Dacă ar fi să dăm crezare oficialilor rusi, războiul de sase zile cu Georgia nu a fost decât o „intervenţie umanitară“, desfăsurată conform canoanelor informale ale modelului Kosovo. Scopul acesteia nu era altul decât protejarea unei minorităţi etnice cu aspiraţii secesioniste de persecuţia guvernului de la Tbilisi. În schimb, conform guvernului georgian ofensiva sa din 8 august asupra Osetiei de Sud, care a declansat riposta rusă, ar fi constituit o acţiune legitimă, al cărei scop viza restabilirea suveranităţii asupra unei regiuni separatiste a ţării. Ca urmare, intervenţiile rusesti - din trecut sau din prezent - din cele două teritorii separatiste, Abhazia si Osetia de Sud, nu ar fi altceva decât acţiuni de subminare a suveranităţii Georgiei si de destabilizare a regimului pro-occidental al presedintelui Mihail Saakasvili. În realitate însă, conflictul ruso-georgian are la bază - dincolo de retorica publică a celor două părţi - o suprapunere de factori geopolitici si geoeconomici cu adânci implicaţii regionale.

Petrol si politică
Desi nu deţine resurse importante de hidrocarburi, micul stat caucauzian de numai 4,6 milioane de locuitori a devenit în ultimii ani o rută majoră de tranzit către Occident pentru bogatele resurse de petrol si de gaz din bazinul Mării Caspice. Georgia este avantajată în această privinţă de poziţia sa strategică, recomandată drept o alternativă preferabilă la alte rute de tranzit pentru petrolul caspic. Acestea ar traversa Rusia sau Iran, ţări considerate instabile si care presupun riscuri de natură politică inacceptabile pentru Statele Unite si partenerii săi occidentali. În plus, orientarea politică pro-occidentală hotărâtă a guvernului georgian după „revoluţia roz“ din 2004, care l-a adus la putere pe actualul presedinte Mihail Saakasvili, a oferit vesticilor asigurări suplimentare privind respectabilitatea Georgiei ca partener în aprovizionarea cu petrol caspic.
Cresterea importanţei geoeconomice a Georgiei, dublată de orientarea sa occidentală si de un parteneriat din ce în ce mai strâns cu Statele Unite, nu a fost însă pe placul Kremlinului. Acesta s-a împotrivit atât construirii oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan, cât si „revoluţiei roz“ a lui Mihail Saakasvili. Conducta care traversează Georgia transportă ţiţeiul extras din câmpurile petroliere azere până la un terminal turcesc de la Marea Mediterană, evitând tranzitarea teritoriului rus. De aici, ţiţeiul este încărcat în tancuri petroliere, de regulă cu destinaţia Europa occidentală si Statele Unite. În prezent, zona caspică nu este un mare producător de ţiţei la nivel mondial, însă rezervele sale dovedite le depăsesc pe cele ale Statelor Unite si pe cele din Marea Nordului luate la un loc. În consecinţă, este de asteptat ca pe viitor contribuţia regiunii la producţia mondială de petrol să crească. Ca urmare, si importanţa geopolitică a zonei va creste.
Rusia este însă nemulţumită deoarece cresterea importanţei geoeconomice si geopolitice a Caucazului a deschis usa prezenţei occidentale, iar „revoluţiile roz-portocalii“ care au avut loc în ţările din zonă începând cu 2004 au dus la instalarea unor regimuri care nu se feresc să pună în discuţie autoritatea Moscovei asupra fostelor republici sovietice.
Georgia ilustrează perfect ambele fenomene. După venirea la putere, Saakasvili a criticat sprijinul acordat de Rusia regiunilor separatiste din Abhazia si Osetia de Sud, precum si dorinţa acesteia de a controla viaţa politică a statelor din Caucaz. În acelasi timp, presedintele georgian a profitat de orice ocazie pentru a se apropia de Statele Unite, punându-le la dispoziţie baze pentru campania împotriva terorismului din Orientul Mijlociu si Asia Centrală si contribuind cu trupe în Irak si Afganistan. Dar, desi a beneficiat de susţinerea presedintelui Bush, Georgia nu a primit acordul de a adera la NATO - cu ocazia summit-ului de la Bucuresti din 2008 -, fiind astfel lipsită de garanţii concrete de securitate. Absenţa unei invitaţii de a adera la NATO, mai ales ca urmare a opoziţiei Germaniei si Franţei, a constituit o mare decepţie pentru guvernul georgian, asa cum se poate vedea si din declaraţia oferită SFin de Gia Jandieri, economist si fost funcţionar public, apropiat de autorităţile actuale de la Tbilisi. Cu toate acestea, guvernul georgian a considerat că are un sprijin suficient din partea SUA pentru a risca intervenţia forţelor rusesti când a iniţiat ofensiva împotriva separatistilor oseti. Catalogată de unii drept eroare strategică, iar de alţii tentativă de a internaţionaliza conflictele din zonă, impactul acţiunii militare georgiene din 8 august rămâne deocamdată neclar.

