Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a reusit să vândă nicio mină din domeniul mineralelor neenergetice, în condiţiile în care cererea de metale neferoase a triplat preţul acestora, iar interesul investitorilor pentru activitatea de extracţie era mare. Acum, când preţul este în cădere liberă, Ministerul Economiei se gândeste să redeschidă unele exploatări miniere care au fost închise tocmai pentru că nu erau rentabile. Sectorul minier din România a înghiţit de la stat, înainte de restructurare, peste 7 miliarde de dolari, fără a se reusi rentabilizarea exploatărilor din sectorul metalelor feroase si neferoase. O repunere în funcţiune a acestor mine ar aduce statului pierderi imense, cu atât mai mult cu cât orice subvenţie este interzisă de Uniunea Europeană.
Înainte de a lua o decizie clară în privinţa exploatărilor mineralelor neenergetice, Guvernul trebuie să găsească o soluţie urgentă pentru salvarea Companiei Naţionale a Huilei, care are datorii de aproape trei miliarde de euro, această societate fiind cel mai mare datornic la bugetul statului. Stergerea datoriilor nu este posibilă fără acceptul Uniunii Europene, huila fiind singurul tip de cărbune energetic ce mai poate fi subvenţionat până la sfârsitul anului viitor. La exploatările de metale neferoase, subvenţiile au fost eliminate încă din 2007, motiv pentru care majoritatea acestor exploatări din România si-au încetat activitatea. Paradoxal, în perioada în care minele din România produceau pe pierdere, preţul aluminiului, cuprului, zincului sau nichelului s-a dublat sau chiar triplat la Bursa de Metale din Londra. Lucrurile s-au inversat odată cu declansarea crizei economice, dovadă că mari producători (inclusiv Alro Slatina) au anunţat reduceri semnificative ale capacităţilor de producţie. Pe acest fond, Ministerul Economiei îsi pune problema redeschiderii unor exploatări miniere care nu au fost nici măcar retehnologizate. Până la închiderea lor, cu tot cu subvenţiile acordate de la stat, respectivele exploatări aveau cheltuieli la producţia marfă de aproape trei ori mai mari decât valoarea acesteia. Cu ce s-ar putea schimba situaţia acum?

S-au închis de la sine
„Pierderile companiilor miniere din sectorul minereului metalifer sunt o consecinţă directă a lipsei de restructurare a acestui sector”, ne declara anul trecut directorul Direcţiei generale pentru resurse minerale din Ministerul Economiei, Mihai Sorin Găman. S-au restructurat între timp aceste companii? Nicidecum, majoritatea s-au închis, pentru că nu mai primeau subvenţii si nu erau rentabile. Trecerea companiilor miniere de la Ministerul Economiei la AVAS a blocat si mai mult restructurarea acestora, precum si privatizarea, care nu a mai avut loc, căci între timp preţul metalelor a scăzut. În domeniul minereurilor metalifere acţionează în momentul de faţă două companii naţionale (Minvest Deva si Remin Baia Mare) si patru societăţi comerciale (Moldomin Moldova Nouă, Cuprumin Abrud, Băiţa Stei si Min Bucovina Vatra Dornei). Niciuna nu a rezistat condiţiilor de piaţă. În sectorul de minereuri există în prezent 18 mine, 7 cariere si 13 uzine de preparare, absolut toate funcţionând pe o tehnologie demult depăsită. Producţia de plumb în concentrate s-a redus de la 38,2 mii tone în anul 1989 la 10,3 mii tone în 2005 si la doar 6,5 în 2007. Aceeasi evoluţie au avut-o si zincul, si cuprul în concentrate, care s-au redus de la 55,3 mii tone si 47,5 mii tone în 1989 la 8,8 mii tone, respectiv 12,4 mii tone în 2006. În paralel, singura metodă de restructurare, neînsoţită însă de programe de reconversie, a fost disponibilizarea minerilor si abia în ultima perioadă închiderea unor mine.

