Gratuitatea, ca model de afaceri, este pusă astăzi serios la îndoială. Într-o analiză la rece, devine clar că în ultimii ani ideea a fost dusă dincolo de limitele acceptabilului. Nevoia de trafic urias, lipsa de prevedere a antreprenorilor, lăcomia investitorilor din lumea online si „statu-quo“-ul impus de Google în Internet ne-au adus astăzi aproape de momentul la care trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva gratuitatea a murit. Din ce în ce mai mulţi jucători din lumea online se gândesc să ofere servicii premium.

E nevoie de bani astăzi
Dacă sunteţi abonat al publicaţiei „The Harvard Business Review”, verificaţi cutia postală. Sunt toate sansele să găsiţi acolo un plic prin care editorul vă invită să prelungiţi abonamentul până în 2010. Oferta, extrem de specială, este valabilă doar dacă plătiţi acum. Chiar dacă pare o miscare de marketing, oferta în cauză ascunde un adevăr mult mai grav. Din ce în ce mai multe publicaţii din media tradiţională sau online au tendinţa să abordeze criza actuală după dictonul „iau acum banii si văd mai târziu cum mă descurc“. Pentru mulţi, astăzi este în joc chiar supravieţuirea propriei afaceri.  
Toată această criză vine pe fondul unor schimbări extrem de importante în piaţa de publishing online. Publicaţii importante, precum „The New York Times” sau „Financial Times”, au anunţat în cursul anilor 2007 si 2008 că renunţă la perceperea de abonamente pentru utilizatorii care doresc să acceseze secţiunile premium ale publicaţiilor respective. Ultimul nume mare care dorea să intre în această „horă“ a eliminării abonamentelor online a fost „The Wall Street Journal”, care se pare că s-a răzgândit în ultimul moment. Si astăzi, managerul care a întârziat intrarea în hora gratuităţii probabil că ar trebui premiat.
Google a dus la apogeu serviciile gratuite
Fără intenţia de a submina economia online, Google a împins ideea de gratuitate pe cele mai înalte culmi. Si, în acest scop, s-a folosit de servicii de zeci si sute de milioane de dolari, achiziţionate si oferite apoi gratuit utilizatorilor de Internet. Spre deosebire de alţii, Google a reusit să transforme strategia gratuităţii în profituri imense.
Urchin, serviciul de monitorizare a traficului online, a fost oferit într-o variantă „lite“ proprietarilor de website-uri, care si-au legat astfel viaţa de noul serviciu Google Analytics. Printre altele, serviciul includea si sisteme de monitorizare a unor eventuale campanii publicitare desfăsurate de utilizator prin intermediul AdWords, reţeaua publicitară Google. Si astfel, unii dintre proprietarii de website-uri au devenit cumpărători de publicitate online. Pentru alţi proprietari de website-uri, interesaţi mai mult să câstige decât să cheltuiască bani, Google a lansat AdSense, serviciu care le permite să afiseze reclame din sistemul AdWords si să câstige de pe urma click-urilor pe care le fac utilizatorii pe acele reclame. Profiturile se împart, în proporţii decente, între proprietarul website-ului si Google.
Atunci când lucrurile păreau a fi intrat pe o curbă lentă de crestere, Google a lansat un adserver menit să ajute proprietarii de website-uri să ruleze campanii publicitare în website-urile lor. Bineînţeles, dacă proprietarul dorea, putea folosi spaţiile publicitare nevândute ca să afiseze reclamă în regim AdSense. Si exemplele nu se opresc aici. Aproape toate serviciile dezvoltate de Google în ultima perioadă se potrivesc perfect, ca niste piese ale unui puzzle urias, în marele plan de monetizare a Internetului modern.

Efecte adverse
Odată cu planul Google, au apărut si efectele adverse. Brand-ul „Google“ a crescut din ce în ce mai mult. Serviciile de căutare, indiscutabil mai bune decât orice concurenţă posibilă, au adus un număr din ce în ce mai mare de oameni la google.com. Iar publicaţiile online au ajuns să aibă, în medie, peste 50% din trafic asigurat de motorul de căutare de la Google.com. Ajungem astfel la o situaţie paradoxală în care, pentru o publicaţie cu conţinut plătit, jumătate din utilizatori nu pot accesa conţinutul întrucât accesul este condiţionat de plata unui abonament.
Sunt foarte puţine sanse ca utilizatorul Google să fie dornic să plătească pentru accesarea conţinutului. În fond, tocmai vine de la un serviciu de căutare care i-a dovedit că-i poate regăsi aceeasi informaţie si în alte website-uri, din care cel puţin unele sunt gratuite. Această situaţie de fapt a determinat mai multe publicaţii pentru care plata conţinutului se impusese ca model de afaceri să treacă la gratuitate si la modelul bazat exclusiv pe obţinerea de venituri din publicitatea online. Iar exemplul „The New York Times“ este cel mai elocvent în acest sens.

„The New York Times” a dat startul conţinutului gratuit
La jumătatea anului 2007, publicaţia „The New York Times” a anunţat faptul că a fost eliminat abonamentul de acces la Times Select, secţiunea de conţinut premium existentă în varianta online a publicaţiei. Decizia „The New York Times” venea la aproape doi ani de la începerea programului Times Select, prin care doritorii plăteau 49,95 de dolari anual, respectiv 7,95 de dolari lunar pentru a se abona la acest gen de conţinut.
Conform cifrelor furnizate de publicaţia americană, la momentul eliminării abonamentului, secţiunea Times Select avea 227.000 de abonaţi si genera un venit anual de aproximativ 10 milioane de dolari. În schimbul acestor bani, „The New York Times“ spera să câstige de câteva ori mai mult din publicitate online. Decizia a influenţat ulterior si alte publicaţii, iar cel mai important exemplu este „Financial Times”, care a renunţat la abonamentul online tot în 2007.
La peste un an de la renunţarea la Times Select, „The New York Times” se găseste astăzi în mijlocul uneia dintre cele mai importante crize din istoria sa. Peste 600 de oameni au fost concediaţi (aproape 10% din totalul angajaţilor), au fost închise reţele de distribuţie de ziar, iar situaţia ar fi si mai grea dacă alegerile americane n-ar fi contribuit cu fonduri publicitare semnificative la redresarea marilor publicaţii din SUA.
E greu de spus cât de mult a contat absenţa Times Select din bugetul de cheltuieli al „The New York Times”. Mai simplu ar fi să constatăm faptul că miscarea s-a dovedit extrem de neinspirată. O eventuală readucere la viaţă a secţiunii în cauză ar fi de-a dreptul hilară, din moment ce 227.000 de oameni s-au trezit la un moment dat că au acces gratuit la conţinutul pe care au ales anterior să-l plătească.

Gratuitatea, contestată de realitatea financiară
E foarte greu de crezut că gratuitatea va fi aruncată la cosul istoriei odată cu actuala criză financiară. Cu siguranţă însă că modelul nu va mai fi divinizat de lumea afacerilor. Nu va mai conta doar traficul, ci si marca în spatele căreia se ascunde un serviciu sau un publisher online. Curentul care se transmite acum de la investitorii americani la fiecare dintre companiile care doresc finanţare are de-a face cu ideea că „banul este rege“. Companiile online trebuie să devină profitabile ori vor înfrunta bariere de netrecut în viitor.
Iată motivul pentru care, în viitorul deloc îndepărtat, nimeni nu va mai considera că e inacceptabil să-i ceri utilizatorului de Internet bani pentru folosirea unui serviciu sau accesarea unui anumit gen de conţinut.