„Stresul la buzunare - condiţie de creditare“, „Băncile vor fi obligate să facă analize de stres“ au fost titlurile sub care s-a dezbătut în presă noua normă a BNR care limitează capacitatea de creditare a populaţiei. Stresul ziaristilor provine din faptul că băncile „vor trebui să analizeze capacitatea de rambursare a clienţilor pe baza unui nivel al veniturilor certe cu caracter de permanenţă care nu poate depăsi cu mai mult de 20% pe cel declarat fiscal în anul anterior, documentate“. E drept, cu câteva excepţii. La prima vedere, nu sună deloc bine! Alianţa Fisc - bănci comerciale poate fi fatală pentru buzunarele populaţiei. Numai că, din păcate, s-a ajuns în punctul în care o asemenea măsură este necesară. Jongleriile poetico-fiscale ale actualului guvern, privite cu toleranţă părintească de BNR si amplificate de populismul parlamentarilor, care împart cadouri cu generozitate (doar nu dau din buzunarele lor, ci din cele ale contribuabililor) au adus rata anuală a inflaţiei la 8,61%. Iar anticipaţiile inflaţioniste se inflamează pe zi ce trece. Partidele cer pensii mărite, sindicatele ies în stradă, cerând majorări de salarii care să acopere cresterea de preţuri produsă tocmai de majorarea pensiilor si salariilor (care, la rândul lor, au condus la expansiunea creditului). Că expansiunea accelerată a creditului duce la inflaţie nu e o noutate. Dar poate că o inflaţie de 10% nu este un preţ prea mare pentru sporirea de venituri pe termen scurt, fie prin majorări salariale, fie prin contractarea unui împrumut cât mai generos la o bancă. În plus, se stie că de pe urma inflaţiei are de suferit creditorul, si nu debitorul, adică banca, si nu clientul! Asta însă doar dacă dobânda e fixă (si nu variabilă si dublată de comisioane ascunse) si doar dacă banca ar fi adevăratul creditor. Din păcate, în mare parte, banii împrumutaţi nu sunt ai instituţiilor de credit, adevăraţii creditori sunt cei care au conturi în bănci - salariaţii si micii întreprinzători. Marile companii, instituţiile de credit si statul lucrează pe datorie. Ei sunt cei care pierd cel mai puţin de pe urma inflaţiei. În plus, braţul armat al statului, Fiscul, nu face nicio diferenţă între câstigul real si cel nominal, obţinând astfel o rentă suplimentară pentru stăpânii săi, generosii guvernanţi, prin impozitarea, pe lângă cea a câstigului real, si a inflaţiei. Guvernanţi care, dispunând de venituri suplimentare (e drept, doar nominale), se vor grăbi, în parte să si le însusească, în parte să le redistribuie celor 11 milioane de români asistaţi social. Si astfel, sindicatele, politicienii si bancherii prezintă simptomele clasice ale nevrozei de destin, freudiana boală echivalentă vorbei populare „De ce ţi-e frică nu scapi!“. Pentru că, încercând să se protejeze de inflaţie, nu fac decât să o amplifice!
