Ciocnirea civilizaţiilor

Maria si John formează unul dintre miile de cupluri americano-române care populează tărâmul făgăduinţei. Nu sunt chiar cuplul tipic, pentru că ea este la a doua generaţie de români plecaţi în America si are deja o carieră frumoasă. Asadar, nu s-a măritat ca să se căpătuiască si nici ca să capete cetăţenia - o avea dinainte. Maria a trăit însă destul de mult, mai precis cât să facă scoala generală si liceul, în România. A prins aici exact anii cei mai grei ai epocii Ceausescu - anii ’80. A plecat apoi în inima financiară a SUA - New York - pentru scoală si apoi job. Maria este deja pentru John o permanentă si fascinantă sursă de surprize. Esti plină de resurse incredibile, draga mea, a exclamat el în ziua în care, cuprins de panică pentru că se întrerupsese curentul, a sunat-o la serviciu să o roage să vină urgent acasă cu mâncare si apă. De ce? Am treabă multă încă! Nu mai avem curent si este cumplit, a exclamat el. O să se strice si frigiderul si toată mâncarea din el. Nu se strică nimic, l-a linistit ea. Avem apă rece, nu? Da! Bun. Scoate mâncarea si pune-o sub apă rece să nu se strice. Totul va fi bine. Doamne!, rosti el. Esti incredibilă cu ideile tale. Cum te-ai putut gândi? Oho, de câte ori am făcut asta acasă, si-a spus Maria noastră în gând înainte de a închide. Altă zi, alt motiv de panică. Nu avem apă caldă, deci nu ne putem spăla! Încălzim! În faţa bărbatului mut de uimire, românca scoate o oală mai mare si o pune pe aragaz. Pentru că ochii soţului spuneau în continuare că nu înţelege cum va folosi apa aceea fierbinte, Maria îi explică apoi că o vor lua într-un recipient mai mic si o vor combina cu apă rece ca să aibă o temperatură suportabilă pentru a se putea spăla. Civilizaţia omoară  creativitatea, exclamă Maria râzând. Totul a culminat în ziua în care l-a învăţat să dea drumul la aragaz si să stea în bucătărie pentru că se defectase sistemul de încălzire. John nu înţelege cum trebuie să fi trăit Maria ca să aibă toate aceste idei salvatoare. Atenţie, John nu e prost si nici lipsit de imaginaţie. Dar stie că Maria a trăit în România într-un apartament mare din centrul Capitalei, deci nu o poate asocia cu întunericul, frigul ori mâncarea ţinută în apă rece. Toate acestea sunt posibile doar pentru cei mai săraci dintre săraci. Nimic nu are sens în mintea lui. O ţară întreagă ţinută în întuneric pentru că statul face economie si individului îi este sortit să suporte - asa ceva nu poate cuprinde logica lui. John îsi doreste mult o casă pe pământ, la ţară, unde să se îngemăneze cu natura. Dar Maria este un animal urban, asa că l-a adus special într-un sătuc uitat de lume din România, unde toaleta este din lemn, în fundul curţii - stiţi bine la ce mă refer. După prima vizită în „selectul“ loc, John, oripilat, a întrebat de ce nu vine vidanja si de ce nu pune proprietarul măcar un parfumant pentru aer?! Masa asternută în curte în miez de vară, cu carne ţinută în untură încă de la Crăciun, nu i-a inspirat nici ea prea mare încredere, dar a mâncat pentru că Maria i-a spus că acesti oameni ciudaţi, parcă uitaţi de civilizaţie, chiar nu au nevoie de frigider. Tara Mariei - membră NATO si plină de milionari în dolari - rămâne un mister de neînţeles pentru John. E ca un tărâm extraterestru căruia îi mulţumeste pentru că i-a dat-o pe incredibila Maria cea plină de imaginaţie. Poate cea mai frumoasă definiţie dată unui român.