Curtea Constituţională pare cea mai activă instituţie a statului la acest început de an. Ordonanţa privind interzicerea cumulării pensiei cu salariul a fost declarată deja pe drept neconstituţională. E adevărat că rapiditatea cu care s-a judecat constituţionalitatea legii se poate pune si pe seama faptului că patru din judecătorii Curţii, ca si contestatarul, Avocatul Poporului, erau vizaţi de această lege. Numai că si Legea 184/2008 a guvernului Tăriceanu sau Ordonanţa de Urgenţă 238/2008 dată de guvernul Boc prin care s-au „flexibilizat” procedurile de expropriere intră în aceeasi categorie, desi n-au ajuns încă la CC. Tot ce se poate spera e ca unul dintre judecătorii Curţii sau Avocatul Poporului să fie expropriat!

Guvernul Boc si-a luat rolul în serios si a pornit o veritabilă revoluţie legislativă. În penultima zi a anului trecut a dat o veste bună contribuabililor avizi după autostrăzi. „Am facilitat procedura prin care se expertizează terenul, se consemnează banii în cont, urmând ca buldozerul să poată lucra. Si am flexibilizat procedura de soluţionare a contestaţiilor de achiziţie publică în domeniul contractelor care vizează autostrăzile, tocmai pentru a nu pierde luni si ani în sir cu proceduri greoaie“, a anunţat noul premier. Toate bune si frumoase, dacă ordonanţa de urgenţă ar fi si legală. Unul dintre articolele acesteia prevede că „atât procedura de expropriere, cât si lucrările de utilitate publică privind drumurile care fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existenţa unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat”. Numai că, potrivit Constituţiei României, acest text n-avea ce căuta într-o ordonanţă de urgenţă. Pe de o parte, potrivit articolului 44 al Legii fundamentale, „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă si prealabilă despăgubire”. Despre ce dreaptă si prealabilă despăgubire putem vorbi în cazul în care statul nici măcar nu asteaptă să vadă pe cine despăgubeste?! Pe de altă parte, chiar dacă această prevedere ar fi considerată constituţională, modul în care a fost adoptată, prin ordonanţă de urgenţă, nu poate fi. Pentru că articolul 115, punctul 6 prevede expres că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile si îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale si nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. Este evident că prevederea sus amintită vizează atât drepturile constituţionale (dreptul de proprietate), cât si „măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. Pentru a introduce noile prevederi, Boc ar fi trebuit să apeleze la un proiect de lege. În plus, articolul 52 din Constituţie arată că „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei”.


Garantat 10%
Cum aţi reacţiona dacă într-o zi aţi fi înstiinţat că sunteţi obligat să permiteţi  accesul pe proprietatea dumneavoastră al unor topografi? În plus, la întrebarea dumneavoastră referitoare la motivele pentru care se fac aceste măsurători vi se răspunde că tocmai aţi fost expropriat. Probabil aţi protesta sau în cel mai bun caz aţi încerca să negociaţi un preţ pentru proprietatea dumneavoastră. Numai că nu veţi avea cu cine pentru că, potrivit noilor legi menite a „flexibiliza” procedurile de expropriere, nu veţi avea cu cine vorbi. Chiar si în cazul în care veţi refuza să semnaţi orice act sau să solicitaţi „justa” despăgubire, veţi primi în contul dumneavoastră banii pe care un evaluator agreat de expropriator si o comisie numită de acesta îi consideră necesari, după care proprietatea dumneavoastră va deveni a statului. Asta chiar dacă aţi contestat statutul de utilitate publică al lucrărilor invocate în vederea exproprierii sau nu consideraţi justă despăgubirea.

Costurile noastre, beneficiile lor
Legislaţia exproprierilor a suferit modificări considerabile de-a lungul timpului. Dacă iniţial, cum era si firesc, statul avea mai multe obligaţii si mai puţine drepturi, în prezent el are mai multe drepturi si foarte puţine obligaţii. Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, aflată încă în vigoare, încerca să fie echitabilă. Declararea utilităţii publice se făcea numai după efectuarea unei cercetări prealabile, de către comisii numite de Guvern, iar pentru lucrările de interes local - de către comisii numite de delegaţia permanentă a Consiliului Judeţean sau de primarul general al municipiului Bucuresti. În plus, cercetarea prealabilă stabilea dacă există elemente care să justifice interesul naţional sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care susţin necesitatea lucrărilor si nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere. Cu alte cuvinte, o astfel de comisie ar trebui să cântărească costurile totale (impuse celor expropriaţi, costurile administrative, cele cu materialele si serviciile necesare respectivei lucrări de utilitate publică) si beneficiile aduse cetăţenilor. În plus, trebuiau analizate costurile de oportunitate, adică prezentate mai multe proiecte alternative si ales, dacă era cazul, cel mai eficient din punct de vedere al raportului cost-beneficiu. Precum prevede expres si legea, era obligatorie analizarea posibilităţii ca respectivele proiecte să fie realizate fără a se apela la expropriere. Evident că nicio comisie formată din experţi guvernamentali nu a făcut acest lucru.

