic se manifestă şi în chestiunea consultării cetăţenilor în domenii de interes pentru ei, aşa cum se manifestă în mai toate problemele guvernării.
Din experienţa mult mai vastă şi mai respectuoasă cu propriii cetăţeni a democraţiilor europene consolidate, vedem că ar fi trebuit să fie organizate câteva etape obligatorii ale dezbaterii publice. În primul rând, sondarea publicului şi a profesioniştilor (judecători, procurori, avocaţi, poliţişti, executori judecătoreşti, cadre didactice de profil) ar fi trebuit să identifice clar temele şi aspectele majore din viaţa societăţii care impun modificări majore în cele patru coduri: penal, civil şi de procedură penală şi civilă. În a doua etapă a dezbaterii publice, aceste teme majore ar fi trebuit să fie cât mai bine formulate şi, la rândul lor, propuse spre dezbatere în vederea recenzării cât mai multor propuneri concrete din partea profesioniştilor şi justiţiabililor. În a treia etapă, pe baza acestor propuneri primite, trebuia să se procedeze la finalizarea textelor proiectelor respective. Într-o ţară în care instanţele sunt sufocate de milioane de dosare aflate pe rol, iar justiţiabilii încărunţesc până când obţin o sentinţă definitivă şi irevocabilă, codurile trebuie să ţină seama şi să înglobeze experienţa şi sensibilităţile tuturor părţilor implicate. Într-o ţară în care cauze identice primesc soluţii radical diferite în instanţe judecătoreşti aflate la doar 100 de kilometri distanţă, este vitală ascultarea justiţiabililor şi a tuturor profesioniştilor pentru redobândirea credibilităţii justiţiei.
Consultarea întregii societăţi şi dezbaterea principalelor teme şi propuneri ar fi trebuit să se producă înainte ca organizaţiile neguvernamentale să se pronunţe pe marginea textelor din proiectele deja elaborate. Încrederea justiţiabililor în lege nu se va restaura dacă vom desconsidera, neînţelept, opinia şi experienţa lor. Iar în lipsa încrederii în lege, păcătosul obicei al multor români de a căuta căi lăturalnice de „dialog“ preferenţial cu pretinşii „amici“ ai instanţelor va continua.
Aflat cândva într-o situaţie aproape asemănătoare, de modificare a legislaţiei în domeniul important al funcţiei publice, guvernul francez a comandat patru sondaje naţionale pentru a cunoaşte opiniile profesioniştilor din domeniu şi ale cetăţenilor, a identificat astfel adevăratele teme majore care-i preocupau pe aceştia şi a primit din partea lor peste 20.000 de contribuţii şi propuneri. S-au format apoi 8 grupe de lucru care au organizat conferinţe regionale cu cei interesaţi în elaborarea legislaţiei respective. Câte conferinţe regionale a organizat guvernul nostru, măcar la nivelul localităţilor în care funcţionează Curţi de Apel, pentru finalizarea textelor celor patru coduri atât de contestate acum?
Preşedintele Băsescu şi premierul Boc vorbesc mult - şi de mult! - despre asumarea răspunderii, despre voinţă politică, despre orice, dar ascultă puţin. Mai nou, nu mai ascultă pe nimeni. Ce guvernare surdă avem!