Sondajele arată că scorul excelent (cel mai mare din istoria sa postrevoluţionară) obţinut de PNL are la bază percep-ţia românilor că liberalii, si nu PSD-ul, au mărit pensiile. Preluând din zbor ideea, PD-L a făcut o nouă jonglerie, trecând de la doctrina populară la cea populistă: după ce s-au opus anul trecut cresterii pensiilor, acum le vor majorate anticipat.
PD-L, susţinut de presedintele Băsescu, a fost partidul care s-a opus majorării pensiilor de anul trecut. Motivul oficial - îngrijorarea faţă de situaţia macroeconomică a României. Motivul real: nota de plată a cresterii veniturilor pensionarilor sosea abia în 2009, când PD-L credea că va veni la putere.
În prezent, democrat-liberalii cer atât cresterea salariului minim pe economie la 575 de lei (în timp ce guvernul liberal refuză să ofere 540 lei promisi la începutul anului), cât si majorarea punctului de pensie de la 37,5 la 45% din salariul mediu de la 1 august, si nu de la 1 ianuarie 2009. Ba, mai mult, plusează solicitând ajutoare pentru energie si promit reducerea cotei unice în cazul în care ajung la putere. Oare ce a produs schimbarea?
Iar pledoaria intervenţionistă a PD-L este exprimată chiar de fostul liberal Theodor Stolojan. „Aceste cresteri ale preţurilor la energie si alimente nu sunt temporare. În consecinţă, prin politicile publice, statul trebuie să faciliteze această ajustare la noile realităţi determinate de economia mondială“. Cu alte cuvinte, piaţa nu poate rezolva aceste probleme, este necesar să intervină statul!
Mai mult ca sigur că rezultatele alegerilor locale au zdruncinat semnificativ încrederea democrat-liberalilor că vor guverna singuri. Ei joacă acum de fapt la două capete. După ce au văzut că PNL a evitat soarta PNTCD de a deveni partid extraparlamentar prin încăpăţânarea de a majora pensiile cu orice preţ, preiau tactica electorală a lui Tăriceanu, în încercarea de a deturna către ei cât se poate din electoratul liberalilor. Iar în cazul în care rezultatul scrutinului din toamnă nu le va fi favorabil, împovărează viitorul guvern, pentru a-i face viaţa grea.
Ce-i drept, nici pesedistii, nici conservatorii nu au fost zgârciţi: vor un salariu minim mai mare decât cel oferit de PD-L (640 lei), TVA de 5% la alimente de bază si noi subvenţii pentru producătorii agricoli. Constiente că accizele la produsele petroliere sunt o sursă importantă de venit a statului, niciunul dintre partide nu cere micsorarea acestora pentru a atenua scumpirea carburanţilor.

Băsescu, braţ la braţ cu Tăriceanu
Total surprinzător, cele mai realiste poziţii au fost adoptate de presedinte si de premier, care până acum ne-au delectat cu certuri si populism. Presedintele Băsescu a solicitat reprezentanţilor Guvernului un set de măsuri care să se adreseze populaţiei sărace, fără a afecta însă obiectivul reducerii inflaţiei. În opinia sa, trebuie evitată tentaţia, atât de către Guvern, cât si de către partidele parlamentare, de a răspunde prin soluţii populiste, care ar avea ca rezultat direct punerea suplimentară în pericol a economiei naţionale si a perspectivelor acesteia pe termen mediu si lung. „Îmi permit să apreciez că poziţia exprimată de presedintele Băsescu, prin care a făcut un apel la o atitudine ponderată (...) este salutară. Rămâne ca partenerii sociali, sindicatele, patronatele să fie de acord cu acest punct de vedere si să înţelegem că este spre binele general“, a declarat, la rândul său, Tăriceanu. Paradoxal, după ce a câstigat puncte electorale considerabile pe mâna unor măsuri populiste, premierul pare decis să pozeze în victima luptei cu sindicatele si cu partidele, prezentându-se drept unul dintre puţinii apărători ai stabilităţii economice.

