Miei pentru zei

Urlete de copii smulsi din braţele părinţilor de oameni în uniformă. Un prunc smucit de un bărbat cu caschetă se agaţă disperat de bluza mamei. Hohoteste… Bunica, o bătrână mică, îmbrăcată complet în negru, e îmbrâncită pe un pat si baticul cernit îi acoperă ochii. Îi curg lacrimi tăcute. Tatăl sare la luptă si imploră să fie lăsat să-i linistească si să-i îmbrace el! Promite că-i predă, doar să fie lăsat să le explice... celor care înţeleg. Sunt 5, fete si băieţi, cel mai mic are un an, cel mare 7. Când intraseră agenţii peste ei, toţi se ghemuiseră lângă mamă, pe un divan curat, dar sărăcăcios. Asa cum e toată casa. Abia terminaseră de mâncat si farfuriile nu apucaseră să fie spălate. Erau puse pe marginea chiuvetei albe… resturile au rămas acolo după ce casa a fost răscolită de oamenii sistemului. Nu e o familie de evrei si nu suntem în Germania nazistă. Vă descriu o scenă din Dâmboviţa anului electoral 2008, pe final de campanie. Uniformele nu au zvastica, ci însemnele poliţiei române. Cei doi părinţi sunt săraci si, spun ei, din cauza lipsurilor au ajuns să se certe. Dar copiii au fost mereu îngrijiţi. E povestea a mii de familii din România. Pruncii nu sunt bătuţi si nici malnutriţi, iar din felul în care îsi îmbrăţisează mama vezi că ei nu ar trebui despărţiţi. Doar că, în cazul lor, Protecţia Copilului a decis să facă o demonstraţie de forţă si, spuneţi-mi că sunt cinică, dar simt că justificarea este un show electoral comandat de cine stie ce candidat. Când citiţi aceste rânduri, alegerile se vor fi terminat. În zeci de alte colţuri de ţară copiii români sunt bătuţi, arsi cu ţigara, violaţi de părinţi, trimisi la cersit, băgaţi în comă alcoolică de rude plictisite să-i mai audă plângând. Pentru toţi acestia Protecţia Copilului găseste timp doar DUPA ce ei ajung subiecte de stiri. Nu avem oameni suficienţi - e scuza general valabilă. Legea protecţiei copilului spune că, înainte de luarea unor minori din îngrijirea mamei si a tatălui, TREBUIE ca familia să fie consiliată, să se caute soluţii de ajutare a părinţilor, de mediere a conflictului si apoi, dacă se dovedeste că este un pericol iminent pentru copil, acesta trebuie scos din mediul familial. Pe copilul omorât în chinuri la Bistriţa de asistenta maternală l-a ucis de fapt sistemul indiferent. Pe copiii din Dâmboviţa îi mutilează sufleteste acelasi sistem, acum pus în miscare de cine stie ce conţopist cu vise de parlamentar care dorea să se laude la televizor cu o acţiune îndeplinită cu succes. Stiu că, oricât m-as sui pe piedestaluri intelectuale, sunt supusă aceluiasi sistem slut si corupt. Si dumneavoastră la fel. Eu stiu si începe să mi se facă o groază plină de furie. Instinctul îmi spune să caut un zid suficient de lung pentru a-i aseza pe toţi vinovaţii cu spatele la el. Dar… care sunt adevăraţii culpabili si cât de bine stau ascunsi? Si ce gloanţe pot cu adevărat să ucidă nesimţirea?