Avocat Raluca Elena Stefan,
Societatea de avocatură Sova & Partners
Încheierea poliţelor de RCA, îndeosebi de CASCO necesită parcurgerea cu atenţie sporită a condiţiilor în care sunt perfectate, întrucât acestea din urmă diferă de la companie la companie. Cu ocazia încheierii unei astfel de poliţe trebuie avute în vedere, în principal, următoarele aspecte:
a) Inducerea în eroare cauzată de denumirea contractelor de asigurare. Produsele de asigurare oferite de firmele de asigurări au, în multe cazuri, aceeasi denumire - de exemplu, CASCO, însă există diferenţe majore de la o companie la alta în privinţa riscurilor acoperite si a celor neacoperite.
b) Perioada pe care sunt încheiate poliţele de asigurare. Întrucât acestea se scumpesc în mod constant, este de preferat să fie încheiate pe perioade de un an.
c) Fransizele pe care le acceptăm în poliţă.
Potrivit art. 1 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 136 din 29 ianuarie 1995 privind asigurările si reasigurările în România, fransiza este partea din prejudiciu suportată de persoana păgubită, stabilită ca valoare fixă sau procent din despăgubirea totală prevăzută în contractul de asigurare, cu alte cuvinte, partea din pagubă pe care o suportă asiguratul si nu se despăgubeste de către societatea de asigurare. Ca o consecinţă firească a acestei situaţii, cu cât fransiza este mai mare, cu atât prima de asigurare trebuie să fie mai mică.
Din păcate, termenul de „fransiză“ este adesea necunoscut de către posesorii de poliţe, însă aceasta este de altfel de înţeles, având în vedere că asigurătorul nu explică modalitatea în care fransiza va „opera“ la momentul producerii evenimentului asigurat.
În opinia noastră, asigurătorii si asiguraţii ar trebui să cunoască si să respecte dispoziţiile art. 27 lit. b din Codul Consumului, potrivit căruia consumatorii, în speţă asiguraţii, au dreptul de a fi informaţi complet, corect si precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor si serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum si de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori.
Nu mai puţin important de semnalat este faptul că, înainte de semnarea unui contract de asigurare, persoana interesată trebuie să obţină informaţii exacte cu privire la valoarea fransizei stabilite pentru preţul care este plătit pentru poliţa achiziţionată, întrucât, desi preţul asigurării poate părea avantajos, este foarte posibil ca fransiza să fie dezavantajoasă.
În cazul daunelor care nu depăsesc nivelul fransizei, asiguraţii nu vor primi nicio despăgubire de la compania de asigurări, asa că implicarea lor într-un accident ar produce consecinţe cu atât mai nefericite. În cazul daunelor mai mari, societatea plăteste doar diferenţa dintre suma totală estimată a prejudiciului si valoarea fransizei cu care trebuie să contribuie asiguratul.
Asa cum este prevăzut în art. 9 din Legea privind asigurările si reasigurările în România, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată rezultată din contractul de asigurare.
Practic, asiguratul plăteste periodic asiguratorului o sumă de bani, prima de asigurare, animat de prefigurarea mentală a obţinerii indemnizaţiei în cazul producerii evenimentului asigurat.
Neacordarea indemnizaţiei de asigurare în situaţia producerii daunelor ce nu depăsesc nivelul fransizei creează în mod indubitabil o disproporţie mai mult decât vizibilă între contraprestaţiile părţilor, practic asigurătorul încasând prima de asigurare fără a executa o contraprestaţie. Neacordarea indemnizaţiei de asigurare vine în contradicţie cu însusi caracterul oneros al contractului de asigurare, al cărui criteriu cel mai acceptat de determinare rezultă din analiza cauzei contractului, si nu din interdependenţa drepturilor si obligaţiilor.
Este destul de firesc să ne punem problema dacă fransiza, în această situaţie, poate fi considerată sau nu a fi o clauză abuzivă.
Făcând aplicaţia art. 78 din Codul Consumului, potrivit căruia o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor, am putea spune că particularizarea acestor clauze în sensul mai sus expus este cel puţin suspectă.
d) Acoperirea ori neacoperirea vandalismului prin poliţa de asigurare. Interpretarea diferită de către asigurători a noţiunii de vandalism.
Vandalismul, ca expresie a actelor de răutate din partea unor persoane necunoscute exercitate asupra masinii dumneavoastră, pe lângă faptul că lipseste cu desăvârsire din multe poliţe CASCO ale asigurătorilor, este supus unor interpretări diferite din partea acestora.