Legea exproprierii - mai corectă
Însă cele mai importante prevederi ale legii din 1994 se referă la stabilirea „justei si prealabilei” despăgubiri si la data transferului din proprietatea privată în cea a statului. Cu privire la propunerile de expropriere, proprietarii pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării de expropriere. Întâmpinările vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de o comisie constituită prin Hotărâre a Guvernului pentru lucrările de interes naţional sau prin decizia delegaţiei permanente a Consiliului Judeţean si va fi alcătuită din 3 specialisti din domeniul de activitate în care se realizează lucrarea de utilitate publică, 3 proprietari de imobile din municipiul, orasul sau comuna în care sunt situate imobilele propuse pentru expropriere, alesi prin tragere la sorţi dintr-o listă de minimum 25 de proprietari, precum si primarul localităţii. Nu pot face parte din comisie proprietarii imobilelor care sunt în cauză, rudele si afinii lor până la gradul al patrulea inclusiv, persoanele care deţin funcţii în administraţia publică locală sau centrală si care au interes în executarea lucrărilor si nici membrii comisiei care au declarat utilitatea publică. Motivul - pentru a se respecta imparţialitatea si noţiunea de „justă despăgubire.” În plus, comisia respectivă poate respinge punctul de vedere al expropriatorului – statul -, acesta având posibilitatea să revină cu noi propuneri, cu refacerea planurilor. În cazul în care si noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum si proprietarii pot contesta hotărârea comisiei. De asemenea, soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere. Atunci când părţile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu si asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială si va stabili despăgubirea. În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală. Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator si un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum si instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obisnuit, imobilele de acelasi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum si de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare si dovezile prezentate de acestia. În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.
Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator si nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Foarte important este faptul că, potrivit Legii 33/1994, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligaţiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite. Cu alte cuvinte, numai după ce statul si-a îndeplinit toate obligaţiile si după ce tribunalul s-a pronunţat - garantând justeţea despăgubirii - imobilul trece în proprietate publică.

Exproprierea - o afacere
Până în prezent, din diferite motive, exproprierile nu au nemulţumit foarte mult proprietarii de drept. În special ca urmare a faptului că majoritatea terenurilor expropriate au fost deţinute de clienţi politici ce cunosteau traseul viitoarelor lucrări de utilitate publică si au cumpărat terenul la preţuri mici, pentru a fi expropriaţi la preţuri mai bune. Si evoluţia pieţei imobiliare a dat o mână de ajutor, preţurile la imobile aflându-se până acum într-o ascensiune considerabilă. Numai că în acest an preţurile au scăzut cu minimum o treime. Iar dacă anul trecut un investitor a achiziţionat o proprietate, anul acesta statul, dacă va plăti preţul pieţei, îl va despăgubi cu o valoare de 2/3 din preţul plătit de el anul trecut. Foarte probabil, statul va avea mai multe greutăţi cu cei expropriaţi decât până în prezent. Dacă mai au drepturi!


