Considerată una dintre cele mai promiţătoare afaceri, în urmă cu numai doi ani, producţia internă de biocombustibili s-a prăbusit aproape total în prezent. Accizele introduse de cabinetul Tăriceanu si căderea dramatică a preţurilor internaţionale la ţiţei au făcut ca producătorii de carburanţi ecologici să-si închidă rând pe rând porţile. Marile companii petroliere prezente pe piaţa românească preferă să achiziţioneze biodieselul ce intră în amestec cu motorina din import, chiar dacă preţurile de achiziţie depăsesc preţurile de vânzare ale producătorilor români. De la o capacitate de producţie ce urma să ajungă la peste 400.000 de tone biodiesel/an, am ajuns să nu mai producem aproape nimic. La rândul lor, cultivatorii de plante oleaginoase trebuie să-si reorienteze culturile, după ce au văzut în biocarburanţi o sansă pentru fermele lor.
Producţia de biocombustibili a fost stimulată în primul rând de Uniunea Europeană, din considerente de protecţie a mediului si din dorinţa de a-si reduce dependenţa de importurile de carburanţi, extrem de costisitoare până în toamna anului trecut. În conformitate cu politica europeană, si România s-a angajat să introducă, de la 1 iulie, o cotă de amestec de biodiesel în motorină de 2%, în prima fază, iar începând cu data de 1 ianuarie o altă cotă de bioetanol în benzină. În prezent, la motorină cota de amestec a ajuns la 4%. Pe fondul atingerii unui preţ maxim de 147 dolari/tona de ţiţei, în toamna anului trecut, si al obligativităţii folosirii biocombustibilului, investitorii au început să dezvolte capacităţi importante de producţie în România, portughezii de la Martifer reusind într-un timp-record să instaleze o capacitate de producţie a biodieselului de 100.000 de tone, echivalentul întregului necesar de biodiesel la nivelul cotei amintite mai sus. Ulterior s-au anunţat si alte mari investiţii în domeniu, care indicau o capacitate de circa 440.000 de tone biodiesel si implicit importante disponibilităţi de export. Multe din investiţiile respective sunt blocate în momentul de faţă, desi politica Uniunii Europene în domeniul combustibililor alternativi nu s-a schimbat. Dimpotrivă. Intuind dezvoltarea puternică a sectorului, fostul guvern a trecut la accizarea biodieselului, la fel ca motorina, decizie ce a frânat puternic afacerile în domeniu. Facem precizarea că majoritatea ţărilor europene nu aplică acciză la biocarburanţi, tocmai în ideea de a încuraja producţia. Excepţie face Germania, care a introdus accize în domeniu, dar acestea sunt la niveluri modice. Abia la începutul acestui an accizele au fost eliminate în România, fără a-si produce însă efectul benefic asupra producătorilor, căci distribuitorii de carburanţi preferă să importe biocombustibilii.

Fabricile asteaptă vremuri mai bune
S-a spus adesea că producţia de biocombustibili ameninţă foarte serios securitatea alimentară a planetei, pentru că suprafeţe agricole tot mai mari sunt destinate cultivării cu plante necesare industriei de biocombustibili. În România, la o suprafaţă arabilă de aproape 10 milioane de hectare, din care cel puţin trei milioane sunt încă necultivate, această ameninţare nu era nicidecum valabilă. Cu toate acestea, trebuie remarcat că suprafaţa cultivată cu rapiţă a crescut de peste 1.000 de ori în circa 10 ani, de la aproximativ 300 de hectare în 2005 la peste 350.000 de hectare în 2007. Au crescut si suprafeţele cultivate cu floarea-soarelui sau porumb, plante din care se poate fabrica biodieselul. Experţii Ministerului Agriculturii apreciază că, la o producţie de aproape un milion de tone de ulei, doar 250-300 mii de tone de ulei se folosesc în scop alimentar, ceea ce lasă loc suficient de mult fabricării de biodiesel din rapiţă, floarea-soarelui, porumb sau soia. Pe fondul unui an agricol foarte bun, mulţi anticipau deja o producţie de ulei de peste un milion de tone, din care trei sferturi putea fi destinată producţiei de biodiesel, respectiv obţinerii unei cantităţi de peste 250.000 tone/an, la suprafaţa cultivată în 2007. Scăderea preţurilor la ţiţei, de la 147 dolari/tonă la sub 40 dolari/tonă, a aruncat însă în derizoriu producţia de biocarburanţi. Cu toate acestea, trebuie spus că suntem într-o situaţie de conjunctură si că, după depăsirea crizei economice, biocarburanţii vor reveni în actualitate. Pe asta mizează si producătorii din România, care, desi au oprit producţia, sunt siguri că afacerea este una de viitor.

