O altfel de mineriadă

Campania electorală a început de câteva zile si nu s-a schimbat nimic. Până aici nu e totusi ceva surprinzător. Scandalurile se ţin lanţ de 4 ani si s-au înteţit cu mult înainte de a se fi auzit gongul de deschidere oficială a competiţiei electorale. Acela a fost, de fapt, doar o formalitate. Există totusi o premieră. Mereu bugetarii au primit o bombonică electorală ca să le priască mersul la vot. De data aceasta însă, bătălia între politicieni pentru împărţirea bomboanelor a fost sângeroasă, asemenea luptelor de câini. Iar băieţii din tribune care au pariat si simţeau victoria posibilă au început si ei să mârâie unii la alţii si toţi la toată lumea. Poate fi o baie de sânge sau poate să se calmeze totul. Din ring au sărit stropii sângerii ai acuzaţiilor de lipsă de onestitate, mită electorală, salarii nesimţite dăruite clientelei politice… Pe margine s-au pierdut si se pierd averi, funcţii si privilegii, cotele pariurilor sar în aer. În plus, de departe se aude un vuiet al celor care au jurat revoltă, aţâţaţi si ei de promise câstiguri care, pentru ei, cei mulţi si săraci, ar fi o nesperată gură de oxigen. Din faţă însă, de la conducătorii lor, săracii mulţi nu aud decât îndemnuri soptite printre dinţi: ia-l p-ăla din dreapta, îl rupe, îl omoară. Ba nu! Tine cu cel din stânga, el câstigă, face toţi banii, jucăm tot ce avem pe el. Când usile arenei erau la un pas să se rupă si toată sandramaua pârâia, gata să se dărâme, lupta s-a oprit câteva secunde. Una dintre fiare s-a calmat brusc si a început să miaune si să se gudure de gard, parcă cerând mângâieri de la mulţime. Un apel la calm, parcă neînţeles si tardiv pentru cei în ochii cărora se mutase furia sângerie alimentată de speranţa că vor câstiga ceva, un pic mai mult! Mieunatul izvorât nefiresc din grumazul de câine de luptă a reusit totusi să linistească apele. Temporar. Atât cât îi ia unei mulţimi aţâţate să înţeleagă în ce direcţie trebuie să se îndrepte. Să priceapă cine îi e stăpânul si pe cine trebuie să nimicească. Mulţimea asteaptă acum să înţeleagă. De ce i se cere acum liniste după ce a fost îndemnată la luptă pe viaţă si pe moarte? Masa de manevră există, e la fel de furioasă ca în timpul mineriadelor, e însă mult mai educată si de altă factură. Încotro va fi ea acum îndrumată? Transformarea fiarei în pisică torcând pe sobă nu e deloc întâmplătoare si e doar aparent un semn de slăbiciune. În realitate, e o declaraţie de forţă: Am lumea în palmă si o pot transforma într-o armată, dar nu vreau să fiu acuzat că am dat totul peste cap. Asa că vă arăt cum o calmez. Când vreau. Dar, atenţie! O pot stârni într-o secundă. Am armele si strategia. Si, desigur, si mobilul. Astept doar ziua Z!