Pe ce ne bazăm
Ideea de a redeschide exploatări miniere, altele decât cele de cărbune, poate avea totusi si motivaţii întemeiate. Însă doar cu condiţia ca cineva să investească în aceste exploatări pentru a le face rentabile. Statul a demonstrat că nu poate face acest lucru. Să revenim la motive însă. Uniunea Europeană importă anual peste 200 de milioane de tone de minereuri metalice, efortul financiar depăsind suma de 11 miliarde de euro. Tările Uniunii Europene nu-si pot asigura mai mult de 30 de milioane de tone de minereuri metalice, respectiv 15% din nivelul importurilor. Pe fondul închiderii a tot mai multe exploatări miniere si al epuizării resurselor, dependenţa de importuri ar urma să crească spectaculos odată cu depăsirea crizei economico-financiare mondiale. România nu stă deloc rău la capitolul resurse, dezavantajul mare fiind legat de slaba concentrare a minereului si de costurile ridicate de extracţie. Rezervele de resurse minerale neexploatate ale României se ridică la nivelul de 20 de miliarde de tone, aici fiind incluse atât minereurile feroase si neferoase, cât si sarea, nisipurile, pietrisurile sau rocile ornamentale. Cu alte cuvinte, dacă ar fi exploatate în condiţii de eficienţă si dacă ar dispune de tehnologii avansate în domeniu, ţara noastră ar putea produce anual în jur de 20 de milioane de tone de minereuri, ceea ce ar acoperi circa 15% din necesarul Uniunii Europene. De rezerve importante în Comunitatea Europeană dispun si Spania sau Olanda. Asa cum spuneam însă, la preţurile actuale de pe piaţa internaţională, chiar si exploatările rentabile din Europa au de suferit. Or, noi tocmai acum ne-am găsit să relansăm producţia!?

CNH Petrosani are prioritate
Primele măsuri anti-criză pe care intenţionează să le ia actualul guvern includ si sectorul minier, deocamdată producţia de huilă, pentru că aceasta este într-o situaţie dificilă. Mai mult, peste un an, când dispar subvenţiile, minele din Valea Jiului ar putea fi închise, după modelul celor din sectoarele feroase si neferoase. Ulterior ar putea fi închise si termocentralele de la Mintia si Paroseni, care utilizează huila din Valea Jiului. Asadar, guvernul Boc îsi propune să rezolve problema datoriilor Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petrosani, după care să investească bani pentru eficientizare. Ministerul Economiei are în vedere accesarea unui credit de 90 de milioane de euro pentru retehnologizare în perioada 2009-2010 (35 de milioane de euro pentru 2009 si 55 de milioane de euro pentru 2010), sau demararea de programe si proiecte în parteneriat public-privat pentru CNH Petrosani. Acţiunea ar urma să fie corelată cu notificarea ajutorului de stat pentru stergerea de datorii si reorganizarea CNH. Un alt împrumut extern, de aproape 200 de milioane de euro, ar urma să fie accesat în perioada 2009-2012, urmând a fi folosit pentru programul de închidere a minelor cu grad mare de risc de poluare si pentru ecologizarea minelor închise deja. Se intenţionează ca împrumutul să fie contractat chiar din acest an, în situaţia în care el se ridică la 40 de milioane de euro, iar 60 de milioane de euro ar reprezenta creditul din 2010. Ultimele două transe ar urma să fie atrase în 2011 si 2012. Demersurile pentru obţinerea acestor împrumuturi urmează a fi făcute până în luna iunie. În plus, Ministerul Economiei doreste accesarea unui credit de 100 de milioane de euro în perioada 2010-2011, pentru regenerarea socio-economică a zonelor afectate de închiderea minelor.

Mai bine cu prelucrarea
Metalurgia neferoasă din România nu a avut aceeasi evoluţie ca extracţia de minereuri, chiar dacă acum resimte efectele crizei. Putem produce de la aluminiu primar până la cupru, zinc, plumb si produse prelucrate, asigurându-ne circa 90% din necesarul de metale si aliaje neferoase. În sector funcţionează peste 100 de operatori economici, din care trei combinate metalurgice, sapte întreprinderi medii si peste 90 de întreprinderi mici si mijlocii. Cât priveste balanţa comercială a sectorului, trebuie spus că, din cauza preţurilor ridicate de pe piaţa mondială, aceasta a fost în ultimii ani excedentară, situându-se între 300 si 500 de milioane de dolari/an, în ciuda faptului că o mare parte a materiilor prime sunt importate. Astfel, bauxita necesară producerii aluminiului este cumpărată integral din import, la concentrate de minereuri neferoase, producţia internă acoperea doar 10-15%, restul fiind import. Utilităţile, respectiv energia electrică si gazele naturale, sunt asigurate integral din ţară, preţul încă scăzut al acestora fiind un mare avantaj pentru industria de prelucrare. Pe piaţa externă se vinde circa 30-40% din producţia de aluminiu, 35-45% din producţia de cupru si 60-70% din producţia de plumb.