Eveniment editorial al lunii septembrie, al treilea roman al Doinei Rusti, după „Omuleţul Rosu“ si „Zogru“, „Fantoma din moară“ (Editura Polirom) constituie proiectul cel mai ambiţios de până acum al cunoscutei scriitoare de manuale, reputată si ca profesoară de comunicare. Într-un volum de peste 400 de pagini, cartea combină mai multe timpuri istorice precum si, ca până acum, având deja o reţetă verificată, realitatea si fantasticul. Este o istorie a întregii perioade comuniste din România, privită de naratori diferiţi si, esenţial, o saga de familie. Personajul central ar putea avea, desi faptul nu este neapărat revelator, trăsături comune cu ale autoarei. Acest personaj, Adela Nicolescu, s-a născut la sfârsitul anilor ’50 într-o localitate rurală.
Cartea începe cu surpriza ei de a-si vedea numele pe copertă si biografia parţial reconstituită într-un volum de ficţiune pe care îl observă în vitrina Librăriei Sadoveanu. La început discursul autorului romanului din roman si al Adelei (diminutivul ei fiind Del) merg paralel, ca dialogul între solist si orchestră. Romanul e un prilej pentru Adela, prenume ce conţine o sugestie ironică prin contrapunct faţă de ilustrul personaj omonim al lui Ibrăileanu, de a-si rememora viaţa, mai ales tinereţea, o tinereţe marcată de existenţa unei fantome. Încă din copilărie, Adela este urmărită de un strigoi pe care ceilalţi uneori nu-l văd, alteori îl simt si îl presimt. Abia spre finalul romanului vom înţelege cine este misteriosul personaj din lumea de dincolo. Până la acest final, existenţa lui Del si amintirile familiei sale care o înconjoară parcurg întreaga epocă a instalării si derulării epocii triste a „dictaturii proletariatului“, apoi a „societăţii multilateral dezvoltate“.
Într-un mod foarte abil, evenimentele istoriei mari se reflectă în istoria mică, în „cronica de familie“ pe care Doina Rusti o face cu talentul său obisnuit, cu o mare capacitate de observaţie a detaliilor de atmosferă si limbaj, precum si cu excepţionalul dar de a include în pasta realistă condimentul fantasticului, mai ales al comunicării lui Del cu „fantoma din moară“. Să fie oare această fantomă o metaforă a rezistenţei anticomuniste prin spirit? Sau aceea a trecerii în neant a valorilor cu care realitatea acelor vremuri poate comunica doar „paranormal“? La această întrebare trebuie să răspundă cititorul, Doina Rusti având vocaţia ambiguităţii asupra sensului global al scrisului său, asa cum o are pe aceea a preciziei când e vorba de a descrie realist. Mai grandios si mai grav decât „Zogru“, capodopera de până acum a autoarei, „Fantoma din moară“ este un roman mai complex, dificil, dar nu mai puţin captivant.