EURO a părăsit Austria si Elveţia, lăsând guvernele si antreprenorii cu
buzunarele pline, si se îndreaptă către Ucraina si Polonia. Numai că
UEFA încă inspectează
Afacerea europeană reprezentată de Campionatul European de Fotbal 2008 a lăsat în urmă peste 1,4 miliarde de euro cheltuiţi de cei 1,14 milioane de localnici si turisti care au asistat live la meciurile turneului. Chiar si femeile, mai puţin atrase de spectacolul sportiv, au făcut shopping de 4 milioane de euro pe meci. Fiecare meci al turneului a adus un venit mediu de peste 40 de milioane de euro, iar cele mai bănoase partide - undeva peste 55 de milioane de euro. Urmează EURO 2012, organizat probabil tot de Polonia si Ucraina, în pofida unor probleme ale Kievului, care are însă, pentru moment, susţinerea sefului UEFA, Michel Platini.
Întârzierea lucrărilor de renovare a Stadionului Olimpic din Kiev i-ar putea costa scump pe ucraineni, dar si pe polonezi si chiar pe cei de la UEFA. Stadionul Olimpic, pe care ar rebui să se desfăsoare finala turneului european din 2012 trebuie neapărat renovat, iar guvernul ucrainean încă nu stie cine va fi contractorul lucrării, cu numai câteva zile înainte de inspecţia UEFA. Executivul de la Kiev tocmai a întrerupt, pe 24 iunie, negocierile cu firma tailandeză Archasia Design Group, care ar fi trebuit să se ocupe de lucrări. Motivul invocat de ministrul sportului, Rostislav Karandeiev, a fost statutul legal ambiguu al companiei în Ucraina. Presedintele Archasia, Eric Hsu, i-a răspuns oficialului de la Kiev prin posta electronică, susţinând că decizia Kievului nu este fondată si că documentele privind statutul companiei în Ucraina nu i-au fost solicitate nici în aprilie, când compania a câstigat licitaţia, nici în mai. Stadionul Olimpic din Kiev are 84.000 de locuri, a fost construit în cel de-al treilea deceniu al secolului trecut si este unul dintre cele patru stadioane ucrainene care ar urma să găzduiască meciuri ale turneului final din 2012. Organizatorii întâmpină o serie de probleme cu renovarea acestuia, inclusiv cu amenajarea unui sediu comercial, deja pe jumătate construit, care încalcă normele privind evitarea aglomerării.
Amânarea lucrărilor de renovare a Stadionului Olimpic ridică semne de întrebare asupra capacităţii Ucrainei de a co-organiza turneul final european din 2012. Presedintele UEFA, Michel Platini, a reclamat în luna ianuarie lentoarea cu care Kievul înţelege să se pregătească pentru acest eveniment, alimentând speculaţiile conform cărora Ucraina si Polonia ar putea pierde drepturile de organizare a competiţiei.
Platini ÎncA nu se pronunTA
Platini a declarat însă că orice discuţie privind realocarea drepturilor de organizare a EURO 2012 este prematură. El a refuzat să infirme sau să confirme aceste zvonuri. Fostul mare fotbalist francez urmează să viziteze ambele state în săptămânile următoare. „ Nu vreau să discut despre asta în timpul Campionatului European“, a declarat Platini săptămâna trecută, adăugând însă că se va deplasa în Ucraina si Polonia pe 2 iulie, pentru a cerceta situaţia.
„Stiu că există unii care deja vorbesc despre posibilitatea ca turneul final să fie oferit spre organizare altui stat, cum ar fi Spania. În prezent, zvonurile sunt nefondate“, susţine francezul. Totusi, riscul ca statele est-europene să piardă privilegiul de a organiza competiţia este real, cele două ţări trebuind să investească extrem de mult nu numai în stadioane, ci si în infrastructura rutieră, în aeroporturi si în reţelele de cale ferată pentru a îndeplini criteriile de organizare.
Premierul ucrainean susTine cA totul e OK
Premierul ucrainean, Iulia Timosenko, a intervenit la rândul său în dezbatere, susţinând că ţara sa este pregătită pentru a co-organiza EURO 2012. „Guvernul a recuperat toate întârzierile. Multe dintre criterii sunt deja îndeplinite si toate problemele au fost rezolvate“, a sunat declaraţia mobilizatoare a acesteia. O delegaţie a guvernului ucrainean, condusă de vicepremierul Ivan Vasiunic, s-a deplasat la Viena pentru a raporta UEFA îndeplinirea obiectivelor.
Referitor la lucrările de renovare a Stadionului Olimpic din Kiev, Iulia Timosenko a dat asigurări că ele se vor termina la timp. „Stadionul Olimpic va fi reconstruit potrivit calendarului stabilit cu UEFA. Lucrările vor fi făcute de cele mai bune companii“, a adăugat premierul ucrainean.
UEFA ar pierde 500 de milioane de euro
Zvonurile privind posibilitatea ca Polonia să piardă drepturile de organizare au ajuns si la Varsovia. Numai că UEFA ar avea foarte mult de pierdut, cred specialistii. „85 de milioane de polonezi si ucraineni reprezintă o piaţă cu un enorm potenţial de crestere pentru sponsorii EURO 2012. Dacă luăm în considerare competiţia dintre televiziunile publice si cele private, dar si potenţialul de transmitere a jocurilor pe Internet sau pe telefonia mobilă, UEFA ar putea încasa 1,2 miliarde de euro (cu 500 de milioane de euro mai mult decât orice altă variantă de organizare vest-europeană), susţine Jacek Bochenek, director al proiectului EURO 2012 al companiei Deloitte. În opinia sa, în special Ucraina este atractivă pentru sponsori, nu toate companiile importante internaţionale activând pe acea piaţă încă. Bochenek afirmă că dacă UEFA va lua o decizie negativă, îi va fi greu să mute competiţia din 2012 într-o altă ţară vest-europeană, din motive financiare, bineînţeles.
Fonduri europene de 600 de milioane euro
În Polonia, organizatorii si-au luat sarcina în serios. Numai Cracovia, de exemplu, va cheltui aproximativ 1,5 miliarde de zloţi (700 de milioane de dolari). Primăria intenţionează să construiască un nou stadion, să îmbunătăţească si să extindă infrastructura rutieră si liniile de tramvai. Aproximativ 600 de milioane de euro, fonduri europene, vor fi împărţite între cele sase orase poloneze care urmează să găzduiască partidele de la EURO 2012. Restul de bani provin de la bugetul de stat si de la bugetele locale.
Stadionul echipei locale Wisla va fi extins la o capacitate de 33.000 de locuri, iar vecinătăţile stadionului vor căpăta o cu totul altă înfăţisare. Planurile includ construirea de hoteluri, un centru de antrenament si o nouă arenă sportivă. Căile ferate poloneze au propriile lor planuri, printre care se numără renovarea gării din Cracovia.
Turneu final cu 24 de echipe?
La turneul final al EURO 2012 vor participa tot 16 echipe. Totusi, Platini intenţionează să propună extinderea numărului de participante la un turneu final de la 16 la 24. „Am discutat deja despre această propunere aici, la Viena. O vom discuta mai pe larg în septembrie, la Bordeaux. Vom lua o decizie după ce vom asculta toate opiniile, însă, chiar dacă vom ajunge la un acord, decizia nu se va aplica până la EURO 2016“, a afirmat seful UEFA.
Rusii sunt mai odihNiţi...
Totodată, Platini a anunţat că viitorul turneu final ar putea fi organizat la începutul sezonului, pentru a fi evitate problemele fizice ale jucătorilor. „Am discutat deja posibilitatea ca turneul să fie organizat mai târziu, în august, după vacanţele jucătorilor, când ar trebui să fie mai proaspeţi. Însă va trebui să ajungem la un acord cu cluburile si să redactăm un nou calendar. Sunt sigur că cluburile vor susţine că le vom obosi jucătorii înaintea începerii sezonului. Din acest punct de vedere, Rusia nu m-a surprins pentru că stiam că fotbalistii rusi vor fi mai proaspeţi din punct de vedere fizic. Aproape toţi jucătorii Rusiei joacă în campionatul intern, care abia a început“, afirmă Platini.
...dar Si mai bine plAtiTi
Însă nu numai starea fizică i-a făcut pe rusi să joace mai bine la acest turneu final, ci si motivarea financiară a Federaţiei de la Moscova. În eventualitatea în care Rusia învingea Spania si se califica în finală, valoarea primelor jucătorilor rusi la EURO 2008 s-ar fi ridicat la 1,1 milioane de euro de persoană, susţine cotidianul „Bild“. Rusii ar fi fost astfel jucătorii cel mai bine plătiţi de la acest Campionat European, după ce au încasat deja câte 500.000 de euro pentru depăsirea fazei grupelor, plus 300.000 de euro pentru accederea în semifinale. Dacă învingeau Spania, elevii lui Hiddink mai primeau câte 300.000 de euro, în timp ce valoarea primei pentru câstigarea trofeului nu se stabilise.