Investiţiile suporterilor de fotbal în acţiuni ale echipelor lor preferate au o raţiune în primul rând afectivă, însă le-ar putea aduce si profit
Performanţele bursiere ale cluburilor listate sunt subminate în primul rând de cresterea necontrolată a salariilor jucătorilor si abia apoi de „volatilitatea“ oarecum inevitabilă a performanţelor sportive. Cu toate acestea, principalele cluburi listate la burse par să reziste cu brio turbulenţelor de pe pieţele financiare.
Acţiunile clubului italian de fotbal AS Roma au fost suspendate de la tranzacţionare, miercurea trecută, pe bursa din Milano. Motivul: aprecierea „excesivă“ înregistrată după anunţul oficial al ofertei clubului pentru internaţionalul român Adrian Mutu. Titlurile AS Roma, vicecampioană în Serie A în sezonul trecut, au fost suspendate după ce s-au apreciat cu 22,27%, până la 0,98 euro/acţiune. Volumul schimburilor a fost de două ori mai mare decât media zilnică a ultimelor 30 de zile.
Fiorentina infirmă, optimismul se menţine
Clubul italian AS Roma a prezentat, miercurea trecută, pe site-ul său, un document oficial care confirmă oferta trimisă pe adresa Fiorentinei în privinţa achiziţionării lui Mutu, presa italiană relatând că oferta Romei este cuprinsă între 17 si 19 milioane de euro. După revenirea la tranzacţionare, titlurile clubului roman au închis la 0,97 euro/acţiune, în crestere cu 21,02% faţă de preţul de referinţă, în pofida faptului că, în aceeasi zi, presedintele Fiorentinei, Andrea Della Valle, a declarat că Mu-tu este netransferabil. La preţul de închidere de miercuri, valoarea de piaţă a clubului AS Roma era de 106,4 milioane de euro.
Totusi, Bloomberg avertizase încă din 20 iulie că acţiunile AS Roma vor înregistra o evoluţie „neobisnuită“ în săptămâna 21-25 iulie, notând că acţionarul principal al gialorossi, Italpetroli SpA, anunţase anterior că a convenit cu UniCredit prelungirea maturităţii unui credit în valoare de 277 de milioane de euro si vânzarea unor active pentru achitarea acestuia.
Spirala salariilor afectează randamentele
În ultimii ani, atât free-floatul, cât si randamentele cluburilor britanice listate au fost, pe total, submediocre. Principala cauză a fost reprezentată de faptul că managementul cluburilor a preferat să majoreze enorm salariile jucătorilor, în detrimentul beneficiilor pentru acţionari. „Bursei îi plac cresterile, iar contractul de drepturi de televizare semnat de Premier League cu Sky a generat mulţi bani pentru cluburi. Însă, în loc să-i recompenseze pe ac-ţionari prin dividende, sefii au decis să-si premieze în mod disproporţionat angajaţii“, explică David Pope, broker la Brewin Dolphe si fost analist al acţiunilor Manchester United, până la delistarea clubului. Astfel încât, comentează „The Times“, în timp ce cluburile se angajau într-o competiţie strict de imagine, plusând exponenţial la ofertele salariale făcute jucătorilor de top, sectorul fotbalistic al Bursei s-a văzut pur si simplu ruinat. „Degeaba îţi dublezi sau chiar îţi triplezi veniturile anuale, din drepturi TV si din marketing, dacă profiturile merg toate în buzunarele jucătorilor“, este de părere un investitor care a pariat în trecut pe titlurile cluburilor din Premier League.
La fular si la acţiuni nu renunţi niciodată
În consecinţă, ca urmare a rezultatelor slabe de pe Bursă, dar si a exigenţelor de transparenţă ale pieţei de capital, cu care mulţi proprietari nu s-au împăcat niciodată, multe cluburi au hotărât delistarea, fapt care a dus însă la nemulţumirea fanilor. De exemplu, cea mai ilustră delistare, cea a câstigătoarei ultimelor ediţii ale Premier League si Champions League, Manchester United, decisă de noul proprietar, Malcolm Glazer, la preluarea clubului, a produs, pe lângă proteste de stradă ale fanilor, o reacţie de profundă fidelitate a acestora faţă de culorile clubului. Chiar cu preţul pierderii unor sume importante de bani. Mii de suporteri, deţinători de acţiuni ale „diavolilor rosii“, au refuzat să returneze certificatele de deţinere, declinând astfel oferta de răscumpărare a lui Glazer. În felul acesta, fiecare fan a pierdut cel puţin câteva sute de lire, păstrând ceea ce, din punct de vedere strict economic, urma să devină în curând doar o simplă bucată de hârtie.
„Acesti fani au investit în acţiuni Manchester United pentru a avea un certificat de deţinere pe care să-l agaţe pe perete în sufragerie. Ei nu consideră acest document ca fiind un titlu de valoare si nu s-au asteptat niciodată să obţină profit de pe urma acestui plasament“, a declarat Naz Sarkar, analist la Computershare. Situaţia este si mai delicată la cluburi cu fani cunoscuţi pentru agresivitatea cu care îsi susţin echipa. „Campionii“ violenţei din Anglia, suporterii Milwall, constituie, probabil, unul dintre cele mai serioase motive pentru care acţionarii clubului din sudul Londrei nu delistează clubul, în pofida performanţelor foarte slabe ale acţiunilor acestuia.
Fotbalul rezistă pressingului subprime
Cu toate că dispun de un free-float extrem de redus, anumite cluburi din Anglia au reusit să obţină randamente de calitate la LSE în ultima perioadă. Un exemplu ar fi Tottenham Hotspur, după ce rezultatele din ultima ediţie a Premier League, precum si planurile de construire a unui nou stadion au stârnit interesul investitorilor, care văd clubul londonez ca pe o posibilă ţintă de preluare. Acţiunile Tottenham au crescut cu 15% pe parcursul ultimelor 12 luni.
Un alt club din Premier League, Manchester City, a cunoscut anul trecut o importantă apreciere a preţului acţiunilor sale listate. Acestea au crescut cu 18% în primul semestru din 2007, până la nivelul de aproape 40 pence/ acţiune, după ce fostul prim-ministru al Thailandei, miliardarul Thaksin Shinawatra, a anunţat că a ajuns la un acord pentru preluarea clubului, contra sumei de 21,6 miliarde lire sterline. Titlurile Manchester City au înregistrat al saptelea randament în rândul celor 12 grupate în indicele Bloomberg Football Index, a cărui valoare a crescut cu 32% în primele sase luni din 2007.
„Este foarte posibil să asistăm la o revenire spectaculoasă a lichidităţii si a randamentelor în rândul cluburilor listate. Dacă noua generaţie de proprietari va începe să facă profituri «curate» si mai ales să le distribuie judicios, fotbalul va fi din nou în vogă la Bursă“, este de părere analistul specializat în business sportiv al Deloitte, Dan Jones.