Statul expropriază când vrea muschii lui
Numai că între timp, desi Legea 33/1994 este în vigoare, statul a mai adoptat două acte normative care se referă explicit la lucrările de utilitate publică vizând autostrăzile si drumurile naţionale si locale. Nu numai construirea lor, ci si repararea sau extinderea acestora. Potrivit Legii 198/2004, în cazul autostrăzilor si drumurilor nu mai e nevoie de nicio comisie care să verifice caracterul de utilitate publică, el este dictat de lege. Singura obligaţie a Companiei Naţionale de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România (CNADNR), ca unic expropriator în astfel de cazuri, este să întocmească o documentaţie tehnico-economică, care să cuprindă date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism, planuri cu amplasamentul lucrării, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate în evaluare. Nicio vorbă despre vreun calcul cost-beneficiu! În plus, data transferului nu mai depinde de hotărârea judecătorească, ci numai de data efectuării plăţii despăgubirilor sau a consemnării acesteia, stabilite nu de un judecător, ci de o comisie numită de expropriator si de un evaluator numit tot de acesta: Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului si în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi. Legea 184, dată în ultima lună de mandat de guvernul Tăriceanu, în decembrie 2008, vine să întărească prevederile celei din 2004 si extinde dreptul de transfer de la CNADNR si la autorităţile locale, care pot expropria si ele după voie. În plus, prevede legea, „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoresti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”. În cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cererea si/sau documentele doveditoare, expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor si le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului. Cu alte cuvinte, statul (prin cei interesaţi) decide pe cine expropriază, cu ce sume, deschide si conturi în numele acestora, chiar dacă nu are acordul lor, si se face stăpân pe o proprietate. Nu lasă loc niciunei negocieri! În plus, noile legi vorbesc numai despre obligaţiile proprietarilor: de a permite accesul topografilor, evaluatorilor, de a prezenta documente care să ateste caracterul de proprietar etc. Statul nu mai are nicio obligaţie, nici măcar cea constituţională de a despăgubi „just” un expropriat. Deschiderea contului în numele expropriatului (cu ce drept?!), în care să fie vărsată despăgubirea, chiar si împotriva voinţei acestuia, este artificiul prin care statul consideră că îndeplineste cerinţa constituţională de despăgubire prealabilă. Numai că orice Curte Constituţională, chiar si formată din judecători care nu au fost expropriaţi, ar cataloga această modalitate de despăgubire, prin care o parte stabileste cu cât, cum si în ce moment despăgubeste fără a încerca măcar să obţină acordul celeilalte, „injustă” si deci neconstituţională. Asta chiar dacă expropriatul are dreptul să se adreseze justiţiei, potrivit vechii legi din 1994, însă numai după ce a încetat să fie proprietar! Si asta pentru că articolul 44, punctul 6, al Legii fundamentale a statului nu lasă loc de interpretări: „despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie”.

Transfer sau naţionalizare?
În realitate, statului nici măcar noile prevederi nu-i sunt suficiente. În cazul lucrărilor la centura municipiului Cluj-Napoca, autorităţile au intrat de doi ani cu buldozerele pe terenurile unor ţărani din satul Gheorgheni, desi acestia nu si-au primit despăgubirile. Omenii se plâng că muncitorii le-au distrus recoltele si le-au folosit pământul fără a vedea vreun ban. Situaţii asemănătoare se înregistrează si în Ilfov si, probabil, în întreaga ţară. Oficialii susţin că este vorba doar de situaţii izolate si că în mare parte oamenii au fost despăgubiţi. Numai că ei nu aveau niciun drept să intre cu buldozerele pe terenurile ţăranilor, nici măcar după prevederile neconstituţionale ale Legii 198/2004 sau 184/2008, care leagă data transferului de cea a plăţii despăgubirilor. Statul s-a făcut proprietar pe un teren fără a plăti vreun ban.

Utilitate publică să fie, dar s-o stim si noi!
Din nefericire, desi Constituţia prevede că proprietatea privată este ocrotită, noţiunea de utilitate publică ce diluează protejarea acesteia este stabilită potrivit legii. Iar legea (33/1994) este foarte permisivă cu această noţiune. „Sunt de utilitate publică lucrările privind: prospecţiunile si explorările geologice; extracţia si prelucrarea substanţelor minerale utile; instalaţii pentru producerea energiei electrice; căile de comunicaţii, deschiderea, alinierea si lărgirea străzilor; sistemele de alimentare cu energie electrică, telecomunicaţii, gaze, termoficare, apă, canalizare; instalaţii pentru protecţia mediului; îndiguiri si regularizări de râuri, lacuri de acumulare pentru surse de apă si atenuarea viiturilor; derivaţii de debite pentru alimentări cu apă si pentru devierea viiturilor; staţii hidrometeorologice, seismice si sisteme de avertizare si prevenire a fenomenelor naturale periculoase si de alarmare a populaţiei, sisteme de irigaţii si desecări; lucrări de combatere a eroziunii de adâncime; clădirile si terenurile necesare construcţiilor de locuinţe sociale si altor obiective sociale de învăţământ, sănătate, cultură, sport, protecţie si asistenţă socială, precum si de administraţie publică si pentru autorităţile judecătoresti; salvarea, protejarea si punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice, precum si a parcurilor naţionale, rezervaţiilor naturale si a monumentelor naturii; prevenirea si înlăturarea urmărilor dezastrelor naturale - cutremure, inundaţii, alunecări de terenuri; apărarea ţării, ordinea publică si siguranţa naţională”. Precum se vede, numai lipsa de imaginaţie a iniţiatorilor unui proiect îi va putea împiedica să-l declare de utilitate publică. Dacă se doreste, orice poate fi expropriat invocându-se larga noţiune de utilitate publică.

 Exproprieri pentru „reducerea costurilor“
Noile prevederi legale lasă o mare marjă de manevră statului, deschizând calea unor abuzuri ce desfiinţează practic noţiunea de proprietate privată. Interesantă este situaţia prezentată si de presă din comuna Tauteu, judeţul Bihor, unde 200 de proprietari au fost practic „expropriaţi”, fără a-si încasa banii cuveniţi mai bine de un an. Terenurile vizate nici măcar nu se aflau pe traseul autostrăzii Transilvania, ci fuseseră analizate si expertizate geologic, constatându-se că acestea prezintă o sursă de materii prime pentru materialele de construcţie necesare autostrăzii. Iar Legea 33/ 1994 prevede clar desfăsurarea unei cercetări prealabile care să stabilească faptul că respectivele proiecte „nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere”. Deci, pentru a putea trece la exproprieri, statul ar fi trebuit să demonstreze că nu putea achiziţiona respectivele materii prime de pe piaţa liberă, situaţie mai mult decât absurdă. Evident că CNADNR nu a dat doi bani pe lege si a trecut la exproprieri, invocând „reducerea costurilor”. După ce a amânat plata despăgubirilor mai mult de un an de la data semnării contractelor, pe 10 decembrie 2007, iar proprietarii privaţi n-au mai avut dreptul de a dispune juridic de terenul lor, fiind interzisă, prin Legea 198/2004, atât folosinţa, cât si înstrăinarea acestora, la sfârsitul lui 2008 CNADNR i-a informat pe toţi cei iniţial expropriaţi că „nisipul si balastul din terenurile respective nu mai este bun“, motiv pentru care exproprierile nu vor mai fi plătite, iar „avocaţii CNADNR vor lua legătura cu proprietarii pentru rezilierea contractelor“. Puţin îi interesează pe oficialii statului român că exproprierea (si asa neconstituţională) înseamnă costuri, precum se vede, numai pentru proprietari, care au trebuit să-si pună la punct actele de succesiune, procurile, să achite costurile cu procesele între rude etc.

Curtea Constituţională apără statul împotriva statului
Ce-i drept, Curtea Constituţională a decis în favoarea proprietarilor în două cauze, constatând neîndeplinirea condiţiilor de utilitate publică, însă în ambele cazuri a fost vorba de instituţii ale statului. Un caz viza un cinematograf, care era trecut printr-o lege din proprietatea unei instituţii a statului în proprietatea altei instituţii a statului, iar cel de-al doilea - un conflict privind transferul, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Loteria Română“ SA, al unor clădiri de la diversi proprietari instituţii de stat către Loteria Română. „Curtea constată că măsura exproprierii consacrată de OUG nr. 159/1999 nu întruneste exigenţele prevăzute în dreptul intern - Constituţia României si Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile în care nu este învederată nicio cauză de utilitate publică de natură să justifice adoptarea acestei măsuri si nici nu se prevede o despăgubire dreaptă si prealabilă, care să compenseze pierderea dreptului de proprietate asupra bunului expropriat”.

Sacrific proprietatea privată pentru o autostradă?!
C hiar si cei, nu puţini în România, dornici să zburde pe autostrăzi, ar trebui să facă, dacă Guvernul nu consideră necesar, un calcul cost-beneficiu: merită acest sacrificiu? Să sacrificăm proprietatea privată si, odată cu aceasta, libertatea, acordând statului asemenea privilegii pentru a putea câstiga câteva ore petrecute în trafic, numai fiindcă guvernanţii s-au dovedit incapabili să administreze un proces (al exproprierii) ce le dădea oricum destule puteri, dovadă si corupţia din domeniu?