Modificările fiscale aduse de acordul cu FMI sunt doar un preambul şi vor fi urmate de noi modificări ale Codului.
Se pot deduce în continuare costurile cu combustibilul? Se pare că da, însă numai dacă „există dificultăţi evidente de a găsi mijloace de transport şi un acord colectiv între angajator şi angajaţi“. De ce o firmă nu poate deduce TVA dacă achiziţionează o Dacie cu banii jos, în timp ce TVA la „cumpărarea“ unui Ferrari în leasing este deductibilă? Firmele nou-înfiinţate plătesc sau nu, aşa cum susţine ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea (foto), impozitul minim stabilit în funcţie de cifra de afaceri? Acestea sunt doar câteva dintre necunoscutele noului Cod Fiscal care va intra în vigoare de la 1 mai.
Varianta de lucru a Ministerului Finanţelor privind normele de aplicare clarifică o parte din aceste dileme, însă şi mai lămuritor va fi controlul agenţilor Fiscului, la discreţia cărora va rămâne interpretarea noii legislaţii.
Varianta de lucru a Ministerului Finanţelor
privind normele de aplicare
Controversa legată de oportunitatea introducerii impozitului minim şi mai ales a modului său de calcul (raportat la o cifră de afaceri înregistrată în an de boom economic - 2008 -, în timp ce economia României trece prin criză) nu este singurul element negativ adus de noul Cod Fiscal, adoptat, spune Executivul, la presiunile Fondului Monetar Internaţional (FMI). Numai că FMI poate solicita doar îndeplinirea unor obiective macro şi nu poate sugera metodele de atingere a acestora. România este un stat suveran, iar deciziile de adoptare a politicilor publice îi aparţin în totalitate. Potrivit unor surse guvernamentale, FMI chiar a primit cu scepticism noul impozit, susţinând că poate ar fi fost mai oportună introducerea unui impozit forfetar, şi nu a unuia minim, aplicat doar în anumite domenii de activitate, şi nu tuturor. De altfel, Guvernul avea nevoie de această scuză, pentru a motiva caracterul de urgenţă al actului normativ, după ce atât premierul Boc, cât şi ministrul Pogea anunţaseră că intenţionează să respecte prevederile legale potrivit cărora orice modificare la Codul Fiscal se face prin lege, „de regulă“ cu 6 luni înainte de intrarea în vigoare a noilor reglementări, iar aplicarea lor se va face de la 1 ianuarie anul următor (2010 în cazul de faţă).
Dar cum semnarea acordului cu FMI reprezintă o urgenţă, şi măsurile convenite cu acesta intră în aceeaşi categorie. De aceea ele au fost cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă, urmând ca celelalte măsuri fiscale pe care MFP are de gând să le adopte să facă obiectul unui alt act normativ de modificare a Codului Fiscal.
Deductibilităţile depind de transportul public
După cum recunoaşte chiar şi ministrul finanţelor, problema deductibilităţilor în noul act normativ este destul de neclară. În ceea ce priveşte cheltuielile deductibile de la impozitul pe venit se precizează că în această categorie intră „cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, exclusiv cele privind combustibilul, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii“. În plus, deşi cheltuielile privind combustibilul pentru autovehiculele destinate exclusiv transportului rutier de persoane au fost declarate nedeductibile în perioada 1 mai 2009-31 decembrie 2010, au fost acceptate ca excepţii cheltuielile cu combustibilul la vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată (inclusiv taxi), pentru închirierea către alte persoane (inclusiv în cazul şcolilor de şoferi), dar şi la vehiculele utilizate exclusiv pentru câteva domenii. Acestea sunt: activităţile de intervenţie, reparaţii, pază şi protecţie, curierat, vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă. Cel mai important paragraf se referă la deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul în ceea ce priveşte transportul de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii. Potrivit normelor de aplicare, „vehiculele destinate exclusiv pentru transportul personalului la şi de la locul de desfăşurare a activităţii reprezintă vehiculele utilizate de angajator pentru transportul angajaţilor la şi de la reşedinţa acestora/locul convenit de comun acord la sediul angajatorului, sau la şi de la sediul angajatorului la locul în care se desfăşoară efectiv activitatea, sau la şi de la reşedinţa angajaţilor/locul convenit de comun acord la locul de desfăşurare a activităţii, atunci când există dificultăţi evidente de a găsi mijloace de transport şi există un acord colectiv între angajator şi angajaţi prin care angajatorul se obligă să asigure gratuit acest transport“.
La prima vedere, cel puţin, nu s-a schimbat nimic, cheltuielile cu combustibilul rămânând deductibile în totalitate, ca şi până în prezent. Numai că formularea lapidară referitoare la „dificultăţile evidente de a găsi mijloace de transport“ lasă foarte multe puteri arbitrare agenţilor Fiscului. Evidente pentru cine? Pentru ANAF, desigur! Şi care ar fi dificultăţile? Lipsa de regularitate cu care circulă mijloacele de transport în comun poate fi catalogată drept dificultate evidentă? În cazul angajaţilor care fac naveta, întârzierile (de ore bune iarna) cu care ne-a obişnuit CFR-ul pot intra sau nu în această categorie?
În ceea ce priveşte vehiculele destinate exclusiv utilizării de către agenţii de vânzări, acestea reprezintă, potrivit normelor, „vehiculele utilizate în cadrul activităţii unei persoane impozabile, de către angajaţii acesteia care se ocupă în principal cu prospectarea pieţei, desfăşurarea activităţii de merchandising, negocierea condiţiilor de vânzare, derularea vânzării bunurilor, asigurarea de servicii post-vânzare şi monitorizarea clienţilor“. Totuşi, se limitează deductibilitatea taxei la cel mult un singur vehicul utilizat de un agent de vânzări, iar în această categorie intră şi vehiculele de test-drive utilizate de dealerii auto.
Venituri reduse la buget
Dacă însă agenţii Fiscului vor decide să interpreteze drastic această prevedere, ea devine una discriminatorie, ca urmare a enunţării exclusiviste a domeniilor la care se acceptă deductibilitatea, de natură să avantajeze anumite activităţi economice în detrimentul altora. Pentru că nu numai activităţile enumerate în text se bazează pe o mobilitate în spaţiu a personalului. În plus, un calcul simplu ne demonstrează că statul ar putea încasa mai puţini bani decât ar fi făcut-o dacă nu ar fi introdus noile măsuri. În luna martie preşedintele Petrom, Mariana Gheorghe, estima o scădere a cererii de combustibili în ceea ce priveşte parcul auto al firmelor de 15-20%, cauzată de criza financiară. „La cât de repede evoluează lucrurile, peste o lună putem să avem alte estimări“, afirma oficialul Petrom. La criza financiară s-ar putea adăuga şi noile prevederi ale Codului Fiscal, dacă MFP decide să fie „mai catolic decât papa“. Să presupunem că, drept urmare a eliminării deductibilităţilor, în funcţie de elasticitatea cererii şi de cash-flow-ul firmelor aflat în evidentă suferinţă, consumul companiilor se reduce cu 25%. Astfel, statul ar încasa suplimentar un impozit de 16% pe valoarea consumului redus cu 25% (care nu mai e deductibil), adică 12% din consumul iniţial neredus ca urmare a intrării în vigoare a noilor prevederi. În schimb, MFP va pierde taxele şi impozitele indirecte colectate pe preţul celor 25 de procente de combustibili ce nu se vor mai consuma. Iar cum în preţul unui litru de combustibil taxele indirecte reprezintă mai mult de jumătate, rezultă că statul va încasa accize şi TVA mai puţin cu 12,5% din valoarea totală a consumului iniţial care ar fi fost înregistrat dacă noile măsuri nu ar fi intrat în vigoare. Rezultă o pierdere la buget de 0,5% din valoarea totală a combustibilului pe care companiile l-ar fi consumat cu parcul de maşini. La acestea se adaugă şi pierderile de productivitate ale companiilor, cauzate de creşterea costurilor cu factorii de producţie (combustibilul), care se vor vedea în încasările din impozitul pe profit, ca şi probabilele reduceri ale producţiei, ce se pot finaliza şi cu disponibilizări marginale. Iar acestea se vor vedea în încasările la CAS şi impozit pe venit.
Ferrari în leasing sau Dacie cu banii jos?
O altă măsură discutabilă este privitoare la nedeductibilitatea TVA în cazul maşinilor cumpărate cu cash, şi nu în leasing. Prin această măsură sunt evident avantajate firmele de leasing. Se poate ajunge la situaţia paradoxală prin care „cumpărarea“ unui Ferrari pe firmă în leasing să beneficieze de deductibilitatea TVA, iar la achiziţionarea unei Dacii cu banii jos o companie să fie nevoită să plătească TVA. Acest lucru va face ca achiziţionarea prin plată integrală a unei maşini să fie evitată, iar efectele fiscale ale actului normativ să fie nule. Singurul efect va fi cel de distorsionare a pieţei, fiind cumpărate de acum înainte numai maşini în leasing. În plus, ce se va întâmpla cu TVA la maşinile cumpărate în leasing de o firmă şi vândute către altă fimă pe o sumă de bani, plus preluarea de către aceasta a leasingului? Cum maşina rămâne proprietatea firmei de leasing, logic ar fi ca TVA să fie deductibilă. Însă va fi ea şi pentru suma cash plătită primei firme sau numai la ratele de leasing? Dacă normele de aplicare decid că în cazul sumei cash plătite nu va fi deductibilă, probabil că se va opta pentru un contract de închiriere, unde deductibilitatea se aplică oricum.
Firmele noi scapă de impozitul minim
O veste bună este aceea că firmele nou-înfiinţate, cu excepţia celor din sectorul bancar, nu vor fi obligate să plătească impozitul minim. Dacă în primul an de activitate înregistrează pierderi nu vor achita nimic statului. Dacă, în schimb, înregistrează profit, plătesc 16%. Firmele din sectorul bancar nou-înfiinţate însă vor efectua plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul impozitului minim anual, impozitul fiind cel aferent primei tranşe de venituri totale, recalculat în mod corespunzător pentru perioada impozabilă respectivă. Pentru ambele categorii, începând cu 2010, vor fi luate în calcul veniturile totale realizate în anul precedent.
Soluţia inactivităţii temporare
Impozitul minim nu se va aplica nici societăţilor în inactivitate temporară înscrise în Registrul Comerţului. În situaţia în care contribuabilii intră în inactivitate temporară în cursul anului, impozitul minim se aplică pentru perioada cuprinsă între începutul anului şi data când societatea înregistrează la Oficiul Registrului Comerţului cererea de intrare în inactivitate. Dacă perioada de inactivitate temporară încetează în cursul anului, contribuabilii vor plăti impozitul minim de la data încetării inactivităţii temporare, corespunzător cu perioada din an rămasă până la 31 decembrie. De asemenea, nu intră sub incidenţa impozitului minim societăţile care la data de 1 mai 2009 se aflau în inactivitate temporară şi aceasta încetează în cursul anului 2009, pentru perioada aferentă de la încetarea inactivităţii până la 31.12.2009.
Contribuabilii care se înfiinţează în cursul anului ca urmare a operaţiunilor de reorganizare (fuziune, divizare etc.) aplică impozitul minim de la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului. În cazul în care contribuabilii se înfiinţează prin fuziunea a două sau mai multe societăţi, pentru determinarea impozitului minim datorat, veniturile totale anuale sunt veniturile însumate ale societăţilor participante, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent. În cazul în care contribuabilii se înfiinţează prin divizarea unei societăţi, pentru determinarea impozitului minim datorat, veniturile totale anuale se determină proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate de persoana juridică cedentă, conform proiectului întocmit potrivit legii, care stabileşte şi criteriul de repartiţie a activelor şi pasivelor transferate.
