În ziua de 18 mai, castelul Bran va fi predat arhiducelui Dominic de Habsburg de autorităţile române. Până la acea dată, în programul de vizitare al castelului vor fi introduse, potrivit unui comunicat al ANAT, 2 zile de pauză, luni şi marţi, iar în restul săptămânii programul va fi micşorat astfel: miercuri - vineri 12.00-16.00, iar sâmbăta şi duminica 9.00-16.00.
În prezent, mobilierul se mută în clădirea Vămii Bran, pentru ca imobilul să poată fi restituit. După 18 mai, ar urma ca mobilierul şi obiectele de patrimoniu să poată fi admirate în clădirea Vămii Medievale Bran.
ANAT afirmă că a înregistrat deja proteste de la unii touroperatori de peste hotare, care vor, din acest motiv, să anuleze contractele de turism cu destinaţia România. ANAT face apel la Ministerul Turismului pentru ca acest obiectiv să fie salvat şi redat circuitului turistic.
Ministrul Turismului, Elena Udrea s-a întâlnit în luna ianuarie cu arhiducele Dominic Habsburg şi familia sa, anunţând la acel moment că a ajuns la o înţelegere cu proprietarii Castelului Bran, familia de Habsburg, în ceea ce priveşte promovarea Castelului Bran ca obiectiv turistic, fără să precizeze ce prevede concret această negociere.
Istoria recentă a Castelului Bran, cunoscut şi promovat drept Castelul Dracula, considerat cel mai important obiectiv turistic din România, se bazează pe o restituire în urma unui proces de revendicare, sentinţa definitivă din 2006 conferind arhiducelui de Habsburg dreptul de proprietate asupra complexului Bran: castelul, Casa de ceai Regina Maria, Casa principesei Ileana, Casa administratorului, Tabernaculul Inima Reginei Maria şi un teren aferent acestuia, de peste 7.500 mp, parcul castelului, de 28.000 mp, cele două lacuri din parcul castelului, cu o suprafaţa totală de 1.400 mp, şi drumul de acces, de 1.650 mp.
Dominic de Habsburg a făcut la scurt timp după aflarea sentinţei o ofertă de vânzare a Castelului Bran, în valoare de 60 de milioane euro, Consiliului Judeţean Braşov. Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Cancescu, a anunţat, în acel moment, că vrea să cumpere Castelul Bran de la Dominic de Habsburg, în acest sens urmând să acceseze un împrumut de tip leasing pe o perioadă de zece ani la o bancă austriacă, în vederea acoperirii sumei de 60 de milioane de euro cerută de proprietar. Ministerul Culturii şi Cultelor, condus la acel moment de Adrian Iorgulescu, a considerat suma foarte mare şi a preferat să semneze un acord de administrare a castelului cu Dominic de Habsburg, pe o durată de 3 ani. În paralel, noul proprietar a retras prima ofertă, a vehiculat o nouă valoare, 140 de milioane de euro, şi a anunţat că a angajat firma americană Baytree Capital Associates, pentru elaborarea unui plan strategic de dezvoltare a Castelului Bran.
Însă, peste toate, statul român a trebuit să plătească, pentru toţi aceşti trei ani, o chirie de 81.928 lei pe lună. Suma a fost iniţial redusă printr-o hotărâre de guvern, dar procesul intentat de avocaţii ducelui de Habsburg a readus chiria la valoarea iniţială. Acum mai sunt de plătit diferenţele din 2007 şi până astăzi, plus despăgubiri.