Salariul minim - arma angajaţilor cu venituri mari
Dar n-ar putea oare politicienii să ne salveze de efectele cresterilor de preţuri fără ca populaţia să suporte costurile? Până la urmă, situaţia e simplă: avem o inflaţie de 8,5%, cu perspective de 9,5% în iulie, tot ce ar trebui să facă politicienii ar fi să majoreze pensiile si salariile cu un procent mai mare si totul s-ar rezolva. Măcar cresterea salariului minim la 540 lei. Mai ales că n-ar avea nici măcar impact bugetar, dacă ar fi să ne luăm după sindicalisti. „Din punctul de vedere al fondului de salarii, impactul este zero. Impactul există pe buget, datorită faptului că sunt încă 43 de legături între diferitele ajutoare sociale sau indemnizaţii sociale, sau mecanisme sociale, care sunt legate prin diferite acte normative de salariul minim pe economie. În total, estimatul pe următoarele 6 luni ar fi un impact de aproximativ 100 de milioane de lei“, a declarat Bogdan Hosu, presedintele Cartel Alfa. Ajutoarele se referă la somaj si la alte indemnizaţii existente în pachetele salariale. În acest moment, există aproximativ 1,2 milioane de persoane încadrate în intervalul salarial 500-580 lei, susţine presedintele Cartel Alfa. Ministrul economiei si finanţelor, Varujan Vosganian, e de altă părere si afirmă că, potrivit evaluărilor MEF, doar 2-3% din populaţia activă are salariul minim pe economie. Vosganian susţine că în spatele solicitărilor privind cresterea salariului minim pe economie se află interesele angajaţilor cu salarii mari, argumentând că nivelul salarial al angajaţilor cu studii superioare e legat de cel al salariului minim. „Dezbaterea pe salariul minim pe economie, desi aparent pare o discuţie legată de persoanele cu salarii reduse, se adresează de fapt persoanelor cu salarii relativ mai mari“, afirmă Vosganian. Ce a uitat să ne precizeze ministrul este că această schemă este valabilă pentru instituţiile si companiile de stat.

Guvernul controlează oferta... de bani
Totusi, chiar nu se poate majora salariul minim si punctul de pensie? Doar asta a făcut cabinetul Tăriceanu anul trecut. Si a avut succes... cel puţin în alegeri. „Foarte mulţi lideri politici s-au grăbit să arate cu degetul către Guvern, ca responsabil pentru cresterea preţurilor. În orice ţară liberă, cu economie de piaţă, Guvernul nu controlează preţurile, preţurile sunt stabilite de legea cererii si ofertei”, a declarat premierul. Într-un punct are sigur dreptate: preţurile sunt stabilite de cerere si oferta... de bunuri, dar si de bani. Cererea de bunuri este alimentată de oferta de bani. Iar oferta de bani se hrăneste din bugetul public. În octombrie 2007, „Săptămâna Financiară” prezenta un scenariu puţin agreat de guvernanţi, într-un articol intitulat „Bugetul - ultima creaţie lirică a Guvernului”. Se atrăgea atenţia că indicatorul cel mai discutabil luat în calcul în buget pentru 2008 rămâne rata anuală a inflaţiei: 3,8% (în mai 2008 era 8,46%?!). Articolul avertiza că nu mai avem de-a face cu un puseu inflaţionist, ci că am intrat deja pe o spirală preţuri-salarii. La acea vreme, toată lumea arăta cu degetul spre secetă, nu numai guvernanţii, ci si analistii si producătorii. Numai că secetă am avut si în alţi ani si dracul n-a fost atât de negru. În momentul în care s-a anunţat majorarea pensiilor, de pe poziţii macroeconomice, guvernatorul Isărescu susţinea că, „atâta vreme cåt bugetul asigurărilor sociale va avea surplus sau un deficit mic, nu avem probleme“. Numai că, de pe poziţii microeconomice, lucrurile par puţin diferite. Preţul de echilibru - agregat al econometristilor de la Banca Naţională - nu se potriveste cu al pieţei pentru că în realitate acesta este rezultatul anticipării de către antreprenori a evoluţiei pe viitor a cererii si ofertei. Majorarea pensiilor, dublată de cea a salariilor pun o presiune directă pe preţul alimentelor, produse preferate ale pensionarilor alături de energie. Dorind, cum este logic, să-si maximizeze profitul si anticipând o crestere a cererii în urma majorării pensiilor si salariilor din septembrie, comercianţii de alimente au săltat preţurile. A urmat o nouă majorare a pensiilor în noiembrie, apoi alta în ianuarie. Salariile, în special cele ale bugetarilor, au crescut la rândul lor. „Există riscul intrării într-o spirală inflaţionistă, pe baza anticipaţiilor atât ale antreprenorilor, cât si ale populaţiei, care va dori să fie protejată prin salarii mai mari. Lefurile mai mari înseamnă si credite si pensii mai mari, acestea fiind legate de salariul mediu brut pe economie, deci de o crestere a cererii. Iesirea din cercul vicios se poate amâna la nesfârsit”, era concluzia SFin. Si astfel, „măsurile menite să atenueze socul cresterii preţurilor, mai ales la nivelul persoanelor celor mai defavorizate” luate de guvernul Tăriceanu s-au întors tocmai împotriva celor pe care voia să-i protejeze.

Guvernul - o gaură neagră, nu un vulcan
Involuntar, premierul a confirmat acuzele celorlalţi politicieni, potrivit cărora Guvernul este responsabil pentru majorarea preţurilor. „În aprilie 2008, faţă de aceeasi perioadă a anului trecut, câstigul salarial mediu brut a crescut cu 24,9%. Sunt însă domenii în care câstigurile au înregistrat cresteri si mai mari: învăţământul - 42,4%, cercetarea si dezvoltarea sau domeniul IT - 36%, sănătatea si asistenţa socială - 31,6%. În acest fel, veniturile reale pe ansamblul economiei au avut o crestere de 14%, însă sunt diferenţe. În învăţământ cresterea reală este de 29,5%, în domeniul sănătăţii - 20,1% (toate domeniile campioane la majorări sunt cele de stat - sic!). În domeniul pensiilor, pensia medie de asigurări sociale a crescut de la 364 lei la 563 de lei, ceea ce înseamnă un procent de 54,7%. Pensia pentru agricultori a însemnat o crestere de 79%, de la 140 lei la 240 lei”, s-a lăudat premierul. Numai că toate aceste sume reprezintă un exces de lichiditate aruncat pe piaţă. Iar excesul de ofertă de bani alimentează excesul de cerere de bunuri. De aici până la inflaţie nu mai e decât un pas, cu atât mai mult cu cât exista exces de cerere mai ales în domeniul energiei si produselor alimentare si pe pieţele externe. Dar după ce principii face Guvernul majorările în sectoarele de stat? Criteriul pieţei, cel al productivităţii este inaccesibil statului, neexistând preţuri, decât impuse, pentru serviciile sale. Un act normativ calculează productivitatea în cazul societăţilor patronate de stat nu în termeni monetari, ci în unităţi fizice - probabil în cantitatea de hârtii plimbate de colo-colo prin instituţii. În domeniul privat, lucrurile sunt mult mai simple. În cazul Vulcan SA, care tocmai a împlinit 100 de ani de existenţă, salariile au fost majorate cu 30% în 2007 si cu alte 23 de procente pe 1 ianuarie 2008. În plus, presedintele Vulcan, Peter Eisenkolb, le-a promis salariaţilor că în lunile iulie, august si septembrie vor putea beneficia de bonusuri de 10% din salariu dacă vor menţine nivelul producţiei la cel din luna iunie. Dar care sunt bazele economice pentru care în domeniul privat se pot acorda astfel de majorări de salarii? O crestere a cifrei de afaceri a Vulcan SA cu 30% în 2007, dublată de o majorare a productivităţii cu 10% numai pe primul trimestru al acestui an. În plus, până în 2010, ca urmare a cererii în crestere de utilaje si echipamente folosite în industria energetică, determinată de preţurile în ascensiune ale energiei la nivel mondial, Vulcan estimează că 70% din producţie va fi exportată. Cum poate statul să calculeze productivitatea funcţionarilor săi în absenţa acestor indicatori monetari de productivitate nimeni nu poate sti. Poate că anticipează o extindere a activităţii sale în economie cu 30% în detrimentul celei private. Si poate că, prin intermediul inflaţiei provocate de autorităţi, va determina exportul a 70% din forţa de muncă autohtonă în străinătate până în 2010.