Immorent face investiţiile promise

de Oleg Cojocaru in Piata imobiliara pe 9 Ianuarie 2009, 20:27

  • print
  • rss

Compania Immorent România va începe în acest an construcţia unui parc de retail în vestul ţării, pe un teren de circa patru hectare achiziţionat în a doua parte a anului trecut, si va continua, totodată, dezvoltarea proiectului de 300 de milioane de euro realizat în Bucuresti în parteneriat cu Rompetrol.
Reprezentanţii Immorent nu au dorit să ofere detalii despre orasul în care a fost achiziţionat terenul, suprafaţa construcţiei si investiţia care va fi alocată proiectului.
Tot în acest an, compania, subsidiara locală de leasing imobiliar a grupului austriac Erste Bank, va începe construcţia primului proiect imobiliar dezvoltat pe piaţa românească, în nordul Bucurestiului. Proiectul dezvoltat în parteneriat cu grupul Rompetrol, pe un teren de circa 4,4 hectare, reprezintă o investiţie de 300 de milioane de euro si va avea o suprafaţă de 150.000 mp construiţi, incluzând si noul sediu al companiei petroliere, o clădire cu o înălţime de peste 110 metri. Ansamblul, denumit Smart City, va fi compus din clădiri de birouri de clasa A totalizând 50.000 mp, spaţii comerciale si locuinţe pe o suprafaţă de 100.000 mp.
Construcţia va începe în a doua parte a anului, proiectul urmând să fie dezvoltat în faze, prima dintre acestea cuprinzând în mare parte spaţii de birouri, dar si o componentă rezidenţială. Fondurile necesare investiţiei vor fi asigurate de grupul Erste.
Oficialii Immorent au arătat că investiţiile viitoare ale companiei în România vor viza segmentul de birouri si spaţii comerciale si mai puţin sectorul rezidenţial.
Immorent a anunţat în primăvara anului trecut că va aloca anual 100 de milioane de euro pentru achiziţia de proprietăţi si terenuri în vederea dezvoltării de proiecte imobiliare. Compania a intrat pe piaţa românească în urmă cu circa patru ani si activează pe segmentul de leasing imobiliar, leasing special, dezvoltare imobiliară si servicii de construcţii. Pentru 2008, Immorent si-a propus o crestere a afacerilor cu 52%, faţă de nivelul de 53 de milioane de euro din 2007. În Europa, Immorent are în curs de derulare proiecte în valoare de 1,5 miliarde de euro.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net