Infiniti atacă Europa cu 3 modele

de Gabriel Dogaru in Auto pe 31 Octombrie 2008, 17:39

  • print
  • rss

Revizuite pentru a face faţă pretenţiilor, FX, EX si G37 vor concura modelele BMW

Foto
Despre brandul Infiniti nu se stiu prea multe în Europa si cu atât mai puţin în România. În urmă cu doar 3-4 ani, un presupus cunoscător în automobile încă nu aflase, de exemplu, că numele acestei mărci se scrie cu i la sfârsit, si nu cu y. Însă de acum Infiniti a intrat în Europa oficial.
Singurul model Infiniti cât de cât familiar românilor era, până în această toamnă, FX, cu variantele sale 35 si 45. Gama FX venise în Europa prin intermediul importatorilor neoficiali, dar si prin achiziţii directe, eventual second-hand. Designul modelului, un SUV atipic, amintind, ce-i drept, de Nissan Murano, plăcuse atât de mult, se mula atât de bine pe gusturile cumpărătorilor din segmentele premium, încât a devenit celebru pe cont propriu, fără bugete de marketing, fără clipuri publicitare, ci doar prin metode tradiţionale, din categoria „publicitate din gură-n gură“.
De cealaltă parte a istoriei sale se află perioada anilor ’80-’90, când mărcile japoneze Toyota, Nissan si Honda au decis că este potrivit să atace piaţa americană cu produse noi, bazându-se pe obiceiuri noi ale localnicilor. Acestia nu se mai mulţumeau cu mărcile de lux ale propriilor companii (vezi Chrysler, Cadillac, Lincoln), ci migrau tot mai mult către europenele Mercedes sau BMW, care deveniseră lideri pe segmentele premium/lux din SUA. Asa s-au născut Lexus, Infiniti si Acura (aceasta din urmă, aparţinând Honda, cea mai veche, dar si cea mai puţin cunoscută marcă în Europa).

Istorie
Momentul oficial al nasterii Infiniti coincide cu prezentarea primelor două modele, Q45 si M30, la acelasi salon de la Detroit, din ianuarie 1989, unde avusese loc si premiera lui Lexus LS. Iar dacă Toyota ţintea prin limuzina sa clienţii de Mercedes S Klasse, Nissan îsi alesese celălalt rival din Germania, BMW. Astăzi, după aproape 20 de ani de la apariţia în public, stimulaţi atât de cresterea pieţei europene, cât mai ales de căderea celei americane, japonezii de la Nissan au decis că a venit vremea să debarce pe bătrânul continent. Si pentru a nu-si lăsa imaginea în voia dealerilor Nissan, prima grijă a staff-ului ce si-a stabilit cartierul general în Elveţia a fost să-si creeze propria reţea de dealeri. În paralel, au fost alese cele mai potrivite modele din gamă capabile să cucerească piaţa europeană, acestea fiind supuse unui amplu proces de revizuire conform cu gusturile si regulile acestui colţ de lume, cu locuitori mult mai pretenţiosi decât americanii. Evenimentul de lansare oficială a coincis cu Salonul Auto de la Paris. O lună mai târziu, ziaristii europeni erau convocaţi în Franţa, lângă Marsilia, pentru a vedea la lucru modelele Infiniti.
Linia europeană a Infiniti cuprinde, asadar, un sedan si un coupé, ambele din segmentul mediu, botezate G37, un SUV, FX, cu două versiuni de motorizare, 37 si 50, si un crossover, EX37. Lipsesc gamele M (clasă D, similar cu Serie 5 si C Klasse), ce va sosi probabil în Europa ulterior, si QX56, giganticul SUV despre care e greu de crezut că ar găsi cumpărători cu usurinţă pe această parte a Atlanticului. Revenind la modelele introduse, rivalul nedeclarat al lui G este Serie 3 de la BMW, sedan si coupé, iar SUV-urile ţintesc clienţii lui X3 si X5 (si am spune noi si X6). Teoretic, pentru că practic potenţialii cumpărători vor veni pentru început din toate direcţiile. Trebuie spus însă că atât cei de la BMW, cât si de la celelalte companii premium germane, Audi si Mercedes, au de ce să-si facă griji. Si încă ceva: desi au existat unele comparaţii cu Porsche, îndeosebi Cayenne, nu credem că face obiectul.

