Achiziţiile publice se relaxează

de Monica Cercelescu in Legislatie pe 12 Decembrie 2008, 20:36

  • print
  • rss

Multe contracte au scăpat de procedura greoaie a achiziţiilor publice, crescând însă riscul să treacă pe „procedura comisionului“
Guvernul a tot promis încă de anul trecut o modificare a Legii achiziţiilor publice, pe motiv că aceasta ar bloca mari proiecte de investiţii prin contestarea procedurilor de către firme cu anumite interese economice. Iată că modificarea a ajuns în sfârsit în Monitorul Oficial, însă îngrădirea dreptului de a face contestaţie si relaxarea procedurilor s-ar putea să aibă si efecte adverse.
Explicaţia oficială a ultimelor modificări apărute în Legea achiziţiilor publice (OUG nr. 143/2008), în vigoare de la începutul acestei luni, este aceea că flexibilizarea sistemului este absolut necesară, întrucât  neadoptarea unor astfel de măsuri ar putea avea ca efect o diminuare a gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare. Consecinţa cea mai gravă în acest caz ar fi amânarea sau întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social si economic la nivel naţional sau local, cele mai afectate fiind proiectele incluse în Programul operaţional regional, POS Transporturi si POS Mediu. E o mutare nouă a Executivului, având în vedere că până acum toate modificările au vizat în special combaterea corupţiei din sistem, prin înăsprirea procedurilor.

Principalele modificări
Modificările au vizat în special trei aspecte: mai întâi s-au diminuat pragurile valorice ale contractelor cărora li se aplică legislaţia achiziţiilor publice, în cazul în care acestea sunt atribuite de persoane care nu sunt autorităţi contractante, potrivit legii.
În al doilea rând, procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică a suferit schimbări, în special în privinţa suspendării procedurii de licitaţie, care nu va mai fi posibilă decât de două ori, indiferent de numărul de contestaţii care apar si de momentul în care sunt acestea depuse.   
În al treilea rând, s-au mai operat modificări în ceea ce priveste formularea si soluţionarea contestaţiilor.

Contractele cărora li se aplică noua reglementare
Persoanele care nu sunt autorităţi contractante nu mai au obligaţia să aplice procedura achiziţiilor publice în situaţia în care acestea atribuie contracte finanţate sau subvenţionate majoritar de o autoritate contractantă, iar valoarea acestor contracte este mai mică decât prevăd reglementările europene. Este vorba, de fapt, de persoanele care nu sunt autorităţi contractante, însă beneficiază de fonduri alocate prin diverse programe.
Contractele de achiziţie publică sunt de trei feluri: de lucrări, de servicii si de furnizare. În cazul contractelor de furnizare, au fost eliminate regulile speciale de atribuire. În cazul contractelor de lucrări si servicii, operatorii care nu sunt autorităţi contractante sunt obligaţi să aplice procedura achiziţiilor publice numai dacă respectivul contract este subvenţionat sau finanţat în mod direct de o autoritate contractantă si dacă valoarea estimată este mai mare de 5 milioane de euro pentru contractele de lucrări, respectiv 200.000 de euro pentru cele de servicii. Aceste plafoane erau cam la jumătate înainte de intrarea în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă: 2,5 milioane pentru contractele de lucrări si 125.000 pentru cele de servicii. Ridicându-se plafonul, multe contracte au scăpat de procedura greoaie a achiziţiilor publice, crescând în schimb însă riscul ca aceste contracte să ajungă în mâinile unora prin „procedura comisionului“.

Contracte sectoriale
„Noile reglementări precizează faptul că sunt considerate contracte sectoriale si contractele atribuite în scopul efectuării activităţilor relevante care presupun exploatarea unui areal geografic în scopul prospectării sau extracţiei de petrol brut, gaze naturale, cărbuni sau alţi combustibili solizi sau punerii la dispoziţia transportatorilor care operează pe căi aeriene, maritime sau fluviale a aeroporturilor, a porturilor maritime/fluviale sau a altor terminale de reţea de transport. Precizarea este bine-venită, întrucât contractul sectorial este definit de OUG 34/2006 ca fiind contractul de achiziţie publică atribuit în scopul efectuării unei activităţi relevante în sectoarele de utilitate publică: apă, energie, transport si postă, fără a menţiona celelalte activităţi relevante enumerate mai sus, precizează Iulia Vass, Managing Partner Vass Lawyers.

Contestaţiile si suspendarea procedurii de licitaţie
Iulia Vass arată că, dacă înainte de adoptarea OUG 143/2008, depunerea contestaţiei în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) suspenda de drept procedura de atribuire până la data soluţionării contestaţiei de către CNSC, noile reglementări prevăd reguli cu totul noi referitoare la suspendarea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică:
- suspendarea va opera doar dacă nu s-a luat act de renunţarea la contestaţie de către contestator, în cazul remedierii actelor invocate ca fiind nelegale;
- perioada de suspendare începe în funcţie de momentul la care au fost emise sau au avut loc actele autorităţii contractante la care se referă contestaţia/contestaţiile, astfel:
- înainte de deschiderea ofertelor - termenul va curge de la data expirării termenului prevăzut pentru înaintarea contestaţiei, de o zi lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor;
- după deschiderea ofertelor - termenul va curge de la data expirării termenelor după împlinirea cărora autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul de achiziţie publică/acordul-cadru, de 10 zile, respectiv de 5 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii;
- perioada de suspendare încetează la data expirării termenului de 10 zile de la comunicare prevăzut pentru formularea plângerii împotriva deciziilor CNSC.
Rezultă că suspendarea procedurii nu va mai fi posibilă decât de cel mult două ori, indiferent de numărul de contestaţii care apar si de momentul în care acestea sunt depuse.
Suspendarea procedurii poate avea loc cu o zi înainte de deschiderea ofertelor. În cazul în care vor fi depuse contestaţii asupra anunţului de participare sau asupra conţinutului documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă va avea posibilitatea ca, până la data deschiderii ofertelor, să adopte ea însăsi măsuri de remediere, fără ca procedura de atribuire să fie suspendată. Dacă măsurile de remediere sunt satisfăcătoare pentru constatator si acesta renunţă la contestaţie, intervenţia Consiliului nu mai este necesară, iar procedura continuă fără introducerea unei perioade de suspendare.
Dacă există una sau mai multe contestaţii la care autoritatea contractantă nu adoptă măsuri de remediere satisfăcătoare pentru constatatori, suspendarea devine automată înainte de deschiderea ofertelor, iar Consiliul urmează să-si îndeplinească atribuţiile legale într-un termen clar stabilit.
După deschiderea ofertelor nu este permisă depunerea de contestaţii care se referă la acte ale autorităţii contractante produse înainte de acest moment.
Un al doilea moment în care poate avea loc suspendarea procedurii este cu o zi înainte de expirarea perioadei de asteptare impuse de legislaţie, între data comunicării rezultatului procedurii si data încheierii contractului de achiziţie publică. În această perioadă contestaţiile se referă, de regulă, la deciziile adoptate în cadrul procesului de evaluare (respingeri ale unor oferte, aplicarea criteriilor de atribuire, stabilirea ofertei câstigătoare).

 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net