Coridorul energetic sudic
Georgia ocupă o poziţie-cheie în asa-numitul coridor energetic sudic, o iniţiativă a Statelor Unite si a Uniunii Europene de a conecta zona Mării Caspice cu pieţele internaţionale de petrol si gaz, ocolind Rusia. Două mari oleoducte traversează teritoriul georgian în momentul de faţă, reprezentând alternative la magistrala rusească Baku-Novorossiysk, care trece prin nordul Caucazului. Conducta Baku-Supsa face legătura dintre terminalul petrolier de la Sangachal, lângă Baku, si coasta georgiană a Mării Negre, în timp ce oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan - al doilea ca lungime la nivel mondial - leagă Marea Caspică de Marea Mediterană. Ambele conducte au fost construite de un consorţiu petrolier occidental, în care British Petroleum este acţionar majoritar.
Coridorul energetic sudic a fost proiectat cu intenţia de a diversifica producţia si aprovizionarea mondială de ţiţei si de gaz. Obiectivul SUA este să-si reducă dependenţa de importurile de petrol din ţările arabe, în timp ce UE vrea să-si diminueze dependenţa de importurile rusesti de petrol si gaz. Cel mai ambiţios proiect european în acest sens este Nabucco, un gigantic gazoduct proiectat să conecteze zonele de extracţie din Turkmenistan, Kazahstan si Azerbaidjan, prin Georgia, Turcia, Bulgaria, România si Ungaria, cu Austria. Conform oficialilor proiectului, conflictul militar din Georgia nu va afecta planurile pe termen lung privind construirea gazoductului.
Guvernul georgian a acuzat Rusia că în timpul ofensivei sale în Georgia a intenţionat să distrugă conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, situată la 100 de kilometri sud de capitala Osetiei de Sud, Tskhinvali, dar că bombardierele rusesti au ratat oleoductul. Oficialii rusi neagă însă acuzaţiile. British Petroleum a anunţat că nivelul producţiei din regiune nu a fost afectat de ostilităţi. Cu toate acestea, un incendiu în sectorul turcesc al conductei, izbucnit pe 5 august, ca urmare a unui atac al gherilei PKK, forţase operatorul britanic să re-ruteze fluxul de petrol pe conducta Baku-Supsa. În ciuda turbulenţelor din Georgia, preţul petrolului pe pieţele internaţionale si-a continuat tendinţa de scădere.

Războiul, dusmanul prosperitţii
Desi conflictul dintre Georgia si Rusia s-a dovedit a fi scurt, în opinia lui Michael Davey, director BERD pentru Caucaz, Moldova si Belarus, cresterea economică a Georgiei va încetini, probabil, în 2008. Gia Jandieri, vicepresedinte si fondator al New School of Economics din Tbilisi, estimează că războiul ar putea reduce cresterea economică a Georgiei la 5% pentru anul în curs. Si asta în condiţiile în care situaţia politică rămâne în continuare precară, chiar si după ce presedintele rus, Dmitri Medvedev, a acceptat acordul de pace intermediat de presedintele francez, Nicolas Sarkozy, iar trupele rusesti s-au retras în interiorul graniţelor Osetiei de Sud.
Economia Georgiei a crescut anul trecut cu 11,4%, după ce guvernul a adoptat o serie de reforme care au făcut din Georgia o destinaţie mult mai atractivă pentru investitori. Rata de crestere în primul trimestru al acestui an a atins 9,3%. După izbucnirea conflictului cu Rusia, agenţiile de evaluare financiară Fitch si Standard & Poor’s au redus, vinerea trecută, calificativele acordate Georgiei.

Războiul afectează economia
„Vă recomand să vă uitaţi la harta întregii regiuni. Zona caspică nu are cum să transporte gaz sau petrol către Europa decât prin Georgia si Rusia. Acest fapt explică interesele reale ale Rusiei. Dacă le-ar păsa cu adevărat de situaţia minorităţilor, ar începe prin a se uita la situaţia propriilor minorităţi etnice. Avem nevoie de NATO si cred că si ei au nevoie de noi. Dacă nu e prea târziu... Estimările mele privind pierderile economice ar fi de nu mai puţin de un miliard de dolari. Este vorba de echipament militar distrus, clădiri bombardate, instalaţii radar pentru aeroporturi civile, daune la portul Poti etc. Dacă luăm în calcul si daunele din asa-numita Osetie de Sud, această cifră ar putea fi de două ori mai mare deoarece tancurile si avioanele rusesti au ras Tskhinvali. Desigur, orice război afectează economia - acum investitorii vor avea probabil nevoie de noi garanţii si măsuri de protecţie.“
Gia Jandieri, vicepresedinte al New School of Economic Research, Tbilisi Georgia, în exclusivitate pentru SFin