Un candidat însingurat

Un căpitan părăseşte ultimul vaporul în cazul unui naufragiu. Cât eroism în acest gest de uitare de sine... Am în minte imaginea aceea în care bărbatul, înveşmântat în uniforma impecabilă, salută în timp ce se scufundă odată cu nava. Brevetul de căpitan vine de fapt la pachet cu obligaţia sacrificiului de sine, a protejării subalternilor şi a pasagerilor, când e cazul. Realitatea e, desigur, mult mai pragmatică. Nimeni nu se apucă de meseria asta cu gândul la sacrificiu, ci la avantaje. O asemenea funcţie de conducere aduce, în cele mai multe cazuri, beneficii enorme, respect şi, doar în situaţii excepţionale, moartea! Însă şi asta vine cu un avantaj, pentru că sacrificiul eroic e menit să asigure veşnica pomenire în termeni elogioşi. Niciun căpitan nu este însă pregătit pentru momentul în care ar fi el însuşi abandonat de subalterni, când ei ar fi cei care decid că barca se scufundă şi l-ar lăsa pe ofiţerul adulat până ieri să piară în valuri. Ce umilinţă teribilă pentru cel care e zeu pe propria punte! Să ne închipuim că azi căpitanul trăieşte un astfel de moment. Şi nu mă pot opri să-mi amintesc istoria din urmă cu aproape 5 ani, când un alt zeu îi lăsa locul de căpitan după un moment similar. Atunci primeam, exact ca puii de pasăre înghesuiţi în cuib, toate informaţiile negative şi delaţiunile posibile, stenogramele şi zvonurile de corupţie pe care le puteau „emana“ tocmai cei care nu de mult fuseseră apropiaţii şefului. Şi a urmat o predare de ştafetă către un alt căpitan care părea să fie şi, de fapt, chiar a fost un timp îndelungat intangibil. Iată că azi trăieşte acelaşi scenariu al informaţiilor care par să-i alunece printre degete, al încolţirii pe care nu o poate controla. Cineva îmi spunea că scenariul e clar. Că aşa ceva nu se întâmplă decât atunci când marile puteri ale lumii, cei care decid, consiliul înţelepţilor - spuneţi-le cum vreţi -, au decis că omul nu mai e bun pentru funcţia lui. Şi mai interesante sunt informaţiile că omul în cauză este de fiecare dată avertizat de ce va urma. Abia apoi se şi întâmpla. Pare-se că în ambele cazuri căpitanii au ştiut ce-i aşteaptă, dar nu puteau să evite pentru că valul îi împingea către o nouă competiţie electorală. Gheţarul eşecului nu putea fi evitat, dar nici să fugă de pe navă nu aveau cum pentru că… e obligatoriu să plece ultimii. Soarta actualului vapor electoral nu este încă pecetluită, dar nu este exclus să asistăm la Titanicul unui singur om. De data asta însă, un naufragiu lipsit de dramatism...