FX37 si 50S
Cel mai impresionant model, si care va atrage probabil în următorul an cel mai mult atenţia, este FX. Cu un renume despre care aminteam mai sus, el asigură nu doar performanţele căutate de unii cumpărători, dar mai ales imaginea, statutul indispensabil unui posesor de masină de lux. Designul său păstrează suficient de mult din aspectul generaţiei anterioare, este de-a dreptul original, iar senzaţia pe care o resimţi în interior nu lasă loc de îndoieli în materie de calitate si confort. Mai mult, versiunea FX50S agresează pur si simplu asfaltul graţie puterii sale generate de motorul V8 5.0 litri, gâdilând astfel si orgoliile celor care iubesc puterea în toate formele sale. Performanţele nu se bazează însă doar pe cei 390 CP sau pe cuplul de 500 Nm. Transmisia integrală permanentă si suspensiile active sunt alte două argumente solide pe sosea pentru oricine vrea să se convingă, iar dispozitivele hi-tech, cum este Around View Monitor, ţin pasul cu competiţia europeană. Alte gadget-uri disponibile ar fi Intelligent Cruise Control, Scratch Shield, vopseaua care se reface singură după ce a fost zgâriată, dar si deja popularul Bluetooth. O menţiune aparte merită Rear Active Steer, puntea spate care virează odată cu cea din faţă, cu doar câteva grade, dar suficient pentru a conferi o incredibilă stabilitate masinii în viraje. Versiunea mai cuminte, FX37, desi se bazează pe un motor puternic, 3.7 litri, 320 CP (derivat din fabulosul 3.5 litri de pe Nissan 350Z), nu este la fel de spectaculoasă, în termeni relativi (totusi, accelerează în 6,8 secunde, faţă de 5,8 secunde, de la 0 la 100 km/h), însă poate fi o alternativă pentru cei care nu vor să consume tot rezervorul într-o singură zi. Cutia automată secvenţială în 7 trepte, gândită special pentru Europa, este de-a dreptul încântătoare. Acţiunea sa adaptativă, care îi permite să „gândească“ momentele în care schimbă treptele, asigură, de exemplu, o retrogradare surprinzătoare la frânarea bruscă, înainte de viraje. De asemenea, trecerea de la o treaptă la alta este extrem de lină, comparabilă cu o cutie CVT. Nu în ultimul rând, la interior, FX se laudă doar cu materiale de top, scaune din cea mai fină piele, confortabile, finisaje de lemn si un ceas simpatic pe consola centrală, în vreme ce insonorizarea este una dintre cele mai bune pe care le-am sesizat până acum la automobilele premium.

EX37
Ceva mai mic decât FX, dar păstrând linia impusă de cel mai mare model din gamă, EX este un veritabil crossover, cu o gardă la sol medie si un motor despre care am vorbit deja, 3.7 litri, si care constituie, de altfel, elementul comun al întregii linii Infiniti. Ba chiar, datorită greutăţii mai mici, acceleraţia a câstigat 0,4 secunde. Masina este mai cuminte, fără a înţelege gresit acest termen, dar asigură acelasi nivel de confort, cu un interior asemănător si gadgeturi ce se apropie, fie că vorbim despre echipările standard, fie despre opţionale, de FX. Transmisia AWD inteligentă este si ea prezentă, la fel ca si Around View Monitor (a fost primul model care a primit această jucărie), cutia automată în 7 trepte si vopseaua Scratch Shield.

G37 sedan si coupé
Desi vorbim despre aceeasi platformă si acelasi motor, linia G este cu totul si cu totul altceva faţă de SUV-urile mărcii. Personal, îndrăznesc să compar aceste modele, dar mai ales coupé-ul, cu Nissan 350Z din multe puncte de vedere. E drept, nu este greu de făcut comparaţia, de vreme ce utilizează platforma sa (upgradată si ea în 370Z). Una peste alta, G37 coupé ar putea fi considerat un 370Z de lux, cu mai mult spaţiu (2+2), mai mult confort, dar un feeling foarte apropiat. Aspectul său este deopotrivă original si rafinat, sportiv si elegant. Nu seamănă cu nimic de pe piaţă si totusi aminteste stilul sport japonez. Cât despre senzaţiile trăite la volan, sunt foarte greu de descris. Desi am condus atât versiunea cu cutie automată (plăcută, modernă si destul de practică), cât si cea manuală, aceasta din urmă poate fi considerată devastatoare pentru o persoană care iubeste masinile sport. Motorul V6 îsi atinge în acest caz performanţele maxime, greutatea redusă a masinii asigurând o acceleraţie de 5,8 secunde si o viteză maximă de 250 km/h, limitată electronic (cel puţin teoretic, deoarece acul a depăsit destul această valoare). Amplasarea motorului în spatele punţii spate contribuie din plin la echilibrarea maselor, împreună cu tracţiunea spate generând o dinamică impresionantă a vehiculului, în care ESP-ul (care a fost setat să intervină extrem de discret) devine aproape inutil.

 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net