Exemplul Germaniei nu ne-a învăţat nimic
România consumă în jur de 4,5 milioane de tone de motorină pe an. Dacă luăm în considerare procentul de amestec de biodiesel la care s-a ajuns în prezent, de 4%, înseamnă că ţara noastră ar avea nevoie de peste 180.000 de tone biodiesel. Deocamdată importăm mare parte din această cantitate, pentru că producţia internă e blocată. Marian Enăchioiu, presedintele patronatului din domeniul biocarburanţilor, spune că a oferit distribuitorilor interni de carburanţi biodiesel la 1.200 euro/tonă, însă acestia au preferat să importe la 1.400 euro/tonă, motiv pentru care producţia internă s-a blocat. Mai mult, conform angajamentelor faţă de Uniunea Europeană, până în anul 2010 această cotă trebuie să ajungă la 5,75% si chiar la 20% până în 2020. Biodieselul este însă mai scump decât motorina de tip clasic, ceea ce face ca acest tip de combustibil să fie sprijinit financiar de majoritatea ţărilor europene. În fond, biodieselul nu a fost introdus pentru că ar fi mai ieftin, ci tocmai datorită faptului că nu poluează, nu este toxic si e biodegradabil. Cel mai mare producător de biodiesel din Europa este Germania, dovadă că aici funcţionează si o bursă de cotaţii a acestui produs. Germania a stimulat iniţial consumul de biodiesel, prin scutiri de taxe si accize, dar a început ulterior să taxeze acest produs, ceea ce a dus aproape la o prăbusire a industriei biodieselului. Ulterior, nemţii si-au reconsiderat poziţia, lucru pe care încearcă să-l facă acum si guvernul român. Biodieselul poate fi obţinut din ulei de rapiţă (acesta având cele mai bune calităţi), din ulei de floarea-soarelui sau de soia. Asa cum precizam, standardul spune că la un amestec de până în 5% masinile care alimentează cu acest tip de amestec nu necesită nicio modificare. Peste 5% însă lucrurile se schimbă, Ministerul Finanţelor fiind obligat să facă studii de impact asupra parcului de masini existent, lucru prevăzut de altfel si de directiva europeană. Deocamdată nu s-a făcut nimic în acest sens.

Avantaje si dezavantaje
Directiva Uniunii Europene, care prevede obligativitatea ţărilor membre de a introduce în amestec cu combustibilii clasici combustibili ecologici, datează din 2003, scopurile urmărite fiind protejarea mediului, folosirea integrală a suprafeţelor agricole si reducerea dependenţei de combustibilii fosili. Trebuie spus însă că folosirea acestui tip de carburanţi ridică si o serie de probleme. De pildă, biocombustibilii au o stabilitate mai mică decât combustibilii clasici, în sensul că perioada de depozitare este de maximum două-trei luni, altfel începând să apară sedimente. De asemenea, motoarele masinilor trebuie adaptate în cazul unui amestec mai mare de 5% si, nu în ultimul rând, biocarburanţii sunt deja mai scumpi decât carburanţii fosili. În acelasi timp, rafinăriile au avut de investit bani în instalaţiile necesare amestecului pentru motorină, dar vor avea de investit si mai mulţi bani pentru instalaţiile de amestec al benzinelor. Statul ar putea acorda totusi o nouă sansă producătorilor interni de biocarburanţi, după eliminarea accizelor, prin introducerea obligativităţii pentru companiile ce asigură transportul urban de folosire a combustibililor ecologici. Primul câstig ar fi reducerea poluării, Bucurestiul fiind oricum considerat una dintre cele mai poluate capitale europene.