Pe măsură ce mirosul de ţiţei şi gaze dinspre platoul continental al Mării Negre adie şi pe la nasul oficialilor români, contractul de exploatare a eventualelor resurse petroliere rămâne bătut în cuie. Rezilierea lui unilaterală de către partea română, aşa cum circulă zvonul de vreo câteva zile încoace, ne-ar aduce din nou în faţa Tribunalului de la Haga, unde cu siguranţă am fi perdanţi. Acest lucru îl ştiu foarte bine cei de la Sterling Resources, care, într-o declaraţie pentru „Săptămâna Financiară“, afirmă că nu există niciun temei legal pentru rezilierea acestui contract şi că vor lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja investiţia din România. Cu toate acestea, oficialii noştri o ţin una şi bună: rezilierea este posibilă.
Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gelu Mărăcineanu, declara zilele trecute că în acordul cu Sterling există câteva elemente care pot duce la rezilierea contractului, fără ca statul român să plătească despăgubiri. Acesta nu a precizat însă care sunt acele elemente, pe motiv că ANRM ar face o anchetă privind acest subiect. Ţinându-i isonul preşedintelui ANRM, şi ministrul economiei, Adriean Videanu, s-a grăbit să spună că „rezilierea contractului este o decizie corectă“, ba, mai mult, solicită unei companii aflate sub tutela ministerului (este vorba de Romgaz) să facă explorări în platoul continental al Mării Negre. Mai cu picioarele pe pământ, fostul preşedinte al ANRM, Gheorghe Buliga, cel care a şi semnat contractul iniţial cu compania canadiană, recunoaşte că o reziliere a contractului ne-ar duce direct la Tribunalul Internaţional de la Haga. „Orice e posibil, inclusiv o naţionalizare“, spune domnul Buliga, „dar o asemenea decizie ne va costa“. Una peste alta, tot tărăboiul iscat pe marginea acestui contract, cu adevărat păgubos pentru partea română, este un simplu foc de paie. Căci, aşa cum şi contractul de privatizare al Petrom sau contractul de construcţie al autostrăzii Transilvania au rămas bătute în cuie, indiferent de dorinţele actualilor guvernanţi, contractul cu Sterling are aceleaşi caracteristici. Este o înţelegere parafată între două părţi, legiferată în final chiar de guvernele României. Asta nu înseamnă că statul român nu şi-a tăiat singur craca de sub picioare.

Dacă nu reziliere, atunci renegociere
Stephen Birrell, vicepreşedintele Sterling Resources, a declarat cât se poate de clar: „Sterling nu a fost niciodată notificată oficial că ar fi încălcat legea. Toate acuzele sunt în totalitate false“. De unde provin atunci „elementele“ ce pot duce la rezilierea contractului, aşa cum afirma preşedintele ANRM, Gelu Mărăcineanu? În fapt, ANRM nu intenţionează tocmai rezilierea contractului, aşa cum pretinde, ci mai degrabă o renegociere a acestuia şi aducerea la forma iniţială, când statul român ar fi beneficiat de 45% din producţia de hidrocarburi de la Marea Neagră, iar Sterling - de 55%. Numai că tot vicepreşedintele Stephen Birrell vine şi le aminteşte autorităţilor că renunţarea la împărţirea procentuală a producţiei nu este altceva decât o consecinţă a Legii petrolului, adoptată în anul 1995 şi modificată în 2004, care introduce noţiunea de plată a redevenţelor, în schimbul împărţirii producţiei. Acordul iniţial, semnat în 1992 între Rompetrol (fostă companie de stat) şi firmele Enterprise Oil şi Canadianoxy, conferea drepturi de explorare şi exploatare, precum şi o serie de facilităţi, precum exceptarea de la plata redevenţelor şi a impozitelor care au fost negociate cu Guvernul şi care s-au reflectat în ceea ce-i revenea statului, respectiv o cotă de 45% din producţia de petrol. Modificările aduse ulterior contractului, inclusiv intrarea Sterling în această afacere, au făcut ca, în prezent, statul român să încaseze doar redevenţele din operaţiunea de exploatare şi valorificare a resurselor de hidrocarburi.