De exemplu, în cazuri precum incendierea masinii ori zgârierii cu injurii, stropirea cu diverse substanţe acide, se procedează adesea la catalogarea acestora drept acte de neglijenţă din partea proprietarilor, desi este vădit neîndoielnic faptul că aceste stricăciuni sunt rezultatul exercitării actelor de vandalism.
Mai mult, chiar si în ipoteza unei manifestaţii ce a avut drept urmare incendierea masinii de către persoane ce au părăsit locul faptei, asiguratul nu este despăgubit prin poliţa CASCO, iar fapta este trecută tot la capitolul neglijenţă.
De aceea este foarte important ca, atunci când dorim a încheia un contract de asigurare, să avem în vedere cât mai multe puncte ale contractului si în special acelea de însemnătate crucială în cuprinsul acestuia.
e) Prevederea unor riscuri. Anumite companii acoperă riscuri ce nu sunt avute în vedere de alte companii de asigurări, precum: ciocniri, loviri sau izbiri cu orice alte corpuri mobile sau imobile, dar si pentru zgârieri accidentale, căderi în prăpastie, cădere pe autovehicul a unor corpuri - copaci, blocuri de gheaţă sau zăpadă, bolovani etc., derapări sau răsturnări. În plus, unele oferte CASCO acoperă riscuri precum incendiu, explozie, trăsnet, ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbusire sau alunecare de teren, precum si cheltuielile de transport al autovehiculului la atelierul de reparaţii cel mai apropiat de locul accidentului.
f) Alegerea modalităţii de reparare a masinii.
În cazul producerii unui accident, asiguratul trebuie să aleagă cu prudenţă modalitatea în care masina va fi reparată, întrucât este foarte posibil ca acelasi autovehicul să fie evaluat diferit de la companie la companie.
Conform Legii privind asigurările si reasigurările în România, uzura pentru masină este calculată diferit pentru RCA si CASCO (dacă reparaţi masina pe RCA-ul celui vinovat, se porneste de la o anumită valoare, iar dacă o reparaţi pe CASCO, se calculează altă valoare a autovehiculului de nou).
În ipoteza în care nu sunteţi vinovat de producerea accidentului, masina dumneavoastră s-ar putea repara pe RCA-ul celui vinovat. Potrivit dispoziţiilor art. 34 din Ordinul pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în Monitorul Oficial al României din 3 iulie 2008, posesorul RCA-ului va fi obligat să vă pună la dispoziţie, printre alte informaţii, si cele cu privire la denumirea, sediul asigurătorului care a emis poliţa de asigurare RCA, precum si seria si numărul de asigurare al acesteia.
În urma analizei dosarului, compania deţinătoare a poliţei RCA va porni cu despăgubirea la un anumit grad de uzură a autovehiculului ce va avea o valoare diferită decât cea avută pe poliţa CASCO.
Iar dacă se va opta pentru poliţa CASCO, compania va face regres la asigurătorul cu RCA-ul si îsi va recupera banii destul de greu. În plus, asiguratul va fi penalizat la reînnoirea contractului cu un procent cuprins între minimum 10% si maximum 20%.
Potrivit punctului 7 din Regulamentul privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, aprobat prin Decizia Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare la 30 mai 2008, penalizarea, denumită în termenii asigurătorului „malus“, constă într-un coeficient de majorare la prima de asigurare ce se aplică la încheierea contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pe termen nou, indiferent de termenul de acţiune al acestuia. Penalizarea se aplică în situaţia în care posesorul autovehiculului a fost recunoscut vinovat de producerea cazurilor asigurate în intervalul cuprins între momentul încheierii contractului precedent si momentul încheierii contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pe termen nou.
Penalizarea poate ajunge la unele companii de asigurare chiar până la 30% din valoarea poliţei de asigurare. Totusi, în situaţia în care nu se înregistrează daune pe parcursul unui an, la reînnoirea poliţei se aplică un bonus de 10-15%, adică se va scădea acest procent din valoarea CASCO la acel moment.
g) Seriozitatea, promptitudinea si calitatea serviciilor oferite de asigurători. Înainte de încheierea unui contract de asigurare, asiguraţii trebuie să se intereseze la service-urile partenere cu care colaborează asigurătorii în vederea obţinerii informaţiilor mai sus menţionate.
h) Condiţiile si clauzele contractuale înscrise, de multe ori, cu litere foarte mici, plasate, în general, în subsolul contractului de asigurare, scrise într-un limbaj mult prea tehnic, cu trimiteri la diverse dispoziţii legale specifice acestui domeniu.
Asemenea practici sunt, în opinia noastră, oarecum în contradicţie cu dispoziţiile art. 74 din Codul Consumului, care are următorul cuprins: orice contract încheiat între comercianţi si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunostinţe de specialitate.