Cifrele nu se potrivesc
Oficialul Sterling Resources ne-a declarat că, începând din anul 1992, de la acordarea licenţei, şi până în prezent au fost investiţi 130 de milioane de dolari în România. De asemenea, totalul investiţiilor, până la momentul exploatării efective a resurselor, respectiv faza de dezvoltare a perimetrelor, s-ar ridica la 450 de milioane de dolari. Aflat la audieri la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor, Stephen Birrell a declarat că Sterling a investit în concesiunile pe care compania le are în România 65 de milioane de dolari. Aici apare o problemă, căci în actul adiţional nr. 11/2007, la contract, se precizează că investiţia ar fi fost de 70 de milioane de dolari. Documentul a fost redactat însă de partea română, şi problema investiţiei nu este singura nelămurită. Gelu Mărăcineanu, preşedintele ANRM, spune că fosta conducere a instituţiei a furnizat date false şi în ceea ce priveşte estimarea rezervelor de hidrocarburi din cele două perimetre concesionate către Sterling, cantităţile estimate fiind mult mai mici decât ceea ce anticipează chiar compania canadiană. Altfel spus, în nota de fundamentare a actului adiţional se vorbeşte de 2,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar rezervele probabile ar fi în realitate de aproximativ 7,6 miliarde de metri cubi. Dar aici nu sunt luate în considerare rezervele din perimetrele câştigate de România în urma procesului de la Haga, cu Ucraina, şi unde se pare că ar fi rezerve consistente de petrol. Deocamdată sunt, totuşi, estimări. Birrell spune că, înaintea deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, Ucraina a săpat sonde în perimetrul Pelican, care acum este concesionat Sterling, şi a găsit ţiţei, dar, în urma deciziei de la Haga, din luna februarie, care a acordat României un teritoriu de circa 10.000 kilometri pătraţi din platoul continental al Mării Negre, acea zonă a revenit României. Astfel, ţiţeiul găsit de Ucraina s-ar afla acum în teritoriul românesc, într-unul dintre cele două perimetre concesionate de Sterling.

Pe långă realitate
O altă naivitate, lansată de data aceasta de ministrul economiei, Adriean Videanu, este legată de faptul că Romgaz, companie de stat, ar putea să deruleze prospecţiuni petroliere pe aproximativ jumătate din suprafaţa zonei din platoul continental al Mării Negre, pe care România a obţinut-o în urma deciziei de la Haga. Nici mai mult, nici mai puţin, domnul Videanu spune că „voi cere ANRM să acorde Romgaz, în condiţiile legii, dreptul să facă prospecţiuni în zona rămasă liberă din teritoriul câştigat de România în urma deciziei de la Haga, ca să vedem ce rezerve de hidrocarburi avem acolo“. În primul rând, Romgaz ar trebui să dispună de milioanele de dolari necesare unei asemenea întreprinderi. În al doilea rând, preşedintele ANRM a mai retezat din avântul ministrului, recunoscând faptul că instituţia nu poate acorda direct companiei Romgaz dreptul de a explora în platoul continental. Pentru asta este nevoie de o licitaţie, căci aşa prevede legea. „Drepturile de explorare nu pot fi acordate prin încredinţare directă“, a spus preşedintele Gelu Mărăcineanu. Mai rămâne să afle acest lucru şi ministrul economiei.

Cine greşeşte plăteşte
Contractul dintre Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Sterling Resources ne demonstrează, tardiv, cât de buni negociatori putem fi. Aşa cum am fost, de altfel, şi în alte situaţii. Trebuie menţionat că acest contract presupune, aşa cum este şi normal, inclusiv clauze de reziliere. Numai că asta înseamnă ca una dintre părţi să nu-şi respecte angajamentele. În cazul Sterling, de pildă, aceasta poate pierde contractul doar dacă „sistează operaţiunile petroliere pe o perioadă mai mare de 60 de zile, fără acordul Agenţiei“ sau dacă „nu respectă prevederile studiilor tehnico-economice de exploatare“. Mai sunt şi alte clauze, între care amintim neîndeplinirea obligaţiilor asumate cu privire la termenul de începere a operaţiunilor petroliere sau faptul că Sterling Resources ar furniza cu bună ştiinţă către ANRM date şi informaţii false cu privire la operaţiunile petroliere. Încălcarea clauzelor de confidenţialitate prevăzute în acordul de concesiune sau neachitarea de către Sterling Resources a redevenţei petroliere datorate statului, în termen de 6 luni de la data scadentă, sunt alte motive de reziliere a contractului.  Sterling va avea însă grijă să nu se ajungă aici.

Redevenţe pentru ţiţei şi gaze
Redevenţa petrolieră se stabileşte ca o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase, pentru operaţiunile de exploatare a zăcămintelor după cum urmează:
- 3,5% pentru zăcămintele care produc ţiţei condensat sub 10.000 tone/ trimestru
- 5% pentru zăcămintele care produc între 10.000 şi 20.000 tone/trimestru
- 7% pentru zăcămintele care produc între 10.000 şi 50.000 tone/trimestru
- 13,5% pentru zăcămintele care produc peste 200.000 tone/trimestru.
În cazul gazelor naturale cotele de redevenţă sunt următoarele:
- 3,5% pentru zăcămintele care produc sub 10 milioane mc/trimestru
- 7,5% pentru zăcămintele care produc între 10 şi 50 milioane mc/trimestru
- 9% pentru zăcămintele care produc între 50 şi 100 milioane mc/trimestru
- 13% pentru zăcămintele care produc peste 200 milioane mc